vineri , 8 decembrie 2023

Fiul lui Șerban Ionescu, pe scenă cu Magda Catone: „Tata a fost împotrivă să fac teatru”

CM

Luni, 23 decembrie, de la ora 23.30, la Antena 1, Carol Ionescu, fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu, va apărea pentru prima dată într-un show de televiziune alături de mama sa. Premiera se întâmplă la „Totul e permis”, cel mai înclinat show al momentului.

„E prima oară când joc cu mama. Am avut emoții, pentru că nu știam exact ce trebuie să fac, dar m-am descurcat (râde)”, a declarat Carol, la coborârea de pe planul înclinat. Tânărul de 17 ani ne-a spus că, după absolvirea liceului, va da admiterea la UNATC, pentru că își dorește să devină actor, ca părinții săi. De altfel, el joacă de ceva vreme într-o trupă de teatru de amatori. „Tata a fost împotrivă să fac teatru. Voia să mă îndrept spre stomatologie. Însă, după ce m-a văzut jucând în cadrul unui festival de gen, m-a felicitat și mi-a zis să fac ceea ce-mi doresc”, a mai spus el.

Carol a urcat pe scenă lângă tatăl său, pentru prima oară, la vârsta de cinci ani. „Se întâmpla la Odeon, și m-a urcat pe scenă la aplauze. M-am speriat atunci și am început să plâng”, își amintește fiul lui Șerban Ionescu.

Pe planul înclinat la 22,5 grade de la „Totul e permis”, Carol Ionescu va fi protagonistul megaproducției „Petrecerea majoratului”, în rolul sărbătoritului. În celelalte roluri vor apărea Magda Catone (mama), Marius Florea Vizante (invitatul), Dorina Chiriac (invitata).

„Totul e permis” este un show spectaculos, cu probe dintre cele mai amuzante și ingenioase, bazate pe teme de actorie, precum improvizația sau mima. Proba de foc este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, o suprafață pe care se alunecă foarte ușor și pe care concurenții – opt la număr, împărțiți în două echipe -, au de improvizat pe teme date, la indicațiile prezentatorului.

Distribuția show-ului programat luni, 23 decembrie, de la ora 23.30, la Antena 1, este formată din: Monica Davidescu, Ioana Blaj, Cosmin Seleși, Lucian Ghimiși, respectiv Magda Catone, Dorina Chiriac, Carol Ionescu și Marius Florea Vizante.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *