marți , 21 noiembrie 2017

Ieftin, simplu și potrivit și pentru lacto – vegetarieni: toci bucoviean upgradat

Cristi

Avem un oaspete special astăzi la rubrica Gourmet: actorul și artistul plastic Cristi Martin ne împărtășește rețeta unuia dintre felurile sale de mâncare preferate. Ați încercat vreodată tociul bucovinean?

Necesar pentru o tavă banală și normală de cuptor:

3 kg cartofi

2 cepe medii

300g brânză telemea (preferabil de oaie sau capră)

150 – 200g măsline fără sâmburi, feliate

1 cană de făină

100ml de ulei

sare, piper după gust

roșii și ardei pentru decor

Preparare:

Se curăță cartofii, se spală și se dau prin răzătoarea aia mare, care mai taie și degetele dacă nu suntem atenți. Se curăță cepele, se spală și se toacă mărunt, cu privirea în altă parte ca să nu vă lăcrimeze ochii. Totul se pune într-o cratiță mare sau într-un lighean pentru cozonac  – să știți că așa ceva chiar există, iar dacă nu vă spune nimic sintagma asta, întrebați-vă mama sau o vecină mai mare de vârstă, o să vă lămurească. Se adaugă ouăle – fără coajă, da? – jumătate din cantitatea de măsline, 2/3 din brânză, dată și ea tot pe răzătoarea mare, făina din cană și uleiul. Se sărează și piperează după gust. Dacă vă plac aromele, puteți adăuga și cimbru uscat. Totul se amestecă bine.

Tapetați tava aleasă cu făină, turnați amestecul de mai sus în ea, ca la orice plăcintă, bundincă sau altele asemenea, întindeți în mod egal, iar deasupra presărați restul de brânză rasă (sau cașcaval, dacă vă place mai mult, dar atenție, că are multe grăsimi). Tăiați roșiile în felii rotunde și așezați-le tot deasupra, ca la pizza, precum și ardeiul tăiat fideluță, din ochi, fiecare după simțul său estetic!

Se dă tava la cuptor, la foc mediu, aproximativ 40 – 45 de minute. Când vedeți că s-a rumenit pe deasupra, puteți încerca să gustați, să vedeți dacă e gata cartoful din compoziție.

Tociul poate fi consumat și cald, dar și rece. Este și mai bun dacă puneți pe deasupra porției din farfurie o lingură de smântână sau de iaurt integral, nu degresat – la alegere, după gustul și problemele cu silueta ale fiecăruia!

Sugestii

Pentru cei care consumă carne, puteți pune, în loc de brânză, carne tocată trasă în prealabil la tigaie; de asemenea, la varianta cu brânză puteți adăuga câteva feliuțe tăiate mărunt de șuncă slabă – de Praga, de exemplu.

Variata ne-upgradată a acestui fel de mâncare nu conține nici brânză, nici carne sau șuncă, nici măsline – ci doar cartofi, ceapă, ouă, făină, sare, piper și ulei – dacă mergeți pe ideea asta, puteți să le și prăjiți în tigaie, ca pe chifteluțe.

Poftă bună cu moderație!

Sluga dumneavoastră,

Martin

Pe Cristi Martin îl puteți urmări în serialele „Serviciul Român de Comedie” și „Spitalul de demență”, de la ProTV. De asemenea, pe pagina oficială de Facebook îi puteți admira operele de artă în miniatură – Cristi este pasionat de pictura pe sticlă și realizează cele mai frumoase pahare pictate manual din care veți putea bea vreodată.

Semnat de

Un comentariu

  1. Oua nu ati scris cate?Banuiesc ca doua.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus