vineri , 22 septembrie 2017

EXCLUSIV. Isabel Allende: „Viața mea nu este diferită de cea a altor oameni”

MAIN

Într-un interviu pe care l-a acordat exclusiv revistei noastre, scriitoarea Isabel Allende vorbește cu deschidere și umor despre felul în care iau naștere romanele sale extraordinare, despre familia sa, precum și despre teme intime, cum ar fi dragostea și sexul. Celebra autoare a volumelor „Paula”, „Eva Luna” sau „Casa spiritelor” se dezvăluie și aici întocmai cum o face în romanele sale: pasională, plină de viață și, mai presus de toate, autentică până la ultimul cuvânt. Isabel Allende, în dialog cu LaRevista.ro.

Cum este să trăiești în lumea lui Isabel Allende? Cum arată universul interior al unei persoane ca dvs.?

Trăiesc într-o lume a poveștilor și a imaginației. Citesc mult, iubesc filmele, îi rog pe oameni să-mi spună poveștile lor. Am înlăuntrul meu o comoară de povești, emoții, imagini, experiențe și amintiri acumulate, aceasta este materia primă pentru cărțile mele. În termeni practici, asta înseamnă că sunt absentă, că mă las distrasă foarte ușor și că nu-mi pot aminti nimic din ce nu e crucial pentru munca mea. De exemplu, nu-mi pot aminti propriul număr de telefon sau ziua soțului meu, dar îmi aduc aminte fiecare detaliu al conversației pe care am auzit-o întâmplător într-un restaurant și pe care aș putea s-o folosesc în scris. Familia mea spune că sunt încântătoare atunci când scriu, pentru că nu mă vede; sunt închisă în studioul meu. Când termin o carte, cei din familia mea se sperie, pentru că am prea multă energie: încep să reorganizez casa și să fac pe șefa cu toată lumea.

Care e cea mai frumoasă parte a vieții de scriitor? Și cea mai puțin plăcută?

Cel mai bun lucru este acela că sunt propriul meu șef și că toate cuvintele sunt gratis, pot folosi atâtea câte vreau. Cel mai rău este că trebuie să stau pe scaun atâtea ore pe zi.

Cum știți dacă povestea pe care plănuiți s-o scrieți merită scrisă? Care este acel detector interior care vă îndepărtează de pistele neinspirate?

Fiecare poveste este o sămânță care stă în burta mea multă vreme. Când sămânța începe să crească și să mă deranjeze, precum o tumoare, înseamnă că e coaptă și poate fi scrisă. Niciodată nu am început o carte pe care să nu o termin, pentru că las să treacă mult timp între prima idee și momentul în care încep s-o scriu. Uneori, durează mai multe săptămâni ca să pot face cartea să curgă, pentru că trebuie să găsesc tonul și vocea narativă, apoi mă tem că poate de data asta nu se va întâmpla.  Dar, dacă eu continui să încerc, mai devreme sau mai târziu, povestea începe să se arate.

3

Vă întreb același lucru, dar despre dragoste: cum ați știut în viață că ați întâlnit o mare dragoste, și nu o iubire de rând?

Pentru mine dragostea este diferită de scris. M-am îndrăgostit de mai multe ori și nu a durat. La început credeam că era vorba de dragostea vieții mele, iar curând am descoperit că nu era așa. Sunt pregătită să sufăr pentru dragoste și să fiu dezamăgită, pentru că nu controlez circumstanțele, ele depind și de cealaltă persoană. Nu e același lucru ca în scris, unde sunt propriul meu stăpân.

Care a fost cea mai neașteptată sursă de inspirație pentru o carte?

Zorro. Într-o zi, cei care dețin drepturile de proprietate asupra personajului (este o corporație de familie) au venit la mine acasă și mi-au cerut să scriu un roman despre eroul mascat. A fost cu totul neașteptat și mi-a luat un timp să accept ideea, pentru că nu mă gândisem niciodată că Zorro ar putea deveni protagonistul vreunuia dintre romanele mele. De fapt, m-am distrat foarte mult lucrând la acel proiect.

De ce vă temeți cel mai mult, înainte să începeți o carte nouă?

Înainte să încep o carte mă tem că e posibil să-mi fi pierdut impulsul, energia, determinarea pe care un roman o cere. Mă tem că nu voi găsi vocea narativă. Mă tem că durerile de spate nu mă vor lăsa să-mi petrec scriind atâtea ore câte va fi necesar. Dar, odată ce încep, mă pierd imediat în plăcerea de a spune o poveste, și-atunci toate fricile dispar.

Ce fel de carte ați început anul acesta, pe 8 ianuarie?

Scriu o poveste de dragoste, asta e tot ce pot spune despre ea acum, pentru că abia am început și nu știu cum va evolua.

Care dintre trăsăturile dvs. le împrumutați cel mai des personajelor pe care le creați?

Nu mă așez pe mine însămi în personaje în mod intenționat. Persoana care sunt este, de obicei, reflectată în cărțile mele – asta îmi spun cititorii – dar eu nu sunt conștientă de acest lucru.

CITEȘTE MAI DEPARTE, PE PAGINA URMĂTOARE

Semnat de

8 comentarii

  1. Draga Corina, sunt fara cuvinte. Am citit pe nerasuflate interviul si am adorat fiecare fraza. Dar cel mai mult si mai mult ma bucur pentru tine si pentru tot ce realizezi. Simt o bucurie sincera pentru ca pot citi aceste interviuri realizate exclusiv de catre tine, asa cum ti le doresti.
    Un interviu adorabil acordat de catre o adevarata doamna.
    Iti doresc sa ai parte de multe multe astfel de interviuri!

  2. Felicitari, Corina, pentru ca ai gusturi bune, pentru interviu realizat, pt ca ai reusit sa intri in contact cu o persoana ca ea, pt ca ai realizat LaRevista!

  3. Elena Adriana Dobrinoiu

    Mi-a placut tutul: interviul, povestile, personalitatea, ideile asternute in aceste pagini. Le adaug in colectia mea de scrieri literare fundamentale.

  4. Va multumim foarte mult!

  5. De departe cea mai buna scriitoare in viata. Am citit-o, o citesc si o recitesc de cate ori am ocazia. O recomand tutror iubitorilor de carti si o dau exemplu pentru cei care sunt inca la inceput de drum cu cititul. Multumim pentru interviul acesta! O zi frumoasa!

  6. Ne bucuram ca v-a placut!

  7. Modestia, o calitate de mult uitata printre noi. Avem nevoie de exemple de acest gen !

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus