vineri , 24 noiembrie 2017

„Încăperi ferecate”: Care Santos, scriitoarea care nu seamănă cu nimeni, și „timpul, singurul subiect”

SecretFoto: ourworld.pocruises.com

Care Santos nu mi-ar fi putut nimeri gusturile mai bine: a scris, cu o minte sclipitoare, o poveste despre trecut și memoria lui, despre mister și artă, dragoste și răzbunare, și a îmbogățit-o cu o serie de accente polițiste care i-au dat acea savoare a cărților de citit într-o noapte, cu sufletul la gură.

„Încăperi ferecate” e un roman fermecător, mizez pe caracterul lui și pe forța artistică a lui Care Santos fără ezitare. Nu o pot compara nici cu Gabriel García Márquez, nici cu Tracy Chevalier, așa cum au făcut unii critici literari și cititori, pentru că stilul ei are cu adevărat darul unicității. „Dumneata, Care, nu semeni cu nimeni”, i-aș spune lui Care Santos, dacă aș întâlni-o, parafrazând-o pe Cella Serghi în „Pânza de păianjen”. Și-apoi, temele pe care și le-a apropiat în această carte au fost pe gustul meu, întocmai: Barcelona anilor ’30 și viața ei socială fremătătoare, tablouri vechi și misterioase, o familie cu o istorie ce se lasă greu adusă la lumină, dragoste, identitate, memorie și timp. „Timpul, singurul subiect” (Yasmina Reza) este, de altfel, unul dintre motto-urile alese de Santos în introducerea poveștii. Abia când aflasem cam jumătate din ea am priceput și rostul acestui motto. Mi s-a părut, într-adevăr, principalul instrument de joacă al scriitoarei, cu care jonglează după pofta condeiului și cea a imaginației – plonjând din trecut în prezent și înapoi, ca o zeiță cu puteri creatoare neîngrădite, liberă să-și construiască nu doar propria realitate, ci și pe a altora. O face pe mai multe voci – a naratorului omniprezent, a Violetei Lax (care mi-a plăcut cel mai mult) și se folosește chiar și de glasul unor duhuri care cunosc bine trecutul și care îl dezvăluie celor vii cu onestitatea celor ce nu mai au nimic de pierdut.

Incaperi ferecate

N-aș putea alege un singur personaj favorit, așa cum îmi place să obișnuiesc la finalul fiecărei cărți, dar în mintea mea, din întreaga galerie, fac un pas înainte două, mai ales: pictorul Amadeo Lax, bunicul Violetei, și mama acestuia, Maria del Roser Golorons. Ambele, atât de verosimile, încât nu mă îndoiesc că au și viețuit, într-o Barcelonă uitată, de-acum readusă la viață de Care Santos în paginile acestei cărți.

„Încăperi ferecate” a apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”. Anul acesta, Humanitas a lansat o nouă carte scrisă de Care Santos, intitulată „Aerul pe care îl respiri”.  

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus