sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Îmi plac oamenii

prieteniefoto

Contrar aparențelor, îmi plac oamenii. Numa’ că nu toţi. De fapt, îmi plac foarte puţini, specia celor care-mi plac e cam pe cale de dispariţie. Nici pe mine nu mă simpatizez foarte tare, să ştiţi, aş fi vrut să fiu în multe alte feluri. Adică dacă eu aş fi o altă persoană, nu ştiu sigur la câte cafele aş ieşi cu mine. Una, două şi gata, că mi-o iau în cap. Anyway, aşa doldora de defecte cum sunt, mi-a pus Dumnezeu mâna-n căpățînă şi mi-a dat prieteni şi cunoscuţi din tagma oamenilor mișto. Încerc să nu-i dezamăgesc, nu-mi iese tot timpul, dar ei ţin la tăvăleală şi (încă) mă suportă. Pe oamenii ăştia nu doar că-i plac, îi şi iubesc oleacă. Datorită lor nu cred 100% din timp că noi, bipezii vorbitori, facem umbră pământului cam degeaba. Datorită lor învăţ zilnic câte ceva și mai meșteresc la mașinăria interioară proprie.

Să nu credeți acum că oamenii ăștia sunt perfecțiunea întruchipată, niște zei mai mititei. Sunt doar niște simpli oameni de felul următor:

  • Care ştiu să polemizeze fără să ridice tonul, fără să izbucnească în plâns şi fără să recurgă la jigniri (nu mă număr printre ei).
  • Care au curaj să admită că le e teamă, că au îndoieli, că sunt infideli, că au greşit, că nu ştiu, că le e dor.
  • Care nu se cred rupţi din soare doar pentru simplul motiv că au copii.
  • Care nu pun toanele progeniturilor din dotare mai presus de bunul simţ faţă de cei din jur, şi atunci: nu blochează trotuarul cu căruciorul, nu zâmbesc îngăduitori când plodul urlă în restaurant (ci iau rapid măsuri să nu mai urle), când se duc în vizită nu-şi lasă copiii să devasteze casa gazdei.
  • Care nu întârzie sau, dacă o fac, sună înainte, ca să nu-i aştepţi ca un dobitoc.
  • Care vorbesc cu detaşare despre situaţia lor materială, oricare ar fi ea.
  • Care nu încep să te bârfească imediat ce ieşi pe uşă (măcar aşteaptă cinci minute să te îndepărtezi, ca să nu auzi).
  • Care nu renunţă la planuri sau promisiuni doar pentru că plouă, s-au sculat cu fundu’-n sus ori abia s-au cuplat cu cineva şi sunt în stare să lase baltă orice înțelegere, că dacă-i sună cinevaul?
  • Care dau telefon și aşa, doar ca să te întrebe ce mai faci. Fără să continue cu „Aş vrea să te rog şi eu ceva…”. 
  • Care sunt şi musafiri entuziaşti, şi gazde bune. De obicei, entuziasmul e ceva care se epuizează brusc, imediat ce spui: data viitoare faci tu grătar.
  • Care ştiu să vorbească în public cu naturaleţe. De fapt, pe ăştia nu îi plac, ci îi invidiez de-a dreptul. Oratorii talentaţi sunt însă puţini, majoritatea-s nişte penibili cu un ego exacerbat, care se îmbată de plăcere la auzul propriilor aberaţii.
  • Care nu se îndrăgostesc de pe o zi pe alta (ca să le treacă a treia zi) şi care ştiu să facă diferenţa dintre o iubire mare şi-un futai mărunt.
  • Care iubesc pisicile sau măcar se abţin de la a-mi trânti în față inepţia aia cu „Mâțele-s parşive!
  • Care ţin la tavăleală şi găsesc puterea de-a rămâne veseli, senini, generoşi, integri, chiar dacă viaţa a cam dat cu ei de pământ (nici printre ăştia, din păcate, nu mă număr).
Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus