vineri , 17 noiembrie 2017

Frank Sinatra Jr. a murit din cauza unui atac de cord

Frank Sinatra, Jr. Performs At Hard Rock Livefoto

Frank Sinatra Jr. a murit ieri, 16 martie, chiar aici, în Daytona Beach, Florida, unde se întâmplă să mă aflu și unde urma să aibă un concert. L-a anulat în ultima clipă, pentru că se simțea rău. La scurt timp, s-a stins la spital din cauza unui atac de cord.

Cu doar câteva ore înainte, eram la hotelul Hilton Garden Inn din Daytona Beach, unde soțul meu, Paul Leslie, avea programat un interviu cu Terry Woodson, prieten de-o viață cu Frank Sinatra Jr. și dirijorul orchestrei cu care artistul urma să cânte în seara asta, la Peabody Auditorium din Daytona Beach. Au vorbit pe larg și despre Sinatra Jr. – o să puteți asculta interviul în curând, iar Woodson ne-a întrebat dacă nu rămânem în Daytona, să mergem și noi la concert. N-am putut merge, am plecat, iar seara, în jur de ora 8.00, am aflat vestea: Frank Sinatra Jr. a murit, la 72 de ani, din cauza unui atac de cord, la un spital din Daytona unde fusese dus de urgență.
Frank Sinatra Jr. se afla în turneu, alături de dirijorul și producătorul muzical Terry Woodson și de o orchestră, și susținuseră spectacole în mai multe orașe din Florida, printre care Jacksonville și Miami. „Suntem obosiți, dar mai avem două show-uri în zilele următoare, și-apoi o să ne putem întoarce la Los Angeles”, mi-a spus Terry Woodson.

***

„Familia Sinatra anunță cu durere moartea fiului, fratelui, tatălui, unchiului Frank Sinatra Jr., din cauza unui atac de cord, în timp ce se afla în turneu în Daytona, Florida. Dormi cu bine, Frankie…”, a scris pe pagina ei de Facebook Nancy Sinatra.
Frank Sinatra Jr. a lansat șase albume, iar în ultimii ani a susținut mai multe spectacole în Statele Unite. Artistul a avut două surori, Nancy și Tina, și un fiu, Michael. Tatăl său, Frank Sinatra, a decedat în 1998, la vârsta de 82 de ani, tot din cauza unui atac de cord.

Citiți AICI interviul exclusiv realizat de Paul Leslie cu Frank Sinatra Jr., anul trecut.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus