Gabriel Cotabiță le-a mulțumit tuturor celor care au fost alături de el în ultimele luni, în care a avut grave probleme de sănătate, și ne-a transmis fanilor că se vor revedea foarte curând.
Artistul a publicat pe pagina sa de Facebook o înregistrare în care le mulțumește persoanelor care i-au transmis gânduri bune în ultimele luni și în care le urează admiratorilor „o zi liniștită”, cu promisiunea că se vor revedea curând. „Dragii mei, mă bucur că am ocazia să vorbesc cu voi în acest moment. Vreau să vă mulţumesc pentru toate gândurile bune şi toate urările pe care mi le-aţi acordat în această perioadă. Şi fiţi convinşi că foarte curând ne vom revedea. Aşa că, până atunci, vă urez, cu mare drag, să aveţi o zi liniştită”, spune Gabriel Cotabiţă în filmuleţul publicat pe pagina sa de Facebook.
Gabriel Cotabiță și-a revenit spectaculos după problemele de sănătate din ultimele luni, iar de curând, a filmat un videoclip pentru cea mai nouă melodie a sa, o colaborare cu Matteo, intitulată „Ce zi liniștită”. Luni, artiștii au lansat clipul, care cuprinde și o secvență în care apare prezentatoarea ProTV Andreea Esca, cu un mesaj aparte. „Doamnelor şi domnilor, iată care sunt principalele evenimente ale zilei. De fapt, astăzi nu vom vorbi nici despre moţiunile de cenzură, nici despre casele de amanet jefuite sau catastrofele naturale. Sunt aici doar ca să vă urez o zi liniştită! Sigur, n-ar fi rău să luaţi, totuşi, bacalaureatul”, spune Andreea Esca în videoclipul proaspăt lansat.
„Gala Chapeau!”, spectacol dedicat lui Cotabiță
Pe 28 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Palatului din București, un grup de artiști din toate generațiile vor cânta, în cadrul evenimentului „Gala Chapeau!”, hituri ale lui Gabriel Cotabiță, dorindu-și astfel să-i ureze cântărtețului bun venit înapoi pe scenă. Adrian Daminescu, Alex Velea, Antonia, Aurelian Temişan, Bodo, Connect-R, Cornel Ilie, Delia, Doru Todoruţ (Deep Central), Florin Ristei, Horia Moculescu, Jorge, Luminiţa Anghel, Loredana, Matteo, Marcel Pavel, Smiley, Miţă (Bere Gratis), Monica Anghel, Nico, Nicoleta Nucă, Rashid, alături de VH2 şi Andrei Tudor Band vor interpreta cele mai îndrăgite melodii ale lui Gabriel Cotabiţă, într-un spectacol prezentat de Mihai Bendeac.
Pe 8 mai 2015, Gabriel Cotabiță a fost dus de urgență la Secția de Terapie a Spitalului Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău într-o sală de sport. Artistul era în stop cardio-respirator și inconștient. O lună mai târziu, Cotabiță a fost transferat la Spitalul Elias, unde a urmat un proces de recuperare. Pe 16 iulie, cântărețul a fost externat, starea lui fiind ameliorată. După spusele medicilor, el continuă să urmeze tratamentul de recuperare în ambulatoriu.
Semnat de LaRevista.ro