Foto: „Fata cu balonul roșu”, lucrare de Banksy; sursă: amazon.de
„Un roman exploziv. Fiecare personaj clocotește de viață. Un roman cu un subiect îndrăzneț construit, straniu și cutremurător, despre violența sexuală, teroarea politică, vina colectivă și secrete grele de familie, toate depășite prin curaj și iubire.”
Booklist
Dacă i-ați citit cărțile lui Isabel Allende și vă simțiți deja ca acasă în universul ei, așteptați-vă la un roman aproape total diferit de opera de până acum a scriitoarei chiliene. În „Caietul Mayei”, autoarea alege să se desprindă de poveștile situate în trecut și de realismul magic ce i-a însoțit condeiul încă de la debut, și să pătrundă, cu îndrăzneală și onestitate – așa cum face întotdeauna – pe tărâmul romanului contemporan și realist.
Părăsită de părinți când era copilă, Maya Vidal este crescută de bunica sa, o emigrantă din Chile, și de bunicul Popo, profesor universitar și astrolog, care mi s-a părut, în final, personajul-cheie al întregii cărți. Dacă moartea lui îi îndreaptă Mayei cursul vieții spre lumea decadentă a drogurilor și a prostituției, imaginea bunicului reușește să o salveze și să o vindece, în final, de amprentele unei istorii de viață traumatizante.
La doar 15 ani, Maya experimentează cele mai periculoase înclinări deasupra prăpastiei: se apucă de băutură, își pierde virginitatea dintr-o joacă, șantajează pedofili cu prietenii ei din gașca Vampirilor și ajunge, trimisă cu forța de tatăl ei, într-un ospiciu destinat adolescenților cu probleme. În drum spre Las Vegas e violată de un camionagiu libidinos, dar asta e o întâmplare acceptabilă față de vârtejul întunecat în care se afundă odată ce ajunge în orașul din Nevada. Viața ei în mijlocul traficanților de droguri, al prostituatelor și al falsificatorilor de bani e descrisă cinematografic de Allende, care surprinde printr-o lentilă nemiloasă lumea mizerabilă ce colcăie dedesubtul cazinourilor și hotelurilor luxoase și neputința celor care ajung victime ale heroinei.
Doar intervenția divină – sau cum s-o numim, o karmă îmblânzită? – o extrage pe Maya din acest labirint distrugător. Exilată forțat într-o insulă din arhipelagul Chiloe, în casa morocănosului și bunului Manuel Arias, fata face primii pași spre vindecare și spre redescoperirea inocenței. Descrierea vieții din Chiloe, unde oamenii se ghidează mai degrabă după superstiții și principii shamaniste, pare să ne readucă în universul realismului magic, atât de familiar în literatura lui Allende.
Am ascultat mai mulți oameni vorbind despre Maya Vidal. Și am regăsit o tendință comună majorității cititorilor acestui roman – aceea de a o privi pe Maya cu ochi critic, de a se revolta în fața slăbiciunilor și frivolității ei. Tot ce am simțit eu, de-a lungul acestei lecturi, a fost compasiune. Nicio clipă nu mi-a venit să o judec pe fata aceasta fragilă pentru boacănele – într-adevăr, teribile! – pe care le-a comis, ci aș fi vrut să-i pot întinde o mână și să o ridic din mlaștina în care se adâncise. Noroc că a făcut-o autoarea pentru mine, iar gestul aproape că m-a lăsat cu mulțumirea că aș fi făcut-o eu însămi.
„În perioada când am scris Maya’s Notebook, toți copiii din tribul meu erau adolescenți. Am avut parte de multă melodramă cu copiii! Am învățat multe doar ascultându-i. Am vrut să scriu despre o persoană ca ei, tânără, deșteaptă, vulnerabilă, expusă la pericolele lumii prezente”, mi-a spus Isabel Allende în interviul pe care mi l-a acordat anul trecut, cu puțin înainte ca romanul să apară în România. E drept, scriitoarea a trăit în propria familie dramele pe care o provoacă nenorocita de heroină: fiica soțului ei a murit de o supradoză, acum câțiva ani, iar fiul acestuia s-a stins din viață, anul trecut, din aceeași cauză, la vârsta de 36 de ani. Coincidență macabră: tragedia s-a întâmplat în perioada în care Allende era în plin turneu de promovare a acestui roman, care abordează în detaliu tocmai dependența de droguri. Numai că, dacă în cărți, personajele primesc uneori șansa izbăvirii și a reînvierii, a ieșirii dintr-un labirint al imposibilului, în viața reală nu ni se îngăduie, întotdeauna, bucuria unui nou răsărit.
„Caietul Mayei” a apărut la editura Humanitas Fiction. Puteți comanda cartea și la librăria online Libris.
Semnat de Corina Stoica