vineri , 16 noiembrie 2018

Fragmentarium: „Eleganța ariciului”, de Muriel Barbery

Eleganta ariciului

O bijuterie de carte, ce reușește ceea ce doar cărțile rare izbutesc să facă: să ne ridice ușor pleoapele închise peste ochi și să dea la o parte vălul ne ne împiedică, deseori, să putem vedea frumusețea din această lume. O carte care trezește din somnul îngrădirii spiritului chiar și pe cei mai adormiți dintre noi și care ne amintește că tot ce avem e clipa prezentă, aceasta, pe care trebuie s-o surprindem în timp ce trece.  

„Eleganța ariciului”, de Muriel Barbery. Câteva fragmente care m-au trezit și altele pe care le consider, pur și simplu, Artă.

 ~

Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început copiilor că viața-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câștig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruța de cel puțin un traumatism, cel al boului.

~

Nimeni nu pare a se fi gândit la faptul că, dacă existența e absurdă, a reuși în viață în chip strălucit nu are mai multă valoare decât a da chix. E doar mai confortabil. Ba mai mult: cred că luciditatea face succesul amar, în vreme ce mediocritatea mereu trage nădejde la ceva.

 ~

Important nu e să mori, nici la ce vârstă mori, important e ce ești pe cale să faci în momentul când mori.

 ~

Ce este o aristocrată? Este o femeie pe care vulgaritatea nu o atinge, deși e înconjurată de ea.

 ~

În afară de dragoste, prietenie și frumusețea Artei, nu prea mai văd altceva care să poată hrăni viața umană.

 ~

Ceea ce face forța soldatului nu este energia pe care o etalează pentru a-l intimida pe celălalt trimițându-i o mulțime de semnale, e forța pe care este capabil s-o concentreze în el însuși, rămânând centrat pe sine.

 ~

Mă gândesc cu nostalgie la diminețile de duminică, acele dimineți binecuvântate, căci erau consacrate odihnei, când, în bucătăria cufundată în tăcere, el își bea cafeaua în timp ce eu citeam.

 ~

În siguranța minții mele, nu există provocare căreia să nu-i pot răspunde. Prăpădită prin nume, poziție și aspect, în ceea ce privește capacitatea mea de înțelegere sunt o zeiță neînfrântă.

 ~

Cei care știu să facă fac, cei care nu știu să facă îi învață pe alții, cei care nu știu să-i învețe pe alții îi învață pe cei care-i învață pe alții, iar cei care nu știu să-i învețe pe cei care-i învață pe alții fac politică.

 ~

Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă.

 ~

Mie, una, puțin îmi pasă de locul în care sunt, cu condiția de a avea răgaz să mă plimb fără piedici prin propria mea minte.

 ~

Atunci, să bem o ceașcă de ceai. Tăcerea se lasă, se aude vântul care suflă afară, frunzele toamnei foșnesc și-și iau zborul, motanul doarme într-o lumină caldă. și, în fiecare înghițitură, se sublimează timpul.

 ~

Unde se află frumusețea? În lucrurile mărețe, care, ca și celelalte, sunt osândite să moară, sau în cele mărunte, care, fără a avea nici o pretenție, știu să incrusteze în clipă o gemă de infinit?

 ~

Adevărații răi detestă pe toată lumea, desigur, dar mai ales pe ei înșiși. Nu simțiți și voi când cineva se urăște pe sine? E ceva care îl face pe om să devină mort, deși e în viață, să anestezieze sentimentele rele, dar și pe cele bune, pentru a nu simți greața de el însuși.

 ~

Adevărata noutate este ceea ce nu îmbătrânește, în ciuda timpului.

 ~

Înclin ușor capul, mă gândesc la camelia de pe mușchiul templului, la o ceașcă de ceai, în vreme ce vântul, afară, mângâie frunzișurile, viața care se scurge încremenește într-un giuvaier fără viitor și fără proiecte, destinul oamenilor, salvat de palida înșiruire a zilelor, se învăluie în sfârșit în lumină și, depășind timpul, încălzește inima mea liniștită.

 ~

A trăi, a muri: acestea nu-s decât consecințe a ceea ce ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.

 ~

Când sunt angoasată, mă retrag în refugiu. Nu-i nevoie să călătoresc, cufundarea în sferele memoriei mele literare îmi e de ajuns. Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?

 ~

Dacă te temi de viitor este pentru că nu știi să construiești prezentul și, când nu știi să construiești prezentul, te amăgești că vei putea s-o faci mâine și te-ai dus pe copcă, fiindcă mâine sfârșește întodeauna prin a deveni astăzi, nu-i așa?

 ~

Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elgante.

 ~

Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre, și mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decât să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decât pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni.

 ~

Mulți oameni inteligenți au un defect de sistem: consideră inteligența un scop. Au o singură idee în cap: să fie ineligenți, ceea ce e foarte stupid.

 ~

E atât de omenească această capacitate de a iubi arborii, e atâta nostalgie a primelor noastre uimiri, atâta intensitate în a te simți cât de neînsemnat ești în sânul naturii… Da, asta e: evocarea copacilor, a măreției lor indiferente și a dragostei pe care le-o purtăm ne învață cât suntem de derizorii, paraziți mizerabili mișunând la suprafața pământului, și în același timp de face vrednici de a trăi, pentru că suntem capabili să recunoaștem o frumusețe care nu ne datorează nimic.

 ~

Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.

 ~

Până la urmă, mă întreb dacă adevărata mișcare a lumii nu e cântecul.

 ~

Dar dacă, în universul nostru, există posibilitatea de a deveni ceea ce încă nu suntem… voi ști oare s-o detectez și să fac din viața mea o altă grădină decât cea a strămoșilor mei?

 ~

Astfel, anumite ploi de vară se înrădăcinează în noi ca o nouă inimă care bate la unison cu cealaltă.

 ~

Credem că putem face miere fără să împărtășim soarta albinelor, dar nici noi nu suntem altceva decât niște sărmane albine, sortite să-și facă treaba și pe urmă să moară.

 ~

Când am simțit pentru prima oară această odihnă fericită în prezența unui om?

Astăzi e prima oară.

 ~

O clipă, am crezut că-mi găsisem vocația; am crezut că înțeleg faptul că, pentru a mă îngriji pe mine, trebuie să-i îngrijesc pe ceilalți, în fine, pe cei „îngrijibili”, cei care pot fi salvați, în loc de a mă frământa că nu-i pot salva pe ceilalți. Atunci, ce? Ar trebui să devin medic? Sau scriitor? E cam tot aia, nu?

 ~

Ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în același timp frumusețea și moartea. (…) Poate că asta înseamnă a fi în viață: a urmări clipe care mor.

 ~

Ce poți face

Confruntându-te cu niciodată

Decât să cauți

întotdeauna

În câteva note prinse din zbor?

~

Coperta Eleganta ariciului

Cartea „Eleganța ariciului” poate fi cumpărată de la librăria online Libris, la un preț redus, de doar 25.09 lei. 

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus