vineri , 22 septembrie 2017

Fragmentarium: John Steinbeck, despre natură și oameni

SteinbeckFoto: xcitefun.net

Mare parte din America pe care o cunosc, fără s-o fi vizitat vreodată, o cunosc din romanele lui John Steinbeck. Îi iubesc cărțile nu doar pentru personajele atât de autentice, pentru poveștile dure și totodată de o tandrețe nesfârșită, ci mai ales pentru că grație lor am călătorit mai departe decât aș fi crezut vreodată că e posibil în interiorul a două coperte. Am pus deoparte câteva fragmente care mi-au plăcut mult, din patru cărți ale autorului american, pe care vi le recomand ca pe o minunată evadare în alte lumi.

Am auzit odată pe cineva spunând o poezie, și poezia aia zicea așa: „Tot ce e viu sfânt este”. Asemenea cuvinte te pun pe gânduri, iar dacă stai și te gândești, repede vezi că ele au un înțeles mai adânc decât cel ce par să-l arate.

 ~

De la o vreme, chipurile bărbaților adânciți în gânduri își pierduseră împietrirea năucită, devenind încruntate, dure și bătăioase. Atunci, femeile înțeleseră că sunt la adăpost de primejdie și că lumea nu se va prăbuși.

  ~

Nu există păcat și nu există nici virtute. Nu există decât fapte ale oamenilor și toate sunt o părticică din unul și același lucru. Unele dintre cele săvârșite de oameni au noimă, iar altele n-au, dar nici un om nu are dreptul să spună despre ele mai mult decât atât.

  ~

Și când grânele au crescut și au fost secerate, nici un om n-a sfărâmat în palmă un bulgăre fierbinte și n-a lăsat țărâna să i se cearnă printre degete. Nici o ființă omenească n-a atins sămânța și n-a privit cu sufletul la gură creșterea grânelor. Oamenii mâncau ceea ce nu ei cultivaseră și n-aveau nici o legătură cu pâinea. Pământul zămislea sub fier și sub fier își dădea cu încetul suflarea; căci nimeni nu-l iubea și nu-l ura, nimeni nu-i închina rugi și nu-i arunca blesteme.

  ~

Stelele amurgului scăpărară și începură să sclipească în umbra înserării.

  ~

Focul se înteți, aruncând umbre peste pereții casei, iar lemnele uscate trosniră și tresăriră în îmbrățișarea flăcărilor. Cerul se făcuse aproape negru și stelele străluceau cu tărie.

  ~

Apoi, toți ai mei și-au făcut calabalâcul și-au plecat spre apus. Eu am rămas să rătăcesc de colo până colo. Mă-nvârtesc pe aici. De depărtat, nu m-am depărtat niciodată. Mă culc acolo unde mă prinde noaptea. Nu mai ai la ce să iei seama. Oamenii n-au să se mai întoarcă niciodată. Rătăcesc și eu pe-aici ca un strigoi printre crucile cimitirului.

  ~

Oamenii se învață să trăiască într-un loc și pe urmă le vine tare greu să plece, spuse Casy. Se deprind să judece lucrurile într-un anumit fel și pe urmă le vine tare greu să gândească altcum.

  ~

– Eu n-am să pot dormi, răspunde Casy. Prea multe gânduri mă frământă.

  ~

Apropierea zorilor nu era vestită decât de cerul parcă alunecat într-o rână: nimic în zarea dinspre apus și un tiv de lumină către răsărit.

  ~

Tu și cu mine… de, noi nu suntem decât ceva care a fost. Amărăciunea unei clipe și noianul aducerilor aminte, noi atâta suntem.

  ~

Și oamenii se schimbaseră în mijlocul înserării. Păreau o părticică dintr-o nouă alcătuire a lumii neînsuflețite.

  ~

Numai s-ajungem noi în California, c-acolo toată vremea am să umblu cu-o ladă de struguri în mână și-am să ciugulesc întruna, pe cinstea mea!

  ~

Fă o ceașcă de cafea bună și tare! Ia să vedem… aicea spune că o linguriță. Ba mai bine să punem din gros, două linguri.

  ~

Lanurile de bumbac străjuiau drumul. Iar camioneta se târa domol prin praf către șosea și către apus.

  ~

Tăceau cu toții, strânși în jurul focului. Se uitau în pământ, iar frunțile și părul le străluceau la licărirea focului. Dincolo de scunda boltă de lumină, stelele verii luceau subțiratic, iar zăpușeala zilei se topea cu încetul.

  ~

Henri își construise o corabie, o corabie micuță și cochetă, cu o cabină confortabilă, dar o construise în pădure, căci îi era teamă de ocean. Corabia lui era așezată pe un postament de ciment și Henri trăia fericit în ea.

  ~

– Nu mai sunt același, Mack. Sunt neliniștit.

– Trebuie să-ți găsești o fată, spuse Mack. Încearcă, Doc, măcar pentru prietenii dumitale.

– O să încerc, spuse Doc, dar nu cred c-o să fiu în stare. Mi-e teamă că m-am schimbat.

  ~

Iarna și primăvara fură pline de minuni și prevestiri, de care nu-ți dai seama decât după ce trec.

  ~

Oamenii se schimbă și schimbarea sosește ca o adiere ușoară care mișcă o perdea, ca un parfum delicat de flori sălbatice. Uneori schimbarea se anunță printr-un ușor gâdilat, ca și cum ți-ar veni să strănuți. Sau simți un vag dezgust pentru un lucru care până mai ieri îți plăcea. Sau te apucă o foame cumplită pe care arahidele n-o pot satisface. Nu se spune că mâncatul în exces este unul din simptomele cele mai puternice ale nemulțumirii? Și nemulțumirea nu este fermentul schimbării?

  ~

Privea cu bunăvoință și fără să critice această lume în plină mișcare.

  ~

Una peste alta, fusese întotdeauna un bărbat împlinit și mulțumit. Un specimen atât de rar stârnea invidia altora, pentru că există atât de puțini bărbați care să se placă pe ei înșiși. Doc se plăcea, nu cu adorație, ci așa cum ar fi plăcut pe oricare altul. Împăcat cu sine, era împăcat cu toată lumea.

  ~

Se pare că oamenii s-au născut cu o datorie pe care nu ajung s-o plătească niciodată, orice ar face. Datoria gonește în fața lor. Omul datorează ceva omului. Dacă vrea să-și uite datoria, viața lui este ratată: dacă încearcă s-o restituie, datoria crește mereu. Omul este prețuit după calitatea darurilor sale.

  ~

Fiecare zi sfârșea cu noaptea ei, fiecare gând cu concluzia lui și în fiecare dimineață o nouă libertate se ridica înapoia munților de la răsărit și lumina lumea.

  ~

Ce cauți, omulețule? Poate te cauți pe tine însuți? Examinezi lucrurile mici pentru a le evita pe cele mai importante?

  ~

– Are nevoie de o femeie a lui, o femeie cu care să se lupte. Când un individ este suficient de preocupat ca să se apere, nu mai are timp să-și pună întrebări.

– Să-l însurăm, zise Fauna.

–  A, nu!, zise Mack. N-aș merge chiar așa de departe.

  ~

Intră la Macul de Aur în momentul în care chelnerița punea pe tejghea, în fața lui Suzy, o ceașcă de cafea.

  ~

Unii vor spune că povestea asta este o minciună, ceea ce nu înseamnă că ceva care nu s-a întâmplat este numaidecât o minciună.

  ~

Doc se străduia cu disperare să-și regăsească viața trecută, dorința jalnică a omului care, uitând durerile copilăriei, vrea să devină din nou copil.

  ~

Trebuie să plec înspre soare-apune. Am ajuns să cred că soarele nu se poate culca fără mine. Am impresia că are nevoie de mine.

  ~

Simțeau că trăiesc unul dintre acele momente în care istoria se oprește o clipă pentru a se îndrepta în altă direcție. Știau că o să-și amintească de această noapte ca de un început.

  ~

– Oamenii nu știu ce vor, spunse Fauna. Trebuie să le dai ghes. De ce s-ar însura un bărbat în toate mințile? Și totuși, se însoară.

– Poate se îndrăgostește, spuse Suzy.

– Da, și ăsta e cel mai rău care se poate întâmpla. Vrei să-ți spun ceva? Când un bărbat se îndrăgostește, există nouăzeci la sută șanse să întâlnească singura femeie care nu i se potrivește.

  ~

Când un bărbat alege o femeie înseamnă că este îndrăgostit de ceva din propria ființă care n-are nimic de-a face cu femeia respectivă. Sau seamănă cu maică-sa, sau este brunetă și lui i-e teamă de blonde, sau încearcă să se răzbune pe cineva, sau nu este sigur că este bărbat și vrea să se convingă. Un individ pe care l-am cunoscut și care studiase aceste probleme mi-a spus că bărbații nu se îndrăgostesc de femei, ci de ceva care să-i schimbe. Dar vor ca ei să aducă schimbarea. Cele mai bune căsătorii sunt cele aranjate de cineva inteligent, care n-are nimic de a face cu treaba asta.

  ~

Se despărțiră liniștiți, dar foarte emoționați. Nu mai trăiseră niciodată o zi ca acea Joie Dulce. Și încă nu se terminase.

  ~

În general, oamenii nu se uită decât la ei înșiși, iar asta nu-i duce prea departe.

  ~

Nu știe nimeni cum ajunge omul la măreție. Poate că zace ascunsă în el, adormită, sau poate că pătrunde în el întocmai ca particulele care străbat spațiul și ajung pe pământ. Tot ce se știe în legătură cu măreția este că nevoia o generează și o pune în acțiune, că omul trebuie să sufere pentru a izbuti, astfel încât să devină altul, să se purifice și să se înalțe în același timp. Apoi, nu se mai poate întoarce niciodată la starea inițială.

  ~

Vâlvătaia asfințitului pierea de pe culmile munților și amurgul se lăsa peste vale; printre sălciii și sicomori se lăsa penumbra.

  ~

Cum se întâmplă uneori, clipa se statornici; pluti și zăbovi mult dincolo de durata unei clipe. Și orice sunet încetă și orice mișcare încetă, cu mult dincolo de durata unei clipe.

  ~

A pus apă la fiert pentru cafea, a pus Marea fugă la gramofon și a făcut un duș. S-a mișcat foarte repede, căci înainte să se termine muzica era deja îmbrăcat în haine curate și sorbea din ceașca de cafea.

  ~

Lui Doc îi lua mai mult decât altora să ajungă undeva. Nu conducea cu viteză și se oprea des să mănânce hamburgeri.

  ~

Într-o sâmbătă de decembrie se trezi dimineața și văzu că aerul era înghețat, dar soarele strălucește cu putere.

  ~

Un suflet trist ucide mai repede decât un microb.

  ~

Bunătatea omului se măsoară după lucrurile la care ar putea renunţa cu inima curată.

  ~

Un bărbat care ştie totul despre femei nu ştie nimic despre una singură.

  ~

Omul, spre deosebire de orice altceva, organic sau anorganic, din univers, se înalță dincolo de lucrul mâinilor sale, urcă mereu pe treptele propriei înțelegeri, pășește în fruntea înfăptuirilor sale… După ce a făcut un pas înainte, poate să alunece îndărăt, dar numai o jumătate de pas, niciodată nu face un pas întreg înapoi.

  ~

La ce bună căldura verii, fără frigul iernii care să-i confere dulceață.

  ~

Primăvara aduse iarăși o Joie dulce. Era o zi încântătoare pentru toate viețuitoarele pământului.

  ~

Citatele de mai sus au fost extrase din romanele „Fructele mâniei”, „Joia dulce”, „Strada Sardinelor” și „Șoareci și oameni”, de John Steinbeck. Puteți găsi cărțile autorului american și la librăria online Libris

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus