duminică , 17 decembrie 2017

Horaţiu Mălăele, Meda Victor şi George Ivaşcu joacă împreună, la Național

Spectacolul „Podu’”, adaptat după „Podul sinucigaşilor”, de Paul Ioachim, şi regizat de Horaţiu Mălăele, ajunge în premieră pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Mult aşteptata reprezentaţie, ce îi va aduce din nou împreună pe Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor, va avea loc pe 29 mai ,la Sala Mare a Naţionalului bucureştean. Biletele se gasesc la casa de bilete a Teatrului Național și online, pe startickets.romystage.roblt.ro și bilete.ro.

„Podu’” se va juca apoi şi pe câteva scene din ţară, după următorul program:

2 mai, Slobozia – Casa Municipală de Cultură (Galax)

5 mai, Braşov – Centrul Cultural Reduta

8 mai, Iaşi – Teatrul Naţional

„Podu’” aduce în faţa publicului o temă mai puţin abordată în trecut: tentaţia sinuciderii. Publicul urmărește, timp de o oră şi jumătate, un spectacol plin de savoare şi umor, în care un Intelectual neînţeles, interpretat de Horaţiu Mălăele, un Îndrăgostit, jucat de George Ivaşcu, şi o Artistă – Meda Victor, „stau la coadă în faţa morţii”. Personajele se întâlnesc pe „podul sinucigaşilor”, unde aşteaptau un tren care să le pună capăt zilelor, şi fac haz de propria lor neputinţă. Eroii îşi povestesc propriile drame şi, mărturisindu-le, ajung la un deznodământ care îl face pe spectator să plece spre casă cu ideea că există întotdeauna speranţă şi motivaţie pentru care viaţa merită să fie trăită.

În prim plan sunt trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii. Îndrăgostitul – bizarul şi logicul metrolog – a fost abandonat de iubita lui pentru alt bărbat mai înalt, mai frumos şi puternic. Deşi lua vitamine cu regularitate, pentru menţinerea tonusului, nimic nu l-a ajutat să îşi recâştige iubita, aşa că a decis să meargă pe pod. Cel de-al doilea personaj care alege podu’ este o tânără care a picat examenul la actorie şi, spune ea, a fost „călcată în picioare de toată lumea”. Al treilea personaj este un intelectual nefericit, „copilul secolului”, ale cărui creaţii literare absurde sunt de neînţeles. Toţi trei aşteaptă „trenul morţii”. Deşi ţine un ceas în mână şi socoteşte minutele care se scurg până la presupusa intâlnire cu moartea, Îndrăgostitul e primul în mintea căruia incolţeşte idea de a-şi reconsidera opţiunea. Apoi, Artista vede în Intelectual un posibil iubit, care, la rândul lui zăreşte o nouă speranţă pentru reuşita operei lui. Cum le influenţează noile perspective decizia aflaţi urmărind spectacolul, care este un veritabil regal artistic.

Citiți și: George Ivașcu: „Sunt un visător profesionist”

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus