miercuri , 15 august 2018

Irina Marinescu: „Româncele sunt femei frumoase, dar au un talent incredibil de a se urâţi”

Irina Marinescu

Nu știu despre voi, dar mie Irina Marinescu mi s-a părut întotdeauna un om aparte. O altfel de persoană publică, atât de discretă și de fină, care contrastează cu atât mai mult cu peisajul nostru „monden”. E o artistă în tot ce face – de la hainele și accesoriile pe care le poartă și la cele pe care le creează, până la felul în care trăiește, savurând conștient o dulce boemie pe care și-o îngăduie, zi de zi. Am invitat-o pe Irina la un interviu în care am vorbit mai ales despre modă, și n-am ratat prilejul de a o întreba ce greșeli sunt de evitat la acest capitol și cum arată, în viziunea designerului, o ținută cu care o femeie nu poate da greș.

Irina Marinescu, în dialog cu LaRevista.ro

Care a fost cea mai surprinzătoare sursă de inspiraţie pentru o piesă sau pentru o colecţie?

Nu ştiu dacă o pot numi cea mai surprinzătoare, ci mai curând cea mai aparte. Colecţia „Tipologii” a fost inspirată de oameni din viaţa mea. Oameni care sunt o constantă, alţii, care au fost prin trecere, care însă au marcat anuminte secvenţe din viaţa mea, sau care i-au schimbat cursul, fie şi pentru câteva minute. Spun aparte, pentru că numitorul comun eram eu, însă ei au fost cei care au dat direcţia acestei colecţii.

I-am intervievat pe fiecare în parte, pentru ca mai apoi să conturez tipologia fiecăruia dintre ei, împreună cu ei, şi să o redau în costum.

Întotdeauna m-am întrebat, cum se naşte o colecţie vestimentară? Cum îi găseşti conceptul, cum îi dai un chip?

Primul pas ține doar de moment şi de alinierea la sezon. Mai departe, nu ştiu dacă toţi designerii lucrează la fel, dar, în principiu, toate colecţiile încep cu o formă de studiu, de documentare.

În ceea ce mă priveşte, conceptele au întotdeauna legătură cu mine, cu starea mea de spirit. Reflectă o anumită etapă emoţională sau mentală a momentului. Nu există, însă, o reţetă sau o schemă anume. Lucrurile curg firesc, cel puţin după o vreme…

Dar, la început, lucrezi uşor sau ţi se pare uneori chinuitor?

Nu mi-am ridicat niciodată problema. Mulţumirea vine la sfârşit, iar procesul nu e niciodată chinuitor. Este unul dintre momentele mele preferate. Momentul ăla când schiţele încep să prindă viaţă, să se transforme de nu ştiu câte ori, până la produsul final.

Care e cea mai mare presiune pe care o are un designer, atunci când pregăteşte lansarea unei colecţii noi? Te temi de critici?

În general, mă tem de felul în care trece timpul, şi de felul în care pare că se comprimă. Nu ştiu dacă mă tem de critici. Nu cred. Criticile sunt un firesc, indiferent de natura lor, atâta vreme cât sunt făcute de oameni avizaţi, care ştiu despre ce vorbesc şi cum să o facă. Iar, în final, cel mai bun feedback ţi-l dau vânzările. În asta se reflectă cel mai bine produsul.

Care consideri că a fost cea mai curajoasă piesă pe care ai inventat-o vreodată?

Pentru colecţia de toamnă/iarnă 2009, am lucrat o haină din stofă de lână. Am lucrat la ea mai bine de o săptămână. A fost croită, cusută şi recroită. Era o piesă descompusă, cu extrem de multe cusături, care ne-a dat enorm de muncă. Era foarte spectaculoasă vizual, şi în acleași timp, foarte purtabilă, dar ascundea zeci de cusături şi un tipar extrem de complicat.

Şi care e haina ta cea mai dragă, dintre toate cele pe care le-ai creat?

Nu cred să am una care să-mi fie cea mai dragă. În fiecare colecţie am una aparte, cu care mă surprind într-o relaţie mai specială. Dar, dacă trebuie să aleg, aş spune că rochia midi neagră, cu bretele spaghetti, mă defineşte într-o mare măsură.

Ai realizat şi piese care, într-un final, ţi s-au părut slabe?

În final, am întotdeauna sentimentul că pot mai mult. E regulă. Tempoul nu îl dau eu, ci clienţii. Mie mi se poate întâmpla să am o piesă favorită, pe care doar eu să o simt aşa, subiectiv. Care însă poate fi cel mai puţin comandată. Însă nu în asta constă reuşita ei.

Pentru mine, o piesă reuşită e una bine finisată, care are ţinută şi care arată aşa cum îmi imaginasem la început.

Care este mesajul care a rămas constant în colecţiile tale, în ciuda etapelor fireşti pe care le-ai traversat de-a lungul timpului?

Cred foarte tare că „the only elegance is in the mind” (Diana Vreeland), şi mai cred că din modă trebuie să iei întotdeauna doar ce şi cât ţi se potriveşte. Cred în simplitatea aparentă şi în lucruri care au o viaţă mai lungă de un sezon.

Am încercat întotdeauna să mă raportez la lucrurile în care cred, să fiu sinceră şi să nu propun nimic din lucrurile în care nu cred.

Dacă nu te-ai fi putut exprima prin design vestimentar, ce altă formă de artă ți-ar fi fost la îndemână?

Aş fi dansat. Fără dubiu!

Care crezi că este acel ceva al tău, care te diferenţiază de alţi creatori de haine?

„Cevaul” meu constă într-o aparentă simplitate. Aşa cred, cel puţin. Într-o simplitate sofisticată, care ascunde detalii, pe care încerc să le aduc cât mai aprope de ce consider eu a fi perfecţiunea.

Şi, vorbind de alţi creatori, cum vezi industria modei în România? Avem aşa ceva?

Da, avem. Însă, momentan, ea se află la nivelul unei forme de comerţ primar. Nu avem putere de cumpărare, şi de aici se nasc o mulţime de probleme care fac sistemul să funcţioneze foarte prost. În plus, ne lipseşte educaţia, şi absenţa ei se reflectă foarte tare în vânzări şi în piaţă.

Citește mai departe

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus