duminică , 24 septembrie 2023

„The Final Countdown” până la întâlnirea cu trupa EUROPE

Europe

Pe 11 iunie, fanii trupei EUROPE au întâlnire cu artiștii lor favoriți, într-un concert de zile mari, ce va fi susținut pe scena Arenelor Romane din București, începând cu ora 20.00.

Dar, până să ajungă la București, suedezii vor face un popas în Danemarca, unde sunt cap de afiș al unui super eveniment. Pe 29 mai, EUROPE va susține un concert în cadrul „Esbjern Rock Festival”, eveniment ce marchează a 25-a aniversare și care adună anual peste 20.000 de spectatori. Membrii trupei EUROPE vor împărți scena cu alte legende ale muzicii pop rock, printre care Def Leppard și Mike & The Mechanics.

Trupa EUROPE a pornit încă de anul trecut într-un amplu turneu internațional, care ulterior a fost extins în Statele Unite ale Americii și Europa. Lasarea celui mai nou album al lor, „War of Kings”, se bucură de succes  și le-a adus o asceniune fantastică rockerilor suedezi. În această vară, Joe Tempest si colegii săi de trupă vor mai concerta în Polonia, Finlanda, Norvegia, Bulgaria, Germania, Suedia și Ungaria.

Pe 11 iunie, într-o atmosferă explozivă, fanii din România vor putea cânta „The Final Countdown” la unison cu membrii trupei Europe. Publicul va fi numeros, cu atât mai mult cu cât biletele au prețuri mici, comparativ cu cele practicate pentru show-urile altor artiști de talie internațională: Categoria VIP – 175 lei, Categoria Cat.I – 135 lei, Categoria Cat.II – 95 lei. Acestea pot fi achiziționate, în continuare, prin EVENTIM de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărturești, Humanitas, de la Sala Palatului si online accesând www.eventim.ro.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *