marți , 17 octombrie 2017

Fragmentarium: „Blândețea nopții”, de F.Scott Fitzgerald

Blandetea noptii

Imagine din filmul „Blândețea nopții”, 1962

Există cărți despre care nu poți să scrii, poți doar să le citești iar și iar. Cărți care sunt atât de bine șlefuite, atât de profunde, încât simți că nu ai putea să mai adaugi nimic pe marginea lor. Doar, eventual, mici semne de exclamare care să marcheze și mai apăsat neputința ta de a mai spune ceva, faptul că, uneori, cuvintele sunt de prisos și singurul lucru care-ți mai rămâne de făcut e să te așezi mai comod în fotoliu și să te lași pătruns de frumusețea cuvintelor pe care un om le-a așezat pe hârtie pentru tine… Ca să te bucuri împreună cu el, ca frumusețea lumii să nu rămână neîmpărtășită…

Citatele noaste preferate din „Blândețea nopții”, de F.Scott Fitzgerald

Dintre siluetele care se agitau într-o cameră sau alta, domnișoara Warren apăru întâi fugar, apoi deodată conturându-se, oprită locului, atunci când îl văzu; pe când trecea pragul, fața ei prinse cea de pe urmă lumină a încăperii și o purtă afară odată cu întreaga ei făptură. Pășea ritmat – toată săptămâna îi sunaseră cântece în urechi, cântece văratice dinspre ceruri arzătoare și umbre neliniștite, și odată cu sosirea lui, cântecele acestea crescuseră până într-atâta încât aproape că-i venea să le însoțească și ea cu voce tare.

~

El ar fi vrut mult ca ea să nu fi avut niciun fel de trecut, niciun fel de familie, să fie doar o fată tânără, pierdută, fără niciun alt adăpost decât noaptea din care tocmai răsărise.

~

Lumea Nicolei se sfărâmase în cioburi, însă, oricum, fusese doar o lume fără consistență și abia închegată; mai în adâncuri însă, instinctele și emoțiile ei continuau lupta. Oare abia trecuse o oră de când așteptase la ușa de la intrare, purtându-și speranța ca pe un buchețele de flori la cingătoare? …Rochie, stai acum înfoiată pentru el, nasture, stai încheiat, înflorește, narcisă – văzduhule, rămâi tăcut și blând.

~

Ai să mergi altfel singur, dragul meu, printr-un aer mai dens, și-ai să-ți deschizi drumul printre umbrele scaunelor, prin fumul picurând din coșurile vaporului. Ai să-și simți răsfrângerea cum alunecă prin ochii tuturor celor care se uită la tine. Nu mai ești deloc o insulă; dar am ajuns și eu să cred că trebuie să strângi de-a binelea în brațe viața ca să poți tâșni apoi din ea.

~

–         Eu m-am îndrăgostit de dumneata din momentul în care te-am văzut prima dată, spuse ea încet.

~

Din când în când, spusele lui mai ajungeau până la ea, iar restul îl completa din subconștient, așa cum preiei bătăile unui ceas, de la mijloc, doar cu ritmul primelor sunete, pe care nu le-ai numărat, întârziindu-ți în minte.

~

–         Mi-e teamă că m-am îndrăgostit de tine, spuse Dick, și acesta nu e chiar cel mai bun lucru care s-ar fi putut întâmpla.

–         N-are importanță acum. Am vrut numai să te fac să mă iubești – dacă mă iubești, totul e cum nu se poate mai bine.

~

Cu toții începură să râdă spontan, pentru că ei știau că era încă noapte de-a binelea, în timp ce toată lumea de pe stradă trăia cu iluzia că s-ar fi făcut dimineață, cu lumina și căldura ei.

~

Privindu-l cu încântare, Rosemary se identifică acum cu el, și râse, râse cu toată bucuria, și dintr-o dată totul i se păru iarăși încărcat de splendoare.

~

Era o după-amiază cu vânt, la ceasul patru, cu frunzele pe Champs Elysees foșnind ca un cântec și pierzându-se, subțiri și neliniștite. Dick coti pe Rue de Rivoli, parcurgând pe jos, pe sub arcade, cele două blocuri până la Banca lui, de unde-și ridica scrisorile. Apoi luă un taxi și o porni în sus, pe Champs Elysees, prin primul ropot al ploii, singur numai cu dragostea lui.

~

Gândește-te cum mă iubești, îi șoptise. Nu-ți cer să mă iubești mereu ca acuma, dar îți cer să-ți amintești de asta. Undeva, în mine, are să existe întotdeauna ființa care sunt în noaptea asta.

~

La drept vorbind, n-ai să știi niciodată cât spațiu ocupi în viețile celorlalți.

~

În acea frumoasă dimineață de primăvară, inhibițiile lumii masculine dispăruseră și acum era veselă ca o floare, în vreme ce vântul îi răvășea părul, până simți cum amețește. Și alte femei aveau iubiți – aceleași forțe care cu o noapte înainte o făcuseră să i se dăruie lui Dick până simțise că aproape de pierde, o făceau acum să-și legene capul în vânt, mulțumită și fericită de logica argumentului: „De ce nu și eu?”

~

În noaptea aceea mi-ai spus c-ai să mă înveți să joc. Oricum, eu zic că iubirea e tot ce există sau ar trebui să existe.

~

Dificultatea era că, până la urmă, Nicole aducea totul la picioarele lui, ofrande în ambrozie pentru jertfă, în mirt pentru adorare.

~

–         La ce te uiți?

–         Mă gândeam tocmai că ai să fii ceea ce se cheamă fericită.

–         Crezi? Foarte bine, lucrurile tot n-ar putea să fie mai rele decât au fost.

~

Nu mi-e rușine deloc de seara trecută – a fost lucrul cel mai frumos care mi s-a întâmplat până acum, și chiar dacă nu te-aș mai vedea niciodată, mon Capitaine, tot mi-ar părea bine că s-a întâmplat.

~

Vaporul e minunat, și uite cum sună călcâiele noastre pe punte, împreună. Aici e colțul unde bate vântul și de fiecare dată când ne întoarcem mă înclin în vânt și îmi strâng haina pe lângă mine, dar nu pierd pasul cu Dick.

~

Îi acoperi mâna cu mâna lui și spuse cu vocea lui de altădată, plăcută, ca a cuiva care se străduiește să creeze ceva pe tăcute, din plăcere, cu o bună dispoziție ironică, de dragul unui câștig spiritual, în numele bucuriilor vieții.

–         Privește barca aceea din larg…

~

Înspăimântată, ea își lăsă și cealaltă încheietură prinsă  în mâinile lui. Foarte bine, avea să meargă cu el – iarăși simți frumusețea nopții, deodată vie de tot, o clipă, cu un abandon și o abnegație desăvârșită – foarte bine, atunci…

~

Clipă cu clipă tot ce o învățase Dick se desprindea de ea, și revenea tot mai mult la ce fusese ea însăși la început, icoană în fața săbiilor ridicate și plecate în jurul ei în întreaga lume. Împletită în clarul de lună cu însăși iubirea, saluta haosul pe care i-l aducea iubitul de acum.

~

Dorind mai presus de orice să fie curajos și bun, dorise de fapt, mai presus de aceasta, să fie iubit.

~

Întoarce-te la mine într-o zi, căci eu am să fiu aici întotdeauna, pe dealul ăsta verde.

carte

Romanul „Blândețea nopții” a apărut la editura Polirom și îl puteți găsi și la librăria online Libris, la preț redus.

Semnat de ,

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus