marți , 23 ianuarie 2018

Harper Lee va publica un nou roman, intitulat „Go Set a Watchman”

Harper LeeFoto: www.celebritynetworth.com

Harper Lee va publica un nou roman, la 55 de ani de la lansarea celebrei și unicei sale cărți, „Să ucizi o pasăre cântătoare”. Știrea a fost confirmată de publicistul scriitoarei americane, precum și de reprezentanții editurii HarperCollins, unde volumul va apărea în vara acestui an.

În luna iulie, Harper Lee, în vârstă de 88 de ani, le va oferi cititorilor săi o continuare a romanului său dintâi, sub titlul „Go Set a Watchman”, anunță The New York Times. Cartea a fost scrisă, însă, înainte de „Să ucizi o pasăre cântătoare” și, într-o narațiune de peste 300 de pagini, urmărește destinul personajelor la 20 de ani distanță de la acțiunea primului volum.

„Să ucizi o pasăre cântătoare” este considerat unul dintre cele mai importante romane americane și din literatura universală. A fost ecranizat în 1962 și s-a vândut în peste 40 de milioane de exemplare, în întreaga lume, de la apariția sa în 1960. Și astăzi, se vinde în cel puțin un milion de exemplare pe an și a fost tradus în peste 40 de limbi.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus