vineri , 24 noiembrie 2017

Fragmentarium: Care Santos, despre artă, viață și cărți

open old book, a rose in a vase and a featherFoto: freegreatpicture.com

Una dintre cele mai rafinate scriitoare pe care le-am descoperit în ultima perioadă și care mi-a făcut toamna mai frumoasă, cu cele două cărți ale ei apărute în România, la editura Humanitas Fiction: „Încăperi ferecate” și „Aerul pe care îl respiri”.

Câteva fragmente care-mi vor rămâne în minte:

Singura modalitate de a păstra o femeie este să o pictezi.

~

Se știe doar: banii fără număr sunt cel mai bun îngrășământ pentru relațiile sincere.

~

– Tot ce pot să-ți spun este că Dumnezeu înseamnă ceva diferit pentru fiecare dintre noi și că inima ta este locul în care trebuie să-l cauți.

~

Puțini sunt cei care au curajul de a privi ochii ce reflectă o durere străină lor.

~

Întotdeauna mi-am dorit să iau viața drept ceva ce nu are prea mare importanță.

~

Ne întâlneam în bibliotecă. Obișnuiam să petrec acolo ore-n șir, căutând comori ascunse. Izolarea ca refugiu și independența ca filozofie de viață: iată cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de la tata.

~

Dacă trecutul se poate schimba, nu înseamnă că și trebuie să-l schimbăm.

~

Fără bani și fără femeie nu se poate face nimic bun în viață, să nu uitați asta niciodată.

~

La fel ca toți copiii, și cei ai bogătașilor veneau pe lume dotați cu acel talent natural și trecător care le permitea să deosebească lucrurile cu adevărat importante de cele care nu meritau prea multă atenție.

~

Tablourile comportă un mare risc pentru privitor: te îndeamnă să-ți imaginezi tot felul de povești.

~

Da, bănuiesc că asta este una dintre cele mai clasice definiții ale iubirii: o înstrăinare de tine însuți.

~

El nu avea nevoie de nimic altceva decât de cafeaua de dimineață, de liniștea lecturii și de planurile de viitor, făcute cu bucurie, pentru a mai scăpa de singurătatea de-a lungul zilei.

~

Surâzând, Arcadio își continuă drumul. Îl urmăresc și îl însoțesc toate lucrurile de neclintit.

~

Lucrurile trebuie lăsate așa cum îți place să le găsești.

~

– Ești fericită, copilă?

I-am răspuns că da, că sunt fericită, chiar dacă nu prea mult, așa, ca toată lumea, pentru că până la urmă fericirea nici nu se poate măsura.

~

Închise ziarul și luă o înghițitură din cafeaua neagră cu care își începea fiecare dimineață.

~

Fac pariu că, peste optzeci de ani, când se va fi șters până și amintirea noastră, lumea va continua să iasă în stradă, să se bucure de soare și să cumpere cărți. Pentru a-ți da seama de asta e suficient să faci o plimbare. Nu ați ieșit deloc astăzi?

~

Să te naști, să mori, iar între timp să găsești ceva de făcut. Cam asta e viața, simplificând puțin.

~

Pe toate Teresa le adora la el, așa cum adori ceva ce știi că nu-ți va aparține niciodată.

~

Nu te supăra, dar am impresia că în această privință semeni cu tatăl tău. Dacă nu ai pe lângă tine pe cineva care să te echilibreze și să te facă să te simți în siguranță, tinzi să te pierzi în afaceri sentimentale.

~

Nu învățasem încă cele două adevăruri esențiale ale meseriei mele: că cel mai bun critic este și cel mai aspru. Și că un scriitor adevărat nu renunță la scris, orice s-ar întâmpla.

~

Răul se învață cu o viteză amețitoare, ca tot ce face parte din noi înșine.

~

A, amorul, cum mișcă el lumea și cum poate schimba pe neașteptate mersul poveștilor.

~

La urma urmei, femeile nu scriu istoria, poate doar o pagină de dicționar bizar.

~

Dacă învățase ceva la viața ei era că, oricât de departe s-ar fi dus, un bărbat se întoarce, negreșit.

~

– Presupun că norocul dumitale e legat de ghinionul altora.

– Păi, așa funcționează lumea, madame.

~

Există oameni cărora amorul le vine ca dracu’. O fi din lipsă de obișnuință.

~

– Și despre ce e vorba în romanul tău?

Există oare o întrebare mai odioasă pentru un scriitor? Despre ce e vorba? E ca și cum ai întreba despre ce e vorba în viață, sau cum e lumea asta. Eu n-am fost niciodată în stare să răspund convingător la o astfel de întrebare.

~

Marea nenorocire a lui Francisco Codolosa a fost că era cinstit.

~

Habent sua fata libelli. Într-adevăr, cărțile își au soarta lor. Iar uneori, din păcate, aceasta diferă de cea a celor care le iubesc.

~

Lumea e o carte deschisă pentru sufletul treaz. (aforism)

~

Cafeneaua nu va mai fi în Barcelona locul de adunare al vagabonzilor și vicioșilor, ci îi va primi pe toți barcelonezii de treabă care vor dori să-și petreacă în mod cinstit timpul liber.

~

Marile schimbări încep întotdeauna cu aspectele cele mai vizibile.

~

– Pentru scopurile mele nu prea am ce face cu oamenii cuminți.

~

Adevărul – lucrul cel mai sfânt pe care-l poate avea o făptură omenească.

~

Scrisul e singurul leac împotriva uitării.

~

Nu-i ușor să iubești un om fericit dacă tu ești nefericit.

~

Nici un bibliofil nu va recunoaște în veci ce ascunde în bibliotecă, și bine face, căci a recunoaște înseamnă a începe să pierzi.

~

Uneori lumea reală nici nu mă mai interesează. Trăiesc în ficțiunea propriilor amintiri.

~

– Crezi tu că mai sunt romantic?

– Sigur că da, romantic ești din leagăn până-n mormânt, asta dacă nu apare o femeie și în cinci minute face din tine un raționalist.

~

În viață, totul se reduce la o chestiune de puncte de vedere.

~

– Biata omenire, sortită ori să rămână pe loc, ori să meargă în altă parte.

~

Frumusețea nu constă în a spune lucruri noi și nemaiauzite, ci în a formula adevărurile cele mai știute.

~

Îndoiala ucide mai mulți scriitori decât foamea.

~

Eu nu am pasiunea asta de a pricepe totul. Mă interesează mai mult prezentul.

~

Chiar crezi că peste două sute de ani se va mai interesa careva de noi? Și, chiar de-ar fi așa, crezi ca cineva va pricepe ceva din secolul acesta, pe care nu-l înțelegem nici noi, cei care trăim în el?

~

M-am închis să scriu. E metoda mea infailibilă de a mă depărta de lume, și asta de mult, de când am uzul rațiunii. Viața poate fi nesatisfăcătoare sau prea alambicată, ne poate plictisi de moarte, dar rămâne mereu posibilitatea de a inventa altceva care să ne facă mai fericiți. Asta facem noi, scriitorii, mai mereu: scriem ca să scăpăm.

~

Bibliofilii au o maximă veche care spune: cel ce iubește cărțile și trebuie să stea departe de ele ajunge să-și piardă sufletul.

~

Dragostea de cărți a cuiva se vede prin ce face când rămâne singur cu ele.

~

– Precis că m-ai recunoscut după cărți. Tata zicea că omul poate fi cunoscut după biblioteca sa.

~

Inima știe ce trebuie să-și amintească.

~

Între paginile cărților vechi, se ascund sufletele celor care le-au iubit, viețuind împreună cu hârtia și cerneala, în bună înțelegere, în veci.

~

În fine, ce să ne mai sucim: cărțile își au soarta lor.

Fragmentele au fost extrase din volumele „Încăperi ferecate” și „Aerul pe care îl respiri”, publicate în România la editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus