Probabil că nimeni, în literatura ultimelor zeci de ani, nu a scris cu onestitatea, profunzimea și curajul lui Anaïs Nin. Nu toate faptele ei sunt demne de admirație, dar pentru felul în care le-a așezat pe hârtie, numele ei va fi mereu pe buzele cuiva, iar jurnalele ei se vor odihni întotdeauna pe noptiera cuiva. Nu e asta nemurirea scriitorilor…?
Anaïs Nin, o femeie neobișnită, născută „sub semnul Sfintei Tereza şi al marilor curtezane depravate”, despre pasiune, artă, dragoste, literatură, bucurie și alte emoții care ne conduc în viață.
~
Nu există un înţeles universal la care să ajungem cu toţii, nu există decât înţelesul pe care îl dăm noi vieţii noastre, un înţeles propriu, un scenariu propriu, un roman propriu, o carte a vieţii fiecăruia.
~
Există abisuri în care cei mai mulţi dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieţii noastre, o cădere în nelinişti de care avem însă nevoie pentru a renaşte.
~
Pentru tine şi pentru mine, momentul suprem, bucuria cea mai intensă nu este atunci când mintea noastră domină, ci atunci când ne pierdem minţile, iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel, prin dragoste.
~
O, Doamne, nu cunosc bucurie mai mare decât clipa în care te arunci într-o nouă dragoste, niciun extaz ca acela al unei noi iubiri. Înot pe cer; plutesc, trupul mi-e plin de flori, flori cu degete care îmi dăruiesc dezmierdări pricepute, ameţeală, ce ameţeală. Muzica din tine, beţia. Doar să închizi ochii şi să-ţi aminteşti, şi foamea, foamea de mai mult, mai mult, marea foame, foamea vorace, şi setea.
~
Femeilor, puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. „Cognosce te ipsum” va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmul interior (intelectual, sexual şi sufletesc).
~
Cuvântul „dragoste” nu e suficient. Suntem amândoi bolnavi de bucurie; murim de-a binelea de bucurie. Suntem striviţi, febrili. Toţi cei care au încercat să mă facă să renunţ la imposibil, să accept realităţile dragostei, limitările ei! O posed. Sunt posedată de ea.
~
Oamenii care trăiesc profund nu se tem de moarte.
~
Viaţa mea a fost o lungă tensiune, un efort şi o luptă herculeană de a mă ridica, de a trece orice obstacol, de a crea, a perfecţiona, a dezvolta o ascensiune disperată şi neliniştită pentru a şterge şi a distruge îndoiala care mă bântuie în legătură cu propria mea valoare. Mereu ţintind mai sus, acumulând iubiri pentru a compensa şocul şi teroarea primei mele pierderi. Iubiri, cărţi, creaţii, ascensiuni! Frenezie.
~
Bărbaţilor: eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul.
~
Duşmanul iubirii nu e niciodată în exteriorul nostru, nu e un bărbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseşte în noi înşine.
~
Echilibru? Un vis imposibil pentru mine, Padre-amor. Căci m-am născut sub semnul Sfintei Tereza şi al marilor curtezane depravate. Ori una, ori alta. Misticismul pământului sau al cerului, dar mereu la extreme.
~
Dacă n-aş avea sentimente, aş putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ.
~
Dragostea este axul şi respiraţia vieţii mele. Arta pe care o produc este un produs secundar, o excrescenţă a dragostei, cântecul pe care îl cânt, bucuria care trebuie să explodeze, supraabundenţa – asta-i tot!
~
Trăiesc într-un fel de cuptor de sentimente, iubiri, dorinţe, invenţii, creaţii, activităţi şi reverii. Nu-mi pot descrie viaţa în fapte pentru că extazul nu rezidă în fapte, în ce se întâmplă sau în ce fac, ci în ce se stârneşte în mine şi ce se naşte din toate astea.
~
Dispretuiesc proporțiile, măsurile, tempo-ul lumii obișnuite. Refuz să trăiesc în lumea obișnuită ca o femeie obișnuită. Să mă implic în relații obișnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi.
~
Viaţa noastră este în mare parte alcătuită din vise. Trebuie să le corelăm cu faptele.
~
Cea mai importantă sarcină a literaturii este să elibereze omul, nu să-l cenzureze, şi de aceea puritanismul este cea mai destructivă şi mai rea forţă care a opresat vreodată oamenii şi literatura lor; puritanismul crează ipocrizie, perversiune, temeri, sterilitate.
~
Nu pot să mă mişc în realitate decât împinsă de o mare exaltare. Altfel nu mă pot mişca. În momentele de calm sunt prinsă din nou în plasa sensibilităţilor, timidităţilor mele, ca şi cum m-aş mişca într-o atmosferă străină. Îmi recunosc anormalitatea.
~
Ce sunt eu? Nu se disipează oare o mare parte din senzualitatea mea în extazul scrisului, al frumuseţii, al senzaţiilor fără apogeu? Nu-mi petrec oare viaţa fie suspendată deasupra lumii, fie la marginea ei? Nu sunt eu poate un alt Rimbaud, care nu putea fi decât inocent sau obscen, dar nimic nuanţat uman?
~
Nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci cum suntem noi.
~
Femeile mereu cred că dacă au pantofii mei, rochia mea, coafura mea, machiajul meu, totul va merge la fel de bine. Ele nu se gândesc la doza de vrajă necesară. Ele nu ştiu că eu nu sunt frumoasă, ci doar par să fiu aşa în unele momente.
~
Eu nu mă joc numai cu sexul, ci şi cu sufletele, cu imaginaţiile. O târfă este o târfă cinstită. Eu seduc trupurile şi sufletele bărbaţilor şi mă joc cu lucruri serioase, sacre. Eu iubesc sacrilegiul. Sunt un nou tip de vrăjitoare. Bărbaţii cu vieţi serioase, profunde, care nu sunt captivaţi de târfă, bărbaţii care sunt cel mai puţin supuşi voinţei femeii – aceştia sunt bărbaţii pe care îi posed. Sunt o otravă care nu lucrează numai în carne, ci în straturi mai profunde.
~
Sunt un artist, dar nu trăiesc ca un artist. Eu sunt dramă, exotism, insula pe care n-am văzut-o niciodată. Sunt necunoscutul… Nu vreau putere, ci numai artă şi pasiune.
~
Întotdeuna voi inventa viaţa.
~
Viaţa e un dans pentru mine, un dans profund, sacru, vesel, misterios, simbolic, însufleţit.
~
Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă.
***
Puteți găsi parte din cărțile lui Anaïs Nin și la librăria online Libris.
Semnat de LaRevista.ro