sâmbătă , 16 decembrie 2017

Irina Margareta Nistor: Dacă viața mea ar fi un film, ar fi unul cu final măcar parțial fericit!

IMN

Irina Margareta Nistor, într-un interviu portret în care dezvăluie lucruri neștiute – unele inedite și amuzante, altele înmiresmate de un aer nostalgic, fermecător, desprins parcă din filmele vechi, de la Hollywood, pe care le iubește atât de mult.

Cel mai frumos cuplu cinematografic cred că este cel format din… Ingrid Bergman si Cary Grant, in „Notorious” si „Indiscreet”.

Emisiunile mele preferate sunt… „Télématin” pe TV5 ( as prefera originalul France 2, dar nici mult mediatizatul TV Orange nu- l are in grilă), „Profesioniștii” (dar depinde mult de invitat, printre edițiile de neuitat sunt cea cu Regina Ana sau – culmea surprizei – Tataee de B.U.G. Mafia). Mai erau „Serata Muzicală”, sau „Tănase și Dinescu”, ori „Doar o vorbă să-ți mai spun”, ori emisiunile de cinema ale lui Suchianu sau Tudor Caranfil.

Ziarele și revistele pe care le citesc mereu sunt… Première – ediția franțuzească; pe restul le răsfoiesc: Dilema veche, România Liberă, ProTv Magazin ( preferam varianta broșurică, și nu ditamai plăcinta) si, când plec la drum, Catzavencii.

Consider că cei mai influenți trei oameni de pe planetă sunt, acum… Bill Gates, Putin și, sper, Obama.

Partea cea mai frumoasă a profesiei mele este… că pot să văd filme fără să mă plictisesc vreodată ( pentru că și dacă sunt proaste, le pot face praf după).

Cei mai buni oameni de televiziune mi se par… Michel Drucker și Frederic Mitterand. Și la noi au fost Iosif Sava și Tudor Vornicu (în ordine alfabetică).

Personajul meu de film preferat este… Hercule Poirot.

Obiectele fără de care n-aș putea trăi sunt… dicționarele.

Scena de film la care plâng întotdeauna este… Marseieza din Casablanca.

Când v-a fost ultima oară rușine, și de ce?

Așteptam un taxi (de-adevăratelea, nu pe dragii mei de la Taxi, care tocmai fac un videoclip cu Subtitrarea la români). Eram în față la Muzeul Țăranului Român, de fapt pe laterală, ieșisem de la un film. Înspre mine s-a îndreptat o doamnă, care zâmbea larg. Am zâmbit și eu instinctiv, la care a venit sec replica ei: Nu dumneavoastră vă zâmbeam! Era cineva în spatele meu. Mărturisesc că, de atunci, mă uit în toate direcțiile înainte să mai reacționez, dar asta îmi seacă spontaneitatea. Sper să uit într-o bună zi!

Cand v-a fost cel mai clar că numele dvs. e un brand?

Numele nu, ci vocea, când mi se spunea că îmi seamănă cu a mea!

Cel mai îndrăzneț vis profesional al meu este… să fac un film, deși mi se pare cam abracadabrantă ideea.

Cel mai frumos om pe care l-am cunoscut este… D.I . Suchianu, magistrul meu. (mama nu se pune, nu?)

Tabieturile mele preferate, atunci când mă uit la un film, sunt… să-mi notez rapid ce mă frapează, și să mănânc, ca-n copilărie, napolitane Super (nu mai există) și bomboane cu arahide și stafide (deși nu mai au același gust ca-n copilărie!).

Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață cred că este… că am reușit să trișez până în 1989, traducând altceva, ca să trec niște filme de viză/ de cenzură.

Dacă ar fi sa dați timpul înapoi, în ce moment al vieții ați vrea să vă opriți acum?

La 30 de ani! Traduceam câteva sute de filme pe an, iubeam și eram iubită, mă simțeam aproape bine în pielea mea, și trăiau aproape toți oamenii care îmi erau esențiali.

Parfumul meu favorit este… Miss Dior, cel vintage.

Care e cel mai mare viciu pe care-l aveți?

Înghețata. I-aș zice păcat, nu viciu!

Cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care am primit-o vreodată a fost… șapte ani de telefoane zilnice, cu un bună dimineața plin de iubire necondiționată.

Cea mai bună coloană sonoră a unui film cred că este… cea din „Doctor Jivago”!

Când vreau să ies dintr-o stare proastă, primele lucruri pe care le fac sunt… să mă uit la pozele trecutului. Recitesc scrisori de familie… Și normal că văd un film din anii de glorie ai Hollywood-ului, gen „Totul despre Eva”.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată a fost… să nu invidiez, că e de prost gust!

Cinematograful meu favorit este… Studio, doar îi spune și Casa filmului și este a doua casă a mea.

Desenul meu animat favorit este… „Parisul vesel”.

Dacă aș merge la un bal mascat, m-aș costuma în… M-am costumat, în copilărie, în Cio-Cio-San. (Și am ajuns după o viață în Japonia datorită JTI!)

Cea mai reușită secvență de film din toate timpurile mi se pare… finalul de la „Unora le place jazul”, replica: Nimeni nu-i perfect!  

Cel mai dificil moment din cariera mea a fost… perioada de șomaj până să devin free-lancer. Acum mi se pare că a fost tot răul spre bine, dar după 19 ani de Televiziune adorată…

Dacă viața dvs. ar fi un film, ce fel de film ar fi?

Unul cu final măcar parțial fericit!

Cea mai frumoasă vacanță pe care am avut-o vreodată a fost…

Ar fi mai multe. Părinții mei aveau un cult al vacanțelor, în vremuri grele pe care le făceau de poveste la Eforie Nord, Bușteni sau Sinaia, ori Piatra Neamț. E drept că după aceea trăgeam mâța de coadă cam 11 luni!

Calitatea pe care o admir cel mai mult la un bărbat este…  eleganța în exprimare, ceea ce presupune educație și cultură.

Cand eram mică, cel mai mult îmi plăcea să mănânc… caise verzi (și acum îmi plac, dar n-am mai găsit decât în grădina restaurantului semi-paradiziac Escargot).

Iar astazi, nu ma pot abtine de la… mult prea multe!

Imi place cafeaua… tare și Nespresso mov.

Cea mai mare greșeală pe care o poate face un actor într-un film cred că este… să accepte un rol doar de dragul de-aș achita facturile! Dar oameni sunt și ei!

Un vis din copilărie pe care încă nu mi l-am împlinit este… să ajung la Hollywood!

Care sunt plăcerile dvs. de zi cu zi?

Cafea cu covrigi (fără sare, pe care o urăsc la fel de tare ca nuca de cocos, fasolea verde și crinii), televizor, și un masaj din când în când (sunt o sedentară absolută). Vizionări, prânzul cu iuțeală (Piment de cayenne – un fel de boia foarte iute, mult mai aromată însă, dar fără miros – știu că pare o contradicție în termeni!), din care să nu lipsească fructele; un articol sau o traducere de făcut, un telefon celei mai bune prietene, un mers la teatru sau la concert, încă un film măcar, plus știri și talk-show-uri, apă doar cu o tonă de gheață, și de mângâiat un motan extrem de voluntar – birmanezul Ritz, căruia mama îi spunea carbaxinul – un somnifer ușor, de pe Net am aflat că era franțuzesc – carbaxinul ei cu coadă, deși sper să dorm cât mai puțin, ca să citesc romane sau cărți de memorii, și să-mi pregătesc emisiunile, ori să-mi fac selecțiile pentru festivaluri…

Dacă ați putea locui într-un film, care ar fi acela?

Păi, tot „Poirot”…

Ce vă enervează cel mai mult la oameni?

Să mă piseze. Recunosc că n-am răbdare!

Dacă ar fi să puteți avea succes într-o altă profesie, pe care ați alege-o?

Medicina! Așa, ca-n seriale! Visuri, maică, visuri!

Cea mai bună potrivire a unui actor într-un rol mi s-a părut…  cea a lui Vivien Leigh, firește, în rolul lui Scarlett O’Hara!

Dacă ar trebui să alegeți un singur cuvânt care să vă reprezinte, care ar fi acela?

Entuziasmul.

Cea mai mare dezamăgire cinematografică a mea este… că nimeni n-a fost în stare să ecranizeze magistral „La Medeleni”.

Dacă ați putea fura ceva fără să fiți prinsă, ce ați fura?

Eram la Strasbourg, într-o librărie, n-aveam un ban, și tare m-a ispitit o carte de istoria filmului. Dar am rezistat tentației. După ani de zile am regăsit-o la București și mi-am luat-o!

Dacă cineva ar vrea să facă un film despre viața dvs., ce regizor ați prefera?

Îl face, oarecum, despre ce a fost mai interesant: Ilinca Călugăreanu, de la Londra. Nici că puteam să-mi doresc mai mult. Se cheamă „Chuck Norris versus Comunism”.

Ce anume ar trebui să fie în plus sau în minus în viața dvs. acum, ca să puteți spune că e perfectă?

În plus, un copil al meu, dar e prea târziu. Mă mulțumesc cu cei „de închiriat”. În minus, dioptriile și kilogramele.

Când închideți ochii și vă gândiți la viitor, ce vedeți?

Sunt o optimistă incurabilă. Mama spunea că voi muri de o criză de optimism. M-aș vedea, oarecum, ca Jessica din „Verdict: Crimă!”.

Semnat de

2 comentarii

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus