vineri , 22 septembrie 2017

„Flautul Fermecat”: premieră la Opera Comică pentru Copii

Flautul fermecat

Jucată de peste două secole pe marile scene lirice ale lumii, opera „Flautul fermecat”, de W.A. Mozart, libret J. E. Schikaneder, face parte, începând din această primăvară, și din repertoriul Operei Comice pentru Copii. Premiera are loc vineri, 24 aprilie 2015, de la ora 19:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).  

Această nouă producție poartă semnătura regizorului Cristian Mihăilescu, a scenografei Viorica Petrovici și a coregrafului Cătălin Caracaș, conducerea muzicală fiind asigurată de dirijorul Ciprian Teodorașcu, iar coregrafia grupului de copii, de maestrul coregraf Jaqueline Bratu.

Flautul fermecat, ultima operă a lui Mozart, Soarele muzicii, este o victorie a Soarelui asupra tenebrelor, a Muzicii în fața zgomotului. Veniți din imperiul Reginei Nopții, Tamino și Pamina găsesc lumina, trecând prin probe teribile: proba focului, proba apei, dar, mai ales, proba tăcerii, a imposibilei comunicări. Lumea ce ne înconjoară e frumoasă, colorată, veselă, liberă, ca un freamăt de aripi. Ne-o înfățișează dionisiacii Papageno și Papagena. Copiii lor, Papagenuții, cum i-am numit noi, inventați de mine, vor duce mai departe această dragoste de viață, care face ca Pământul să trăiască. Privind la întâmplările de pe scenă, bucurându-vă de excelenții interpreți, lăsați-vă învăluiți, dragi copii de toate vârstele, de muzica celestă a celui iubit de Dumnezeu – pentru că aceasta semnifică numele lui, Amadeus”, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul operei.

Apreciată pentru multiplele niveluri la care poate fi percepută, celebra operă este adaptată, în viziunea regizorului Cristian Mihăilescu, nivelului de înțelegere pe care-l au copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 15 ani, fără a-i fi diminuate farmecul și profunzimea pe care le poate recepta publicul adult. Celebrele personaje prind viață pe scena Operei Comice pentru Copii, în interpretarea soliștilor deja consacrați ai instituției, producția beneficiind și de elemente de noutate ce vor fi revelate pe scenă.

„Mozart e acel izvor nesecat, la care revii mereu cu certitudinea că a mai rămas ceva ce urmează să descoperi și care să-ți potolească setea de frumos. Iar Flautul Fermecat, ultima dintre celebrele sale creații, ar putea face parte din curricula oricărei instituții de cultură care-și asumă inclusiv un rol de educare a publicului, prin cultivarea gustului pentru valorile perene. Mă bucur să anunț că de acum face parte din stagiunea Operei Comice pentru Copii!”, a declarat Felicia Filip, director general al instituției.

Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: „Fetița cu chibrituri” (balet, premiera pe 5 iunie) şi „Münchhausen”, de Dan Dediu (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – cu o oră înaintea începerii spectacolului – în limita locurilor disponibile.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus