sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Ipoteză nouă: prințesa Diana ar fi fost asasinată de un militar britanic

diana

O nouă informație, conform căreia prințesa Diana ar fi fost asasintă de un membru din forțele armate britanice, este examinată de poliție în această perioadă, deși oficial, decesul prințesei a fost provocat de un accident de mașină petrecut în 1997.

Agenţia de presă britanică Press Association (PA) afirmă că foştii socri ai unui fost soldat britanic au declarat unei surse militare că Prințesa Diana și iubitul ei, Dodi Al-Fayed, precum și șoferul lor din momentul accidentului, ar fi fost victimele unui complot. Soldatul vorbise despre aceste lucruri în trecut, mai notează PA, iar noile informații au fost furnizate Scotland Yard de către Poliţia militară regală. Totodată, declarația conține referiri la jurnalul intim al prinţesei Diana şi la SAS (Special Air Service), o unitate de elită din armata britanică.

Reprezentanții poliției au declarat că analizează aceste informații, pentru a verifica „pertinența și credibilitatea lor”, dar că nu vor redeschide ancheta privind moartea prințesei Diana, a iubitului său, Dodi Al-Fayed și a șoferului lor din momentul accidentului care a avut loc la Paris, în august 1997.

Diana, mama prinţilor William şi Harry, s-a căsătorit cu prinţul Charles în 1981. Cei doi s-au despărţit în 1992 şi au divorţat în 1996.

Foto: diana-award.org.uk

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus