LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Noile amendamente la legea antifumat urmează să fie dezbătute în Parlament şi supuse aprobării Camerei Deputaţilor şi nu am nicio îndoială că totul va merge uns. Pentru că-n UE şi alte ţări din lume aşa arată legea, o să o adoptăm şi noi ca orbeţii, rapid, întrucât:
- Nu presupune muncă şi punerea minţii la contribuţie, dar va genera aplauze furtunoase, ca orice măsură populistă.
- Ascunde, din punctul meu de vedere, un abuz grav, iar turma are în general apetenţă pentru abuzuri şi pentru moartea caprei vecinului, din orice ţară ar fi turma aia. Aşa e natura umană.
Menţionez de la bun început că sunt o ruşine pentru fumători. Adică genul care “strică” ţigările – fumez un pachet la câteva zile, iar daca mă iau cu altceva – cu munca, de exemplu – “uit” să ies la fumat toată ziua. Nu-mi aprind ţigara imediat ce ies din autobuz sau urc scările la metrou, nu fumez pe stradă, nu fac crize când mi-e poftă de-o ţigară. Mai rău fac când mi-e pofta de ceva dulce, dar asta e altă poveste – apropo, prăjiturile cu ciocolată când se interzic în spaţiile publice, că mi-ar fi utilă legea asta? Mulţumesc.
Revin la fumat şi la propunerea de lege pe care o consider abuzivă pentru că definește astfel spaţiul public: “Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.
Prin această frumoasă frază, legea va transforma în spaţiu public şi vila profund privată a vecinului meu, cu acoperiş şi cel puţin un perete, destinată utilizării de către soţie, copil, frate, cumnată, bunic şi bunică. Dacă mai vin şi câţiva musafiri, colectivul e gata format. Sufrageria lor devine astfel bunul public al statului care poate da legi antifumat sau antiorice vrea muşchii lui, mâine, poimâine.
Acest amendament vrea să spună, de fapt, că de acum înainte nu se va mai putea fuma în restaurante, baruri şi cluburi de noapte. Iar dacă ideea de la care se porneşte poate fi una nobilă – combaterea obiceiului de a fuma (deşi mă îndoiesc că aşa s-a pus problema, e doar un mimetism fără motivații de substanță) – metoda prin care se doreşte acest rezultat devine abuzivă. Devine pistol la tâmplă în casa omului, pe banii lui. Să explic.
Legea antifumat în vigoare la ora actuală interzice deja fumatul în spaţiile publice cu anumite destinaţii: clădiri de birouri, şcoli, spitale, instituţii de stat, aeroporturi, gări, staţii de metrou, mijloace de transport în comun. ŞI FOARTE BINE FACE! În aceste spaţii, oricine, fumător sau nu, poate pătrunde forţat de împrejurări, plus că există şi alte criterii ce ţin de pericolul de explozii şi incendiu, şi e normal ca legea să-i protejeze pe cei care nu sunt tributari unui viciu periculos pentru sănătate şi nu numai. Dar chiar şi în unele instituţii publice de acest gen s-au amenajat spaţii bine delimitate pentru fumători. În aeroporturi, de exemplu. Şi nu de dragul celor care vor să pufăie ceva, ci pentru a creşte vânzarea de cafea proastă la preţuri astronomice.
Ei bine, când e vorba de BAR, RESTAURANT, CLUB DE NOAPTE – delimitarea fumătorilor de nefumători e extrem de simplu de făcut, iar accesul clienţilor e strict facultativ. Într-un bar, nu intri vrei, nu vrei, ca la circa financiară. Intri doar DACĂ vrei! Iar dacă vrei, îţi asumi condiţiile de acolo. Chiar şi pentru angajaţi e simplu – alegi să fii chelner într-un bar de fumători sau în unul de nefumători, sunt de toate felurile. Mall-urile sunt pline-ochi de cârciumi în care nu se fumează și-n care văd constant anunțul „Angajăm personal”. Patronul barului, cel care a investit în afacerea respectivă, atâta vreme cât şi-a ales un domeniu de activitate ce ţine de divertisment, deci facultativ, nu este dator cu nimic niciunei persoane care alege să NU îi calce pragul. El e dator să anunţe specificul barului său (de fumători sau de nefumători, de băutori sau de nebăutori). El e dator, conform legii, să nu servească băuturi alcoolice şi ţigări minorilor. El e dator să aibă tavan ignifugat (sau să-şi asume consecinţele, dacă nu-l are). El e dator să plătească taxe la stat. Şi tot el, pe lângă toate aceste datorii, are dreptul de a accepta pe proprietatea lui activităţi LEGALE. Fumatul este (încă) o activitate legală. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Iar potenţialul client nefumător poate alege să nu intre într-un bar în care se fumează. Exact aşa cum un diabetic poate alege să nu intre într-o cofetărie şi să nu mănânce o prăjitură perfect legală, dar cu potenţial letal pentru el, şi un nefumător poate alege să nu-şi bage nasul într-o cârciumă în care semeni de-ai lui mahorcesc (verb inventat de mine). Şi tot patronul, dacă vede că nu-i merge, că nu-i intră lumea în locantă, că nu găseşte personal, el singur va modifica specificul barului (de fumători/de nefumători) după cum îi va dicta piaţa. Sau se va apuca de altă afacere, că nici pe el nu-l obligă nimeni să fie patron de bar.
Repet, nu este vorba aici de cât e de dăunător fumatul. Suntem cu toţii de acord că fumatul e câh, te îmbolnăveşte şi mori, mai ales dacă fumezi două-trei pachete pe zi. Nu asta e tema dezbaterii, ci până în ce punct poate face cineva legea în casa ta. Altfel, degeaba ne jucăm de-a democraţia, pe aici, pe planetă.
Personal, cred că pentru militanţii antifumat, cârciumile ar trebui să fie ultima grijă. Pe mine, deşi fumez (puţin, ce-i drept), mă deranjează mai mult fumul celor care trec cu ţigara aprinsă, pe trotuar, pe lângă mine. Sau al fumatorior lângă care aştept la semafor. Mi se pare infinit mai greu de gestionat situaţia din familiile în care ea fumează şi el nu sau invers. Sau situaţia în care ai prieteni fumători şi prieteni nefumători, ţi-s dragi toţi şi nu ştii cum să-i împaci. Acolo nu te poate ajuta nicio lege. E pe simpatii şi pe care lasă de la el mai mult.
Problema fumatului – pentru că este o problemă – se poate combate doar prin campanii inteligente, cu impact emoţional autentic şi prin puterea exemplului personal prezentat fără înfumurare şi fără aere de superioritate. Pentru că am observat că foştii fumători au nişte fumuri în cap… Îţi vine să-ţi aprinzi o ţigară doar să le faci în ciudă.
Răduleasca în chiloţi roşii pe un afiş nu înseamnă campanie antifumat inteligentă. Plămânii înnegriţi în photoshop şi puşi pe pachetele de ţigări, alături de sloganuri deseori hilare, nu înseamnă campanie antifumat inteligentă. Raportarea neargumentată logic la legile altor ţări – deci mimetismul – nu mi se pare o campanie antifumat inteligentă.
Dar inteligența nu e la îndemâna oricui și mai ales nu la îndemâna politicienilor care vor capital de simpatie rapid, iar subiectul „fumat” e mană cerească pentru ei. Inteligența în abordarea oricărei teme delicate și controversate cere muncă, documentare serioasă, implicare susţinută, nu răbufniri ocazionale. Inteligenţa e undeva dincolo de a pune un pistol la tâmplă celui altfel decât tine, încălcându-i drepturi elementare, doar pentru că ai văzut ca şi alţii fac la fel.
PS: Mulțumesc Lorenei Lupu – nefumatoare! – pentru abordarea corectă a acestui subiect pe blogul ei.
Semnat de Alina Grozea
