Fragmentarium: „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, de Haruki Murakami

Există scriitori despre care știi că nu te vor dezamăgi, orice carte de-ale lor ți-ar ajunge pe noptieră, iar dintre preferații mei, Haruki Murakami este primul în clasament. Cel mai nou roman semnat de autorul japonez, „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, mi-a reamintit de ce-l iubesc pe Murakami: pentru forța lui creatoare inepuizabilă, pentru personajele lui, construite magnific de simplu, pentru atmosfera misterioasă din poveștile lui și intimitatea absolută pe care o stabilește cu cititorul.

Am extras din roman câteva dintre cele mai expresive fragmente, doar cât să vă facem poftă să-l descoperiți pe Tsukuru Tazaki, cel plin de culoare.

Era năzuros la cafea, așa că venea mereu cu boabele lui, aromate și prăjite cu grijă, pe care le măcina cu o mică râșniță electrică. Atenția deosebită pe care o acorda cafelei era cam singurul lui lux într-o viață altfel sărăcăcioasă.

~

Primele cinci luni după revenirea la Tokyo, Tsukuru a trăit la ușa morții. Și-a găsit un loc modest la buza unei genuni întunecate și fără fund și și-a dus traiul singur acolo. Era un loc atât de periculos, încât risca să cadă în hăul nimicniciei fie și numai dacă se răsucea în somn. Nu simțea însă defel teamă. Ar fi fost chiar o ușurare pentru el să cadă.

~

Se întâmpla chiar și acum să retrăiască senzația aceea. Că s-a separat de sine și că privește propria durere ca pe a altcuiva.

~

Apoi a înțeles, sau a avut o intuiție: asta înseamnă gelozia. Când cineva încearcă să fure trupul sau mintea, sau în unele cazuri, și una și alta, ale femeii pe care o iubești.

~

Le mal du pays, e în franceză. În general se folosește cu sensul de melancolie și dor de casă, dar dacă e să fim mai exacți, e o tristețe fără motiv, pe care ți-o stârnește peisajul pastoral. E o expresie greu de tradus exact.

~

Apoi și-a învelit trăirile în mai multe straturi subțiri, ca niște membrane și, cu inima suspendată în gol, a îmbătrânit inexorabil cu fiecare oră.

~

Libertatea e în mâinile noastre, spuse Roșu, apoi își închise pe jumătate un ochi și zâmbi.

~

Modestia e o virtute minunată, dar nu mi se potrivește.

~

E ceva strâmb în mine, ceva diform care se ascunde înăuntrul meu, își spuse Tuskuru. Poate e cum a zis Dalba, am o latură întunecată pe care nici nu ți-o poți imagina dacă îmi cunoști doar fața obișnuită. Așa cum luna are o parte care e întotdeauna întunecată.

~

Cu cât se gândea mai mult în care dintre adevăruri se află, cu atât înțelegea mai puțin.

~

Melodia aceea monotonă îi ajungea la urechi străbătând printre glasurile vesele ale celor din jur. Ca un corn de ceață al cărui sunet stă să fie înghițit de vuietul mării.

~

Pe masă se vedea o cană de cafea și o carte în finlandeză, lăsată deschisă. Se părea că bărbatul era singur și citea în timp ce bea cafea.

~

Poți să acoperi amintirile cu un capac, dar nu poți să ascunzi istoria.

~

Dar, știi, există un fel de vise care sunt mai puternice și mai reale decât realitatea însăși. Ea a avut un astfel de vis.

~

Nu totul se șterge odată cu trecerea timpului.

~

–         Nu vă e frică de moarte?

–         De moarte în sine nu mi-e frică. Serios. Am văzut cu ochii mei murind destui netrebnici. Dacă au reușit ei, oi fi și eu în stare să o fac.

~

Existase, e adevărat, un declic precis care-l adusese aici, dar de ce tânjise atât de mult după moarte, de ce fusese învelit în ea aproape jumătate de an? Învelit, da, e o expresie cât se poate de potrivită. Precum personajul biblic care a fost înghițit de o balenă și a trăit în interiorul ei, Tsukuru căzuse în burta morții și petrecuse zile fără număr într-o cavernă întunecată și stătută.

~

În fața lui se deschidea un vârtej întunecat care cobora până în centrul pământului. Acolo se învolbura nimicnicia într-un nor gros și nu se auzea decât o liniște deplină care-i strivea timpanele.

~

Nimic din ce se petrecea în lume nu avea însemnătate pentru el. Când se sătura să stea închis în odaie, ieșea și se plimba fără țintă sau se ducea până la gară și, așezat pe o bancă, privea trenurile venind și plecând.

~

În chip firesc, ceilalți au început de îndată să se cheme pe culori. Roșu, Albastru, Neagra și Dalba. Numai el era Tsukuru. De câte ori nu se gândise serios cât de tare i-ar fi plăcut să aibă și el o culoare! Totul ar fi fost perfect astfel.

~

Chiar dacă ascunzi cu grijă amintirile sau le lași să se cufunde undeva adânc, povestea care le-a născut nu dispare, răspunse Sara privindu-l în ochi. Ține minte asta, istoria nu se șterge. Și nici nu poate fi rescrisă, pentru că asta ar însemna să încetezi să mai fii tu.

~

Pe cer plutea o lună albă, plină pe jumătate, foarte vizibilă. Cineva o azvârlise pe cer și, din cine știe ce motiv, rămăsese agățată acolo.

~

Apoi se așeză într-o cafenea care dădea în piața centrală, bău o cafea și mâncă un croissant, care se dovedi prea dulce. Cafeaua însă era aromată și bună.

~

Pe lume sunt lucruri pe care numai prezența unei femei le poate transmite.

~

Inimile oamenilor nu se leagă doar prin armonie. Se leagă și mai adânc prin răni. Se unesc prin durerile și fragilitatea fiecăreia dintre ele. Nu există liniște fără țipete de durere, eliberare fără sânge vărsat, acceptare fără pierderi acute. Asta stă la rădăcina adevăratei armonii.

~

–         Deci tu stai noaptea până aproape de răsărit și faci o gară special pentru mine?

–         Da, răspunde Tsukuru. Fiindcă te plac mult și te doresc.

~

Ca niște dansatori care au încetat să se miște, rămăseseră într-o îmbrățișare tăcută, încredințându-și trupurile curgerii timpului.

~

Nu rămase decât sunetul care trecea printre mesteceni.

~

Cărțile lui Haruki Murakami au fost traduse, în România, la editura Polirom și le puteți achiziționa și de la librăria online Libris, cu reduceri de preț semnificative. Vi le recomandăm pe toate, însă preferatele noastre rămân „La sud de graniță, la vest de soare”, „Salcia oarbă, fata adormită” și „Cronica păsării arc”. Cea mai nouă carte a lui Murakami, „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, a fost comandată în avans, în Japonia, în zeci de mii de exemplare, iar în prima săptămână după lansare s-a vândut într-un milion de exemplare, devenind cel mai dorit volum al anului 2013 în țara natală a autorului. A fost tradusă recent și în limba română și este o lectură excelentă!

Semnat de Corina Stoica