marți , 20 noiembrie 2018

Helen Fielding a dezvăluit numele noului roman din seria „Bridget Jones”

Bridget

A trecut multă vreme de când nu ne-am mai întâlnit cu Bridget Jones, dar celebra eroină inventată de Helen Fielding e gata să revină în bibliotecile noastre. Și este la fel de înnebunită după băieți. Cel puțin așa reiese din titlul noului roman scris de autoarea britanică – Bridget Jones: Mad About The Boy – dezvăluit, astăzi, de The Independent

Prima carte a lui Fielding, Jurnalul lui Bridget Jones, a devenit un bestseller internațional în 1996, iar următoarea, Bridget Jones: La limita rațiunii, a înregistrat același succes fenomenal. Cele două volume s-au vândut, împreună, în 15 milioane de exemplare și au fost punct de inspirație pentru două filme realizate la Hollywood, cu inegalabila Renée Zellweger în rol principal. Acum, povestea celei de-a treia părți din viața lui Bridget este ținută secretă. Rugată să ofere detalii despre subiectul noii sale cărți, Helen Fielding a răspuns doar: „Viața lui Bridget a mers mai departe”. Totuși, editorul Jonathan Cope a dezvăluit că Bridget este mai în vârstă, că păstrează în continuare un jurnal și că „experimentează scrierea de mesaje și social media, cu accent pe social!”, navigând printre pericolele întâlnirilor oarbe pe Internet.

„Pentru multă vreme, mi-am pierdut vocea în ce o privește pe Bridget, după succesul neașteptat pe care l-a avut când a apărut prima carte. Era foarte ușor să scriu și să fiu sinceră, dar apoi am devenit extrem de conștientă”, a explicat Helen Fielding, citată de The Independent, vorbind despre pauza de 14 ani între primul volum și cel de-al treilea. „Primăvara trecută, mi-am dat seama că erau lucruri noi pe care îmi doream să le spun. Lucruri care nu existau când am scris ultima oară, cum ar fi e-mail-urile sau mesajele scrise. Felul în care se trăiește viața pe Twitter. Și o idee cu totul nouă legată de o fază a vieții ei pe care nu o pot descrie, pentru că ar aduce ghinion”, a adăugat scriitoarea. Cu toate astea, Fielding a declarat că atât Daniel Cleaver, cât și Mark Darcy – cei mai importanți bărbați din viața lui Bridget – vor fi prezenți în carte.

Bridget Jones: Mad About The Boy va fi lansată pe 10 octombrie 2013. Înainte de asta, însă, Helen Fielding a readus-o la viață pe Bridget Jones printr-o serie de texte publicate în The Independent. Povestea spune că Bridget are un băiețel cu Daniel Cleaver și a inspirat deja un nou film cu Renée Zellweger, pentru care se vor începe filmările anul acesta.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus