marți , 29 septembrie 2020

Gheorghe Iancu: „Tot ce este imaginaţie şi vis face parte din fiinţa mea”

GI

Mii de spectacole. Sute de interpretări memorabile. Zeci de puneri în scenă. Toate acestea prin Lacul lebedelor, izvorul fascinaţiei coregrafului Gheorghe Iancu. Lumea de vis a lebedelor albe se dezvăluie la Opera Naţională Bucureşti în 21, 23, 26, 29 iunie (ora 19.00).

În Lacul lebedelor, spectacol în regia şi adaptarea dumneavoastră coregrafică, există constant o întrepătrundere între realitate şi vis, ceea ce conferă o notă de suprarealism. Ce a determinat această alegere de stil sau, mai degrabă, de stare?

De la vârsta de nouă ani am văzut toate reprezentaţiile acestui spectacol, am crescut şi am visat cu Lacul lebedelor. Nu ştiu ce mă fascina… Poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună. În momentul în care mi s-a cerut să reiau spectacolul în coregrafia mea, m-am gândit mult la ideea care să-l diferenţieze de versiunea maestrului Danovski, care era una splendidă. Deci, pentru mine, a fost un examen foarte greu. Cheia am gasit-o în VIS. Mai mult, eu sunt un mare admirator al suprarealismului în artă şi visez foarte mult.

Aţi dansat mai bine de 30 de ani în spectacole, de la clasic la modern, pe cele mai importante scene ale lumii. Cum simţiţi astăzi presiunea gleznelor prea încordate?

Nu-mi amintesc vreo zi în care să mă fi ridicat din pat şi să nu mă fi durut ceva. De mic copil m-a durut corpul tot timpul şi cred că asta se întâmplă cu toţi balerinii, dar dansul îmi ia orice durere. Este arta care îmbină muzică, cuvânt, expresie şi culoare, o artă complexă care te poate emoţiona şi care te poate face să visezi în mod divers, faţă de alte manifestări artistice. Şi, oricum, România este o ţară cu tradiţie în dans, care nu trebuie pierdută, iar publicul are o responsabilitate în acest sens, fiindcă fără public se pierde arta…

Dar fără durere nu se ajunge la perfecţiune. Când a devenit Gheorghe Iancu celebru? Care a fost contextul?

Au fost mai multe etape. Nu am descoperit acest lucru de pe o zi pe alta. În primul rând au fost maeştrii mei de balet, care mi-au oferit încredere şi m-au făcut să mă gândesc profund la faptul că am talent şi că acesta nu trebuie irosit. Deja, la 18 ani, după doar şase luni de muncă în teatru (n.r. Opera Naţională Bucureşti), maestrul Oleg Danovski m-a distribuit în trei roluri principale. Au urmat spectacolele în străinătate şi am întâlnit-o marea balerină Carla Fracci, care mi-a oferit acelaşi credit şi cu care am dansat în toate marile teatre din lume. Acolo aripile mi s-au întins şi am început să zbor… singur.

Coregraful şi regizorul Gheorghe Iancu au crescut odată cu dansatorul. Cine, şi în ce fel, a sădit în dumneavoastră sămânţa improvizaţiei?  

Sămânţa imaginaţiei cred că este din naştere. De mic copil am visat, doar în sala de balet eram disciplinat. Dar cum ieşeam din sală mă uitam după bondari, la flori, la cer, la oameni, deci tot ce este imaginaţie şi vis face parte din fiinţa mea. La capitolul improvizaţie am facut şcoală. Am studiat dans modern cu doamna Miriam Răducanu, care m-a învăţat ce înseamnă să improvizezi, deci a-ţi imagina la un nivel cultural foarte înalt.

Ce sfaturi aveţi pentru tinerii balerini?

În balet nu există scurtături. De obicei există nişte etape ca să ajungi sus. Pe tinerii balerini i-aş sfătui să aibă încredere în ei, iar munca este implicită. Mai mult, să aibă speranţă, fiindcă la rândul lor pot întâlni persoane potrivite la timpul potrivit, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. Nu-i pentru toţi la fel, aşa este în viaţă.

Alături de Carla Fracci a dansat pretutindeni în lume

Imediat după absolvirea liceului, Gheorghe Iancu a debutat la Opera Naţională Bucureşti (în stagiunea 1976 – 1977), în spectacole de balet clasic precum Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, Giselle de Adolphe Charles Adam şi Don Quijote de Ludwig Minkus. Consacrarea lui Gheorghe Iancu s-a produs însă datorită legăturii artistice de durată cu marea balerină Carla Fracci, alături de care a dansat în majoritatea teatrelor de renume din lume: Teatro alla Scala din Milano, Royal Opera House Covent Garden din Londra, Balşoi Teatr din Moscova, Staatsoper din Berlin etc. La acestea se adaugă colaborări cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori, precum Rudolf Nureev, Patrick Dupond, Vladimir Vasiliev, Fernando Bujones, Marin Boeru sau Alicia Alonso Martínez.

LACUL_LEBEDELOR_web

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus