vineri , 11 august 2017

Ion Cristian Roman: Bomboanele sunt felul meu de a împărți câștigul cu cei ce mă ajută să îl dobândesc

Taxi cu bomboane

Prima dată l-am văzut la televizor, într-un minireportaj. Anul trecut, după niște ani, o prietenă mi-a spus că îi este prieten de Facebook. I-am trimis cerere și în câteva ore mi-a acceptat-o. I-am răscolit pagina și am descoperit un om chiar mai grozav decât cel de la televizor. Ion Cristian Roman. Taxiul cu Bomboane. Unul și același. Am plâns și am râs la postările lui. O fac în continuare. L-am susținut sufletește în acțiunile lui, iar de 1 Iunie am participat și eu la unul dintre proiecte. Am făcut atât de puțin, că nici nu se pune. Când o să citească, o să mă contrazică. Consideră că orice puțin este mult, pentru că puțin cu puțin face mult. Este unul dintre oamenii despre care îmi e greu să scriu, pentru că nu găsesc cuvintele în care să-mi încapă toată admirația. Este taximetristul care oferă bomboane celor care urcă în taxiul lui. Și nu numai lor. Este omul care a strâns în jurul lui oameni cu ajutorul cărora îi poate face să zâmbească pe copiii internați în spitale. Este Moș Crăciun de iarnă, de vară, de orice anotimp, care aduce bomboane, jucării, cărți, pernuțe, cănuțe și zâmbete. Este Iepurașul de Paște. Este clovnul. Este cititorul de povești la capătul patului de spital, în fiecare joi seară. Este el însuși o poveste.

Cum a început totul? Cum ai ajuns celebru pentru Taxiul cu Bomboane?

După ce am închis afacerea cu „semifabricate din salcie pentru crosele de cricket”, am avut o perioadă grea. De căutări. Nu mă mai regăseam nicăieri. Căzusem de prea multe ori și mă ridicasem. Am fost administrator al unei clădiri de birouri. După ce am pus la punct clădirea, mi-au mulțumit și… „La revedere!“. Soția angajatorului a preluat funcția. Apoi am fost director la o societate de salubrizare. Un puști care avea câteva vidanje care rugineau într-o curte. După ce le-am pus la treabă și am semnat contractele, în loc să am parte de o mărire de salariu… „La revedere!“. A adus un fin de la țară să se ocupe mai departe. Apoi… diriginte de șantier. O vară! „La revedere!“ Veneam cu cafea și țigări pentru toată lumea. Mergeam pe benzina și mașina mea. Dar… pa! Și m-am hotărât sa fac altceva. La 50 și ceva de ani, sunt doar două joburi disponibile: bodyguard sau șofer de taxi. Am ales a doua variantă.

Începeam ziua de muncă din fața magazinul Unirea. Și când se urca cineva în taxi, mi se părea că am fost eu „alesul” din mulțime. Cu mulți ani în urmă, în anii ’90, era plin de copii care cerșeau la semafoare. Știind ca banii nu ajung la ei, aveam permanent în mașină bomboane. Le dădeam bomboane. Mașina era atât de cunoscută, încât cum mă apropiam de semafoarele din Unirii, copiii strigau: „Băăă, vine mașina cu bomboane!“ Când mi se urcau clienții în taxi, bucuria mea era atât de mare, încât voiam sa împart câștigul cu ei! Unora chiar le refuzam bacșișul, de bucurie. De la firmă primisem o rapandulă de mașină, fără servodirecție, fără aer condiționat, fără radio. Avea un casetofon amărât. Am căutat casete și le-am înregistrat, pentru că nu pot trăi fără muzică. Se întâmpla în 2012. Nu credeam ca voi rezista. Dar trebuia sa trăiesc. Și m-am încrâncenat. Am luat o pungă de bomboane în mașină, la început pentru copii. Apoi am zis că de ce nu și pentru cei mari. Era felul meu de a împărți câștigul cu cei ce mă ajutau să îl dobândesc. Dar pentru denumirea „Taxiul cu Bomboane”, nașă este Pietricel, o bloggeriță. Ea pomenește pentru prima dată despre „Taxiul cu Bomboane”! Dragu (n.red. Dragoș), fiul meu, a descoperit blogul. Din Anglia. Un taximetrist nu are timp să stea pe net… Cred că am fost primul care a făcut lucrul acesta, să aduc activitatea pe net, pe Facebook, în atenția tuturor. Și acum îmi mai doresc un telefon performant. Dar dacă au auzit de mine atâția oameni, cu ajutorul unui amărât de Samsung… înseamnă că încă e OK. (n.red. Cristian nu are PC, laptop sau tabletă, își întreține paginile facebook doar cu un bătrân telefon!)

Incarcat de la colectaÎncărcat de la colectă

Știu că ai o activitate permanentă în folosul copiilor internați la Spitalul „Marie Curie”. În ce constă?

Activitatea nu se oprește la Spitalul de Urgență „Marie Curie” (fost Budimex). Spitalul la care am debutat a fost „Emilia Irza” din Lacul Tei. Profitând de valul de simpatie pe care se afla Taxiul cu Bomboane, am început demersurile pentru un proiect mai vechi: Biblioteca. El s-a transformat în Biblioteca pentru Copii Taxiul cu Bomboane. În Taxiul cu Bomboane, la început au desenat copiii. Apoi desenele lor au devenit semne de carte. Apoi au desenat toți cei care mai voiau bomboane. Și desenele lor deveneau semne de carte. Și de aici debutul Bibliotecii. S-a întâmplat la „Vernisajul Semnelor de Carte” care a avut loc la Serendipity. Superbă locația și gradina plină de verde… Am strâns primele 500-800 de cărți pentru copii. Biblioteca nu este una convențională. Copiii primesc cărțile și le pot lua acasă. Este aiurea să lase cartea în momentul externării…

citeala de joi searaCiteala de joi seara

Apoi a venit Spitalul de Urgență „Marie Curie”. Apoi a fost „O aniversare cu cărți de povești”, tot la Serendipity. Mi-am serbat ziua de naștere și prietenii mi-au adus cărți pentru copii. Acum este și Spitalul de Urgență „Grigore Alexandrescu” în… agendă. Miercurea vom citi povești copiilor de acolo, iar joia celor de la „Marie Curie”. Mai sunt și școlile nr. 4 și „Sf. Nicolae” din Berceni-Apărătorii Patriei, școli pentru copii cu nevoi speciale. Și vor mai fi și altele. Abia m-am încălzit… Povești, personaje de poveste, clovnerii, multă joacă și zâmbete cât cuprinde. Nimic sofisticat! NU mi-am propus să construiesc spitale cu jacuzzi și nici șosele suspendate. Proiectele mele îi fac pe copii să uite și – mai ales, dar mai ales – să zâmbească!

Taxiul cu bomboane si omul lui

Ce face ca această activitate să fie posibilă și permanentă?

Permanența este ceva relativ. Chiar dacă nu sunt fizic la ei, sunt cu sufletul. Ori sunt pentru ei în negocieri sau colecte, ori încerc să conving pe cineva că un copil care citește este un copil mai bun. O mămică, un părinte, chiar și o asistentă care citește este un exemplu pentru copii. Apoi mai este ceva la care ar fi trebuit să ne raportam cu toții: suma faptelor bune. Ei bine, suma asta ar trebui să fie cu o unitate mai mare decât a celorlalte fapte. Și toți suntem conștienți, măcar în mare, care ne sunt cele bune și cele rele.

Au existat momente atât de grele, încât să vrei să te oprești?

Am făcut pauze. Nu mari. Dar folositoare. Copiii sunt „energofagi”. Câteodată nu mai știu pe unde merg când plec de la ei. Dar și atunci spun că asta este „starea de levitație”. M-am oprit motivat doar pentru câteva zile. Încă nu am găsit pe cineva dăruit care sa îmi țină locul. Dar cum „nimeni nu este de neînlocuit”, încă sper că va apărea acea persoană. Poate ești tu. Sau tu. Sau tu…

Știu că ai dorit să treci la next level, să poți face mai multe lucruri, poate mai organizat. Când se va întampla asta?

S-A ÎNTÂMPLAT! Acum există Asociația Taxiul cu Bomboane! Cu cont și ștampilă! Și… cum spun tuturor: ei bine, abia acum începem „treaba”. Până acum doar ne-am încălzit. Chestia cu „mai organizat” este relativă. De la o săptămână la alta nu știi câți copii găsești în spital. De la o săptămână la alta nu știi câți oameni vor veni. Știi, eu NU VREAU SA FIE O OBLIGAȚIE PENTRU NIMENI! Vreau ca lumea sa vină de drag și când chiar poate veni. Mă feresc de gândul unuia sau altuia: „Ce?! E miercuri?! Of… trebuie să mă duc la moșul ăla nebun!”

Clovnul cel pus pe sotii

Fiind atât de mult „în teren” ai avut ocazia să constați o serie de lucruri, iar pe unele ai vrut să le schimbi în bine. Care sunt?

Toate acțiunile Taxiului cu Bomboane sunt „nevoi” de zi cu zi! „Decembrie – Luna poveștilor în spitalele de pediatrie”! Vezi tu… decembrie s-a marketizat atât de tare, încât îi uitam pe copii până în seara de Crăciun. Ajun de Crăciun. Din cauza importului unor chestii drăguțe din Occident, am uitat de chestiile noastre drăguțe: Moș Niculae. Să îți spun că ani de zile eram singurul Moș Niculae prin spital? Iar în timpul ăsta, îmbogățiții – ca să nu spun parveniții – mergeau pe la baluri doar ca să-și etaleze ținutele. Apoi a venit, tot dintr-o necesitate, „Puișori de pernă pentru puișorii de om”! Toată lumea știe cum sunt pernele din spitale. Și eu știu poate cel mai bine! De ce? Acasă și în armată chiar aveam perna mea! Poate este ultimul lucru de care să-ți amintești să-l iei de acasă! Ha! Cum de altfel este și cănuța! Iar am o problemă! Cănuța mea de cafea, cana mea de ceai, cana mea de supă… Povestea următoarei acțiuni, „Cănuța cu Bomboane”, a venit odată cu puișorii de pernă! Îmbrăcat fiind în Iepuraș (un iepuraș copt pe dinăuntru), am cerut în spital o cană cu apă. Nu aveau. Nimic! Cană/pahar/oală… Nimic! Până la urmă, mi-au adus apă într-un borcănaş de colectat coprocultură. Era pe 29 aprilie! Pe 1 iunie aveam cănuțe cu bomboane pentru toți copiii din spitalele din București. Pentru două școli cu nevoi speciale și câteva „adăposturi” de zi.

Canute cu bomboaneCănuțe cu bomboane

Mosul si un pui de omMoșul și… un pui de om

A urmat „Cumințeniile pământului în carne și oase”. Aici am adunat lapte praf și pamperși pentru copiii abandonați la „Marie Curie”. Maria de la 5 (etajul 5!) a fost imaginea campaniei. Acțiunea a ajuns până la Primul Ministru Dacian Cioloş și ministrul Sănătății. Consecința? Un proiect de lege pentru „cele 30 de zile” acordate copiilor internați. Sper și vreau să cred că am învins CNAS. Acum, pentru că sunt deja Asociație, urmează lupta cu apa potabilă în spitale. Dar nu dezvolt încă. Și vor mai fi, pentru că sunt multe lucruri de îndreptat sau făcut. Nu vreau să intru în polemică cu celelalte ONG-uri, dar… Adică DAR! Trebuia să vină un taximetrist să vadă lucrurile astea mărunte?!

Cum pot intra în legătură cu tine cei care vor să-ți fie #ParteneriÎnFapteBune?

Aici nu sunt multe de spus. Facebook, Taxiul cu Bomboane, like la pagină, mesaj și urmăriți evenimentele lansate. Dar neapărat LIKE la „Taxiul cu Bomboane”! 😀

iepurilaIepurilă, la datorie

Ai primit sprijin de la autorități, de la o organizație, de la altcineva, în afara prietenilor tăi de pe Facebook?

Deocamdată, nu. Dar sper ca în viitor să am multe instituții partenere. Proiectele viitoare chiar au nevoie de sprijinul unor instituții! Primarul sectorului 3, Negoiță, și-a arătat disponibilitatea de a sprijini Asociația într-un proiect comun. Va fi un pilot cu sectorul 3 și sper să fie extins și la celelalte sectoare. Încă îl creionăm! Biblioteca Metropolitană este un viitor partener și sper într-un parteneriat și cu Biblioteca Națională! Așa, ca între „bibliotecari”. Dar am mulți prieteni pe Facebook! Mulți, frumoși și deștepți!

Ce proiecte ai pe agendă?

Proiectele de viitor sunt atât de multe, încât pot face obiectul unui interviu separat. Dar ca să-ți satisfac ceva din curiozitate, cât de curând vom avea „Povestea Cafelei”. Și o plimbare cu câțiva copii la Delfinariul din Constanța, pentru o terapie nonverbală cu delfini. Unul dintre cei mai frumoși parteneri ai noștri sunt Eurolines și TUI Travels, respectiv Cristina și Cristi Baciucu. #ParteneriÎnFapteBune

Cum se nasc proiectele tale?

Din nevoi. Din dragoste. Din faptul că NU trebuie să rămânem indiferenți. Din… uite, și din curiozitatea cu care mi-ai pus întrebările astea. Din respect pentru cel de lângă tine. Dar mai ales DIN RESPECT FAȚĂ DE TINE!

Câți prieteni ai în acest moment și în cât timp ți i-ai făcut?

Toți prietenii mei sunt #ParteneriÎnFapteBune! Mulți! Foarte mulți! Peste cei 5000 la care mă limitează Zuckerberg. Făcuți în timp. Cu răbdare. „Răbdarea este virtutea regilor.” Și aș putea spune că și a taximetriștilor.

Ție îți pot mulțumi sute, poate mii de copii și părinți. Tu cui i-ai mulțumi dacă ar fi să alegi o persoană?

Eu în fiecare duminică îi mulțumesc bunului Dumnezeu. De ce duminica? Pentru că în rest, îi cer de L-am surzit! Glumesc. Nu strig la El! Dar Îl cam pun sub presiune. Iar dacă ar fi să aleg o persoană, aș alege… mai multe. Pentru că ar trebui să mulțumim chiar și unei persoane pe lângă poate am trecut numai.

sinceritate

Întrebări – fulger: care este filmul tău preferat?

„Închisoarea îngerilor”.

Cartea?

„Shantaram”, de Gregory David Roberts.

Pictorul?

Van Gogh.

Și?

Și Brâncuși, pentru că trebuia să fie și unul dintre ai noștri. Și Enescu, pentru că are un festival. Și Sergiu Celibidache, pentru că îl iubesc. Și formația Mondial. Mai ții minte? „De va veni la tine vântul…”

Care este, de fapt, formația ta? Eu una nu cred că ești un simplu taximetrist. De aceea există întrebările anterioare…

Formația mea este de om. Sunt atâția intelectuali neoameni, încât mi-ar fi rușine numai cu acest titlu. Formația mea s-a făcut în primii șapte ani la fusta mamei. O ardeleancă precum cele din povești. Apoi, în primii ani de școală. Restul au fost bonusuri.

***

Pe Ion Cristian Roman îl puteți urmări și sprijini în acțiunile lui generoase pe pagina de Facebook Taxiul cu Bomboane unde, așa cum spune el, trebuie neapărat să dați like! 🙂
Pe Laura Bogaciu, autoarea acestui interviu, o puteți citi pe blogul ei, o lume sinceră și cu zâmbetul pe buze.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus