marți , 26 septembrie 2017

Fragmentarium: „Bărbatul sentimental”, de Javier Marías

el hombre sentimentalFoto: zados.net

„Dragostea are întotdeauna o proiecție imaginară...”

„Dragostea are întotdeauna o proiecție imaginară...”

„Bărbatul sentimental este o poveste de dragoste în care dragostea nu se vede, nici nu se trăiește, ci se anunță și se amintește. Se poate întâmpla aceasta? Ceva ca iubirea, care este mereu urgentă și cu neputință de amânat, impunând prezența și ducerea la capăt sau consumarea imediată, poate fi vestită fără să existe încă, ori amintită cu adevărat când nu mai există? Vestirea însăși și simpla amintire fac oare, deja și încă respectiv, parte din această dragoste? Nu am habar, dar cred că dragostea se întemeiază în mare parte pe propria-i anticipare și pe propria-i evocare. Este sentimentul care presupune cele mai mari doze de imaginație, nu doar când este intuit, când este prevăzut, nu doar când cine l-a trăit și l-a pierdut simte nevoia să și-l lămurească, ci și când iubirea se dezvoltă și este în plină vigoare. Să zicem că este un sentiment care cere întotdeauna ceva fictiv în afară de ceea ce îi oferă realitatea. Cu alte cuvinte, dragostea are întotdeauna o proiecție imaginară, oricât de tangibilă sau de reală am crede-o la un moment dat. Este întotdeauna gata să se împlinească, este tărâmul lucrurilor care pot fi. Ori al celor care au putut să fie.”

Am început cu acest citat lung – publicat ca prolog al romanului „Bărbatul sentimental” – pentru că mi s-a părut esența acestei cărți, pe care probabil că nimeni altcineva, și cu atât mai puțin eu, n-ar fi putut-o așeza mai bine în ramele cuvintelor decât însuși autorul, Javier Marías. Sunt încă sub impresia acestei cărți ca sub o vrajă, și nu doar grație poveștii tulburătoare pe care o conține, ci mai ales datorită felului în care a fost spusă. Cred că trebuie să fii un mare, mare scriitor ca să duci până la capăt o carte cu un astfel de titlu și cu o temă aproape melodramatică, și să ghidezi cu atâta eleganță personajele, încât să nu cazi, odată cu ele, în abisul ridicolului. N-am mai întâlnit de multă vreme un scriitor atât de dens și de fermecător. Fluent, ca un râu care-și împinge apele firesc, pentru că de aceea există și pentru că altceva nu poate și nu-și dorește să facă. Misterios, deși discursul său e limpede, îți învăluie mintea într-o mantie diafană, abia perceptibilă, dincolo de care îți relevă – ca un magician invizibil – mari și necunoscute înțelesuri ale iubirii. Pentru că mi-aș dori să descoperiți voi înșivă povestea lui Marías și s-o asimilați prin propria epidermă afectivă, n-am să vă dezvălui nimic altceva despre „Bărbatul sentimental”. Vă deschid doar apetitul cu o suită de fragmente care mi-au plăcut cel mai mult.

coperta

–         Ce beți, ceai sau cafea?

–         Cafea, am răspuns la fel de mecanic cum am răspuns întotdeauna în atâtea hoteluri de lux.

–         Perfect. Și eu la fel.

 ~

Poate că era singurul lucru care-i lipsea în viață: ca dorințele să-i fie înțelese și îndeplinite fără a fi nevoie să și le exprime.

 ~

Majoritatea femeilor – și de asemenea unii bărbați ciudați – iubesc din reflex sau, dacă preferați, din imitație: iubesc și doresc dragostea celuilalt, cum este demonstrat și cum pesemne că știți.

 ~

Eu nu vreau să mor ca un tâmpit și având în vedere că într-o zi va trebui oricum să mor, mai presus de orice doresc să am grijă în viață de singurul lucru care este sigur și iremediabil, dar vreau mai ales să mă îngrijesc de felul propriei mele morți, căci felul în care murim nu este atât de sigur și de iremediabil.

 ~

Să simt scurgerea inimitabilă lâncezind ziua în fiecare punct de pe glob, apoi clipa nedeslușită și variabilă când luminile se aprind; să calc unde pașii nu lasă urme, pe asfaltul luminos al dimineților sau pe pavimentul prăfuit și vechi luminat de un singur felinar la căderea serii.

 ~

Ea preferă cărțile vechi și lucrurile vechi în general, iar eu consult, studiez interminabile cataloage ale librăriilor cele mai însemnate de la Paris, Londra, New York și îi comand cărțile cele mai ciudate și mai bine cotate, ediții rare și scumpe, mereu opere care să o poată interesa.

 ~

În paginile umplute de mine recunosc o voce rece și invulnerabilă, ca a pesimiștilor, care, așa cum nu văd nici un motiv ca să trăiască, nu văd nici unul ca să se sinucidă sau să moară, nici unul ca să se teamă, nici unul ca să aștepte, nici unul ca să gândească; și totuși, nu fac decât lucrurile acestea: se tem, așteaptă, gândesc, gândesc fără încetare.

 ~

Există un singur lucru mai solitar decât să mori fără să afle nimeni, și anume să mori fără să-ți dai seama de ce se întâmplă, fără ca cel ce moare să-și dea seama de propria-i distrugere și sfârșit.

 ~

De cele mai multe ori, nu știm când am fost aleși și nici când am fost părăsiți, nu doar pentru că aceasta are loc întotdeauna pe la spatele nostru, ci pentru că este cu neputință să identificăm momentul când se produc aceste răsturnări, la fel cum nu avem niciodată habar dacă însuși faptul că am fost aleși se datorează propriilor merite și virtuți, propriei și unicei existențe, intervenției decisive duse la capăt sau mai degrabă, pur și simplu, inserției întâmplătoare a cuiva în viața altcuiva.

 ~

Oare de ce doresc să o văd mai departe în fiecare zi? Poate pentru că (…) am nevoie să încerc să mă distrug sau să distrug pe cineva în acest moment din povestea, pre-trecutul sau viața mea.

 ~

Eu în noaptea aia m-aș fi deșteptat ghicind moartea cu gândul adormit, iar atunci aș fi trezit-o pe ea ca să nu moară atât de înspăimântător, ca să nu moară doar în vise.

 ~

Ce istovitor este să iubești, m-am gândit. Să te străduiești, să proiectezi, să te ambiționezi, să nu te poți mulțumi cu perseverența și neclintirea.

 ~

Manur și-a sfârșit grăbit cafeaua și și-a pus numaidecât altă ceașcă. Poate era unul dintre băutorii maniaci de cafea neagră, am reflectat, un voluntar al insomniei, un sclav al cafelei.

 ~

Este foarte grav când un bărbat observă pentru prima oară o parte din trupul unei femei, căci descoperirea este atât de uimitoare, încât nu-l lasă să-și ia ochii nici o clipă.

 ~

Eu am închis ușa și, aproape fără să-mi dau seama, am abătut pe chipul ei o ploaie de săruturi cu înflăcărare tăcută, ca și cum m-aș fi grăbit să ajung la sufletul ei.

 ~

Văd că se lasă noaptea și încă nu am luat prânzul și nici nu-l voi lua, ci voi aștepta cu siguranță cina ca să mă hotărăsc să ies.

 ~

Ascultați, nu ați mai vrea puțină cafea?

 ~

Dumneavoastră acum sunteți într-un moment în care tot ce aveți sunt gânduri. Și ce sunt gândurile? Nimic, domnule, ceva atât de simplu că se pot până și ghici, ceva atât de trecător că, pe măsură ce vin, se pot povesti. Eu vi le ghicesc pe ale dumneavoastră, dumneavoastră le știți pe ale mele, nu-i așa?

 ~

Ziua mea este pe sfârșite, mi se face somn și mă întreb ce voi visa în noaptea aceasta, când voi lăsa stiloul și mă voi culca singur. Conștiința îmi este obișnuită să vegheze (gennaio, agosto, novembre).

 ~

Nu există supunere mai trainică decât cea clădită pe prefăcătorie, ori mai mult decât atât, pe ceea ce nu a existat niciodată.

 ~

Singurul lucru pe care îl pot adăuga în apărarea mea este că scriu din felul acela de durată – locul veșniciei mele – care m-a ales.

~

Puteți găsi cartea „Bărbatul sentimental” la librăria online LIBRIS, la un preț absolut nesemnificativ față de ce vă va dărui în schimb. 

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus