vineri , 22 septembrie 2017

Irina Rădulescu: „Cred că rolul de Tată a fost cel mai frumos rol al Tatălui meu”

1

Scrie „tată” și „mamă” cu majuscule, și în fiecare cuvânt pe care-l rostește despre părinții ei se citește dragostea. Irina Rădulescu este fiica regretatului maestru al comediei românești Dem Rădulescu și a cunoscutei actrițe Adriana Șchiopu. La 26 de ani, este ea însăși actriță de-o viață, căci a intrat în teatru când era doar un copil. Și n-a mai plecat niciodată. Despre părinții ei și despre profesia care i-a marcat familia în cel mai frumos mod posibil, Irina ne-a vorbit în interviul de mai jos.

Cât de importantă e frumuseţea fizică în actorie? Te-a ajutat sau mai degrabă te-a încurcat faptul că eşti o fată frumoasă?

Actorul este propriul său instrument. El, cu sentimentele sale şi cu corpul său. Deci, cum arăţi face parte din acest instrument, dar cred că mai important decât să fii frumos este să fii expresiv, şi nu numai în actorie. Cred că fizicul trebuie să fie o oglindire a spiritului, şi nu ceva în sine. Nu ştiu dacă sunt frumoasă, dar îmi place să cred că sunt expresivă… Și cred că există o armonie între ceea ce există în mine şi felul în care arăt. Iar armonia nu poate decât să ajute!

Cum percepi această profesie? Este dificil să fii actor sau îţi vine uşor să joci?

Dificil este să fii orice pe lumea asta, dacă îţi propui standarde înalte. Iar eu am acest obicei… Sunt un om exigent, în primul rând cu mine însămi. Dar aş caracteriza această profesie ca fiind frumoasă, iar talentul înseamnă şi o oarecare uşurinţă în a o practica. Pot spune că pe scenă mă simt bine. Mai bine, poate, decât în orice alt loc…

Care e rostul actorului? Tu de ce ai ales această cale? Deşi, iniţial, te pregăteai să dai la Conservator…

Între actori şi medici se leagă adesea prietenii frumoase. De aceea mie îmi place să spun că medicul îţi vindecă trupul, iar actorul, sufletul… Acest lucru este valabil pentru artă în general. Cred în rolul său vindecător. De ce am ales această cale nu pot răspunde foarte exact… Am crescut în teatru, teatrul îmi este ca o a doua casă; am ales teatrul într-un mod organic. Iar opera este tot teatru, numai că pe muzică. Iată cum se explică această aplecare a mea către acest gen.

Când ai simţit pentru prima dată că munca şi talentul tău sunt recunoscute?

Recunoaşterea am simţit-o la debutul în teatru, pe care i-l datorez doamnei Cătălina Buzoianu. Dumneaei m-a ales pentru rolul Mirandei în „Furtuna” lui Shakespeare. Primele aplauze au fost şi primul fior al recunoaşterii…

Semnat de

2 comentarii

  1. „Dacă ar fi să mă prezint… aş spune că sunt un om simplu, căruia îi plac lucrurile simple”
    Parintii devin nemuritori…amintirile dau putere …buna crestere este intotdeauna cel mai bun „atu”.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus