vineri , 1 decembrie 2023

Isabel Allende și noul său roman, „Ripper”

Isabel

„Scriu o poveste de dragoste, asta e tot ce pot spune despre ea acum, pentru că abia am început și nu știu cum va evolua”, ne declara Isabel Allende, în februarie, în cadrul interviului exclusiv pe care ni l-a acordat cu puțin timp înainte să lansăm LaRevista.ro. În lunile care s-au scurs de atunci, povestea și-a găsit cursul, iar scriitoarea se pregătește să o împărtășească publicului ei.

Recent, Allende a publicat o fotografie pe pagina sa de Facebook, în care apare ținând în mâini primul exemplar din noul său roman, pe care tocmai l-a primit de la editură.

Cristicii spun că Isabel Allende, care a vândut 57 de milioane de exemplare ale cărților sale în lumea întreagă, a evadat, prin romanul „Ripper”, din stilul său literar obișnuit, cel al realismului magic și al ficțiunii istorice, și a abordat un gen nou: mistery thriller. „Ripper” – care în limba nativă a autoarei, spaniola, apare cu titlul „El Juego de Ripper/Jocul lui Ripper” – spune povestea unei adolescente care se vede nevoită să demascheze un criminal în serie din San Francisco. Spațiul geografic ales de Allende este unul extrem de familiar, scriitoarea locuind în localitatea San Rafael, situată langa San Francisco.

„Ripper” a fost publicat la editura HarperCollins și va fi lansat pe 28 ianuarie 2014. În România, toate operele scriitoarei au apărut la editura Humanitas.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *