marți , 26 septembrie 2017

Irina Margareta Nistor: „Actorilor mari li se pare jenant să meargă la audiţii”

IMN

Marina Constantinescu dă start Nocturnelor de la TVR 1, TVR HD şi TVR+ luni, 4 noiembrie, începând cu ora 24.00  

„În America, producătorul filmului primeşte Oscarul pentru cel mai bun film. Nu regizorul”, spune Irina Margareta Nistor. „Poziţia producătorului din România n-o să fie niciodată asemănătoare cu cea a producătorului american, cel care dă linia filmului”, completează Ada Solomon. Marina Constantinescu îi aşteaptă pe telespectatori la o nouă discuţie despre film luni, de la ora 24.00, la Nocturne de la TVR 1, TVR HD şi online pe www.tvrplus.ro.

Criticul de film Irina Margareta Nistor şi producătorul de film Ada Solomon vorbesc cu căldură despre destinul filmului românesc, despre actori, despre producători de film. „Actorilor mari li se pare jenant să meargă la audiţii, li se pare că îi minimalizează”, este de părere Irina Margareta Nistor. Iar Ada Solomon adaugă: „Actorii se plâng în aceeaşi măsură că ei nu pot juca la Naţional pentru că abia au absolvit şi nu-i primeşte nimeni. La fel spun că nu au cum să intre în film.(…) Există o meserie care nu e foarte dezvoltată, din păcate, aceea a directorului de casting. N-o să vină nimeni să-ţi spună eşti cea mai frumoasă femeie, vreau să joci rolul principal. Trebuie să te duci să baţi la uşă!”, spune Ada Solomon.

Ada Solomon consideră că filmul lui Radu Muntean „Hârtia va fi albastră” este un document şi că ar trebui introdus în programa şcolară de liceu. Care este filmul preferat al Irinei Margareta Nistor sau în ce film produs de ea ar fi jucat Ada Solomon, aflaţi în ediţia Nocturne de luni, de la TVR 1 şi TVR HD.

Nocturne, oază de frumos în televiziunea actuală

Noul sezon al emisiunii Nocturne a început pe 7 octombrie cu un invitat special: Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, recent încheiat, ediţia fiind un omagiu adus participanţilor extraordinari şi prestaţiilor încântătoare din Festival. Apoi, microfonul invitatului a fost preluat de operatorul Vivi Drăgan Vasile, de regizorul Cristi Puiu şi de criticul de film Mihai Chirilov.

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile.” Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus