marți , 21 noiembrie 2017

Gabriel Stan: „Pictura nu va muri niciodată, omul va avea mereu nevoie să-și exprime universul interior”

MAIN GS

Lucrările sale au făcut înconjurul lumii, fiind pictorul român cu cel mai impresionant palmares de expoziții. De la Paris la Londra sau New York, Gabriel Stan și-a cucerit de mult publicul prin arta sa splendidă. Dacă ajungeți la Brașov și vi se face poftă de o cafea aromată, servită în mijlocul celor mai frumoase lucrări de artă expuse în oraș, opriți-vă la galeria Kron Art, de pe Strada Postăvarului, numărul 18. Îl veți găsi acolo pe reputatul pictor, cu o pipă așezată artistic în colțul gurii, gata să vă servească o băutură caldă și să vă spună o poveste. Nu veți regreta: este un spirit rafinat și un partener de conversații fascinant, așa cum vă veți convinge citind interviul pe care ni l-a acordat de curând.

Cum a fost copilăria dvs.? Cum era lumea artistică în acea perioadă, a anilor 50?

În copilăria mea încă trăia Hans Mattis Teusch, care a fost unul dintre cei mai importanți artiști brașoveni. Liceul de Artă din Brașov îi poartă numele. El a expus, în 1910, la Salonul Independenților de la Paris. Este un pictor care va avea o cotă din ce în ce mai mare, pentru că a deschis un alt drum în artă. A fost un artist modern care a speculat foarte mult tonul local. Toată lumea vorbește de Picasso, de Braque, aproape toată lumea îşi dă ochii peste cap în fața tablourilor moderne, fără să le înțeleagă. De fapt, cum s-a ajuns la acest tip de artă: cel mai important lucru, în pictura modernă, este tonul local. Aplicat pe un desen decorativ… Știi ce înseamnă tonul local?

Nu, dar mă bucur că-mi puteți explica dumneavoastră…

Am să-ți explic: dacă te uiți la o imagine din jurul tău, dacă te uiți la puloverul cuiva, la fața personajului de lângă tine, ai să vezi că există culoarea pielii sau a textilei, dar pentru că există lumină și umbră, ea este valorată. Pictura a încercat să reproducă, timp de sute de ani, acest tip de realitate aproape fotografică. Dar a existat un moment în care pictorii au spus: “Nu! Dacă puloverul acesta este verde din fabrică, eu îl acopăr pe tot cu acel ton de verde .” Acesta este tonul local al puloverului. O singură culoare nevalorată. Nu mai pictezi un verde mai deschis sau mai închis, în umbră și lumină, renunți la detaliilea astea înzorzonate, care îți încarcă imaginea. Așa s-a ajuns la pictura modernă. Importantă este şi forma, ritmul şi dinamica din compoziţie.  Or, pasul acesta a fost revoluționar, fantastic pentru artă, a șocat. Și la această oră există oameni  care rămân șocați în fața unui tablou modern, ei nu pricep nimic, pentru că nu au educație plastică. Este ca în muzică: nu ajungi să asculți Beethoven, dacă nu ai o bază educaţională, nu asculți muzică simfonică, ci asculți manele; așa te-a crescut familia ta, asta ai văzut la televizor, asta ai auzit la radio – manele de dimineață și până seara. Atunci, evident că numai manele înțelegi.

Apropo de vremurile acelea – cât au fost ele de sumbre sau rele în materie de cultură și artă – să știți că nu erau maneliste. Comuniștii nu au fost maneliști. La radio se dădea muzică simfonică de bună calitate, se dădea folclor din toate țările, iar muzica lăutărească era autentică, piese de teatru extraordinare. Eu am copilărit cu radioul. Televizorul nu exista, a apărut mai târziu. Iar datorită teatrului radiofonic eu am vrut să mă fac actor. Toată copilăria mea am ascultat piese de teatru extraordinare. Au fost geniale, îți dezvoltau cultura, pentru că puteai să crești cu Shakespeare, cu marii scriitori ai lumii. Puteai să-ți propui să dezbați teme majore. Aveai parte de o platformă culturală care îți folosea atunci și pentru tot restul vieții.

Ce altceva mai era bun atunci?

A mai fost un lucru pe care eu îl consider benefic: faptul că nu ți se băgau pe gât biserica, religia. Eu sunt împotriva acestei formule în care se spune că religia trebuie introdusă ca formă de învățătură. Eu am trăit într-o lume în care religia a fost liberă. Poate biserica greco-catolică a fost oprimată sau poate sectele au fost cumva marginalizate, dar faptul că nu te intoxica nimeni la școală și nu-ți dădea note pentru cât știai despre Iisus sau despre Fecioara Maria, te-a făcut să te apropii cu mai multă maturitate și  să ai o relație naturală cu divinitatea. Eu l-am avut pe Dumnezeu întotdeauna.

Semnat de

2 comentarii

  1. Corina iti multumesc pentru tot ceea ce ai adunat aici, in acest interviu. mi a mers la suflet si mi a raaspuns la intrebari pe care mi le puneam in ultima vreme. superb!

  2. vavaly, ne bucuram ca ti-a placut!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus