vineri , 24 noiembrie 2017

Ioana Dungler: „Aș vrea ca fundaţiile de protecţia animalelor să devină o amintire”

E. ORPHAN STATION 2009

Ioana Dungler este unul dintre oamenii-cheie la VIER PFOTEN. După o foarte scurtă carieră de arhitectă, a început să lucreze pentru cunoscuta organizație de protecția animalelor, reușind, alături de echipa ei, să salveze atâtea vieți, încât va primi cu siguranță un loc confortabil în Rai. În plus, e unul dintre acei oameni care încă visează, naiv și îndrăzneț, să facă din lume un loc mai bun. Într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, Ioana vorbește despre începuturile ei în domeniul protecției animalelor, despre lupta permanentă cu autoritățile nepăsătoare și corupte, despre LIONSROCK – sanctuarul pentru feline pe care l-a înființat în Africa de Sud, despre bucuriile și dorințele ei.

Ioana Dungler, în dialog cu LaRevista.ro.

Unde ai crescut, unde ai copilărit?

M-am născut în Bucureşti, într-o casă veche şi urâţică de lângă parcul Cişmigiu. Fiind o casă foarte mare, bunicii mei au fost forţaţi de către Partidul Comunist să primească mulţi chiriaşi. Părinţii mei nu au putut suporta asta, şi ne-am mutat cu toţii. Am crescut în cartierul Berceni, în blocul C3, construit de tatăl meu. La etajul 7.

Ai avut animale în casă, în copilărie?

Am avut pisici şi câini, singurii din blocul cu trei scări, zece etaje şi patru apartamente pe etaj. Toate animalele le găseam pe stradă rănite, pui de pisoi sau câini fără ochi, etc… Împreună cu sora mea, Anca.

Care a fost primul animal pe care l-ai îndrăgit?

Prima mea mare pasiune a fost căţelul Bobiță. Un teckel foarte inteligent şi poznaş. L-a găsit mama şi l-a adus acasă. A murit în faţa mea, călcat de maşină. S-a rupt din lesă, să vină pe partea mea de trotuar, când mama mă ducea la şcoală. Aveam opt ani…

Ştiu că ai studiat să devii arhitectă. Ai practicat vreodată această profesie?

Ca arhitectă nu prea am profesat. Am făcut ceva amenajări interioare, dar nimic to die for. Mi-am decorat şi amenajat locuinţele prin care anii m-au purtat.

În martie 2000 s-a înfiinţat VIER PFOTEN România. Sora mea a fost membru fondator şi primul angajat. O lună mai târziu m-a întrebat dacă pot să o ajut, VIER PFOTEN recruta. Lucram pentru o agenţie de publicitate unde nu eram mulţumită. M-am dus la interviu, şi preşedintele organizaţiei m-a angajat. I-am spus că pentru mine e vorba de o perioadă de maxim șase-nouă luni. Vreau să mă ocup de amenajări interioare. Mai 2000. Am amenajat şi decorat, cu un buget foarte mic, lodge-ul de la LIONSROCK. Nu sunt încă mulţumită, dar aştept noi fonduri…

Crezi că drumul pe care ai mers în viaţă a fost influenţat de destin sau mai degrabă de propriile alegeri?

Am visat să calătoresc, să fac ceva ce este deosebit de munca de la 9.00 la 17.00. Să ajut ca alte fiinţe să trăiască mai bine, mai frumos. Puteau să fie oamenii, dar animalele au strigat primele. Şi aşa am norocul să ajut şi oamenii care respectă şi iubesc animalele. Am ales să fac ceea ce fac, dar a fost şi conjuctura, şi sprijinul pe care l-am primit.

Eşti fericită cu ceea ce faci acum la VIER PFOTEN? Care sunt bucuriile tale cele mai mari?

Sunt fericită şi norocoasă. E ca o reţetă care a ieşit bine. Cea mai mare bucurie este să văd cum oamenii se mobilizează, cum ies din carapacea comodă să ajute un animal aflat la nevoie. O pisică în copac, un câine lovit de maşină, un urs în lanţ, un cal bătut… Cea mai mare bucurie este când cuşca de transport se deschide, şi o minunată felină păşeşte prima dată pe iarbă. Sunt atât de multe bucurii, încât aş putea umple pagini întregi.

Dar cele mai mari decepţii pe care le-ai avut de când faci parte din această organizaţie?

Decepţii? Mai degrabă dezamăgiri şi lecţii dure de viaţă. Autorităţi mincinoase sau incompetente, jocuri de culise pe seama animalelor, legi niciodată aplicate sau prost făcute, cruzime nepedepsită, ignoranţă şi, cred că, mai presus de toate, violența şi lipsa de sens a unor practici care aduc suferinţă animalelor (fermele de blănuri, testele făcute pe animale, circurile, vânătoarea pentru trofeu sau la ţarc, lista e aşa de lungă…). Şi sentimentul dur al neputinţei în multe situaţii.

În ce constă activitatea ta la VIER PFOTEN, în mod concret?

Sunt Director Proiecte Internaţionale pentru VIER PFOTEN. Dacă intru în concret o să fie cam plicticos. Pentru că trebuie să fac rapoarte, evaluări, bugete, planuri, etc. Ceea ce fac: salvez animale, cât de multe pot, cu minunatele noastre echipe şi cu generosul sprijin al donatorilor noştri. Reprezint organizaţia la conferinţe internaţionale, negocieri şi evenimente. Particip la misiuni de salvare a animalelor şi la acţiuni de urgenţă. Am telefonul deschis 24/7, mai puţin când sunt în avion. Nu sunt campioană la răspuns mailuri…

Cum vezi tu felul în care s-a scindat societatea românească în privinţa problemei câinilor maidanezi?

Pentru mine este cutremurător ce se întâmplă acum în România, cu privire la câinii fără stăpân. S-a votat o lege care nu se poate aplica. S-a votat o lege scumpă pentru o ţară care încă cere fonduri pentru dezvoltare (România nefiind săracă, dar asta e altă discuţie.). Oameni care sunt subiect de psihiatrie umblă liberi pe străzi şi mutilează sau ucid animale. E dovedit ştiinţific că astfel de oameni ar face la fel cu semeni de-ai lor, dar nu au curaj. Pentru că acolo există ceva legi. Pentru mine este incredibil că cei care ne guvernează sunt atât de orbi şi ipocriţi. Nu mai plătesc taxe în România, dar colegii mei o fac. Din banii care ajung la Guvern se omoară în mod sălbatic câinii. Pe care noi încercăm să îi apărăm… Kafka nu a văzut aşa sistem.

Cât de bine colaboraţi cu autorităţile în problema cățeilor fără stăpân?

Sunt câţiva primari care au bun simţ, discernământ şi nu sunt corupţi. Cu aceia putem şi vrem să colaborăm. Restul ar trebui investigaţi. Eu aş numi asta Afacerea Câinele fără Stăpân. Nu există nici un fel de sprijin la nivel naţional, cum de fapt ar fi nevoie, ca să se rezolve situația. Totul este manevră electorală şi scandal de presă.

În opinia ta, există vreo măsură care să rezolve în mod urgent – aşa cum vrea toată lumea – problema câinilor fără stăpân din România, mai ales a celor din Bucureşti?

Depinde foarte mult ce înseamnă urgent. La nivel naţional e vorba de cinci – șapte ani. Dacă toată lumea îşi vede de treabă, nu fură, nu minte. În primul rând trebuie oprite sursele: canisele neautorizate, petshopurile, abandonurile, etc. Degeaba sterilizăm animalele de pe stradă, dacă nu se întâmplă nimic la nivel de animale de companie şi de implementare a legislaţiei în vigoare. E un sac fără fund. Bugete uriaşe, primari care nu fac nimic şi multe afaceri personale. Organizaţiile locale se luptă până la disperare, pentru că interesele electorale nu acoperă rezolvarea situaţiei câinilor fără stăpân.

Sunt impresionată, chiar şi aşa, de la distanţă, de sanctuarul pe care l-aţi creat pentru feline în Africa de Sud. Cum ai descrie tu LIONSROCK?

LIONSROCK = paradis! Aşa am simţit şi gândit, acum șapte ani, când a răsărit soarele şi am văzut unde mă aflu. Fireşte, m-a durut să aflu că în paradis şi-au făcut cuib nişte oameni care trăiau foarte bine din trafic de feline mari, vânătoare şi alte afaceri dubioase cu animale. Şi aşa a început frumoasa poveste LIONSROCK. Un munte, zebre, fel de fel de ierbivori, lei, tigri, diverse alte feline sălbatice, care, forţate de om să fie captive, au la LIONSROCK o viaţă sigură şi veselă. Culorile câmpurilor, cerul ziua şi seara, departe de orice aşezare omenească (încă), sunetele noaptea, păsările care sunt pe lacuri şi cele de lângă lodge, câinii care însoţesc vizitatorii, caii care sunt cei mai fericiţi din lume, noaptea când leii au ceva de spus şi se duce vestea de la un grup la altul, tigrii care pufăie când vorbeşti cu ei… Nu am memorie bună a numelor. Dar am memorie vizuală şi olfactivă. LIONSROCK mă bucură deplin!

Locuieşti permanent în Africa de Sud?

Nu locuiesc la LIONSROCK. Locuiesc în Viena, dar am şansa uriaşă să ajung la LIONSROCK de câteva ori pe an.

Câte feline se află în prezent la LIONSROCK? Şi câte persoane se îngrijesc de ele?

Avem 107 feline mari. Echipa are 18 persoane. Diferite naţionalităţi şi culturi. O altă provocare…

În ce stadiu vă aflaţi cu aducerea în sanctuar a leilor care i-au aparţinut lui Nuțu Cămătaru? Ştiu că aţi întâmpinat nişte dificultăţi cu asta…

Situaţia animalelor lui Nuțu Cămătaru este o altă dovadă de incompetență şi interese meschine ale unor autorităţi. Documente prost şi greşit întocmite, interese pentru a creşte numărul de vizitatori la grădina ZOO Ploieşti au făcut în aşa fel, încât acele animale să fie încă în captivitate impropie. Pentru cei care se reclamă a fi autoritate sanitar-veterinară şi inspectori şi iubitori de animale de la ZOO, este o ruşine că a fost mai important să aibă publicitate şi vizitatori (de parcă leii lui Nuțu Cămătaru sunt altfel decât alţi lei ţinuţi degeaba în captivitate), decât să îşi facă meseria şi să ajute animalele. Mai ales că nu îi costa nimic! VIER PFOTEN prelua toate costurile. Afaceri, manele…

Semnat de

5 comentarii

  1. Cum poti sa spui asa ceva, domnisoara draga…pe ce planeta traiesti ?
    Protectia animalelor este o problema mondiala…ca atare, indiferent de situatie, NICIODATA nu trebuie sa dispara fundatiile si organizatiile pentru protectia animalelor…Cat timp vor fi animale pe pamant TREBUIE Sa fie si organizatii care sa le protejeteze…asa cum este protectia copilului…NICIODATA nu trebuie sa dispara fundatiile pentru protectia animalelor…NICIODATA…si, nici nu vor dispare…NICIODATA.
    Niciodata organizatiile pentru protectia si drepturile animalelor NU VOR DEVENI O AMINTIRE…este pur si simplu absurd ceea ce iti doresti…in RAI poate nu isi au rostul…dar in viata asta pe pamant isi au rostul si NU vor dispare niciodata…

    • da, nu vor disparea atata timp cat va exista un stat corupt, politicieni si institutii publice corupte si un sistem monetar defect…
      probabil ca ce isi doreste Ioana este o luma ideala in care sa traim toti in armonie cu animalele si fiecare din noi sa le respectam dreptul la viata….
      eu unu stiu ca imi doresc cel mai mult asta…

      • Lumea ideala pe care ti-o doresti nu poate exista pentru simplul motiv ca natura nu functioneaza astfel.
        Daca am fi functionat fara sa fim nevoiti sa luam viata altor animale, ne-am fi hranit cu aer si nici un animal nu ar fi atacat alt animal.
        Asa ca nu prea avem cum sa respectam 100% dreptul la viata al altor animale. Si nu numai noi (oamenii) – dar nici un alt animal nu face asta.
        Un caine se hraneste cu carnea altor sute de animele de-a lungul vietii, o pisica la fel. Faptul ca noi punem cainele pe primul loc, nu inseamna ca ii respectam dreptul lui la viata, din contra, inseamna condamnarea altor animale pe care nu le consideram dragalase, animale care sunt mult mai putin favorizate. Si culmea ipocriziei e ca ne consolam cu gandul ca acelea animale au fost „crescute pentru hrana” 🙂
        Asa ca aceasta lume ideala pe care o visezi nu este deloc benefica, fiind tocmai contra naturii (care nu e deloc atat de dreapta pe cat credeti). Si pe termen mediu/lung poate face mai mult rau decat bine insasi echilibrului natural.
        E la fel cum a fost cu comunismul. In toerie suna bine sa fim toti egali si fericiti. Practica insa a demonstrat ca egalitatea nu se numara printre preferintele oamenilor, si din cauza asta a sfarsit dezastruos.

  2. probabil Casandra nu ai inteles mesajul, eu cred Ioana a gandit un ideal o lume in care sa nu mai fie nevoie de o organizatie pentru protectia animalelor,in care oamenii vor trata cu respect animalele

  3. Ma framanta ideea ca VierPfoten suna mai mult a corporatie multinationala decat a ong aparator al drepturilor animalelor…. si cei mai isteti stim ce inseamna corporatie multinationala…inseamna bani multi, lacomie, coruptie, (vezi PETA, Humane Society si altele…), asa e doamna Ioana?!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus