Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar, tânjind după Narcos

foto: PR

Pe doamna Cruz și pe domnul Bardem nu i-am mai văzut în același film de la „Vicky Cristina Barcelona” al lui Woody Allen, pe vremea în care încă era cool că regizorul se culca cu fiică-sa adoptivă și cu tot ce prindea prin Hollywood, iar cei doi latino loveri nu se jucau de-a mama și de-a tata în viața reală, ci doar executau cel mai hot threesome non-porn din cinematografie, alături de Scarlett Johansson, oh oh ce vremuri. Anii s-au scurs, fierbințeala a devenit mai călâie, machiajul a făcut și el juma’ din munca de pocire (în special pentru Bardem, un Escobar un pic cam forțat și caricatural pentru gustul meu), cert e că Scarlett nu cred că s-ar mai fi băgat de data asta în combinație, sinceră să fiu…

Aaa, cum e filmul? Dacă ați văzut „Narcos”, e mai prost, dar asta doar pentru că seria aia e absolut genială. Dacă nu ați văzut „Narcos”, ați face bine să vedeți „Narcos”, cum naiba să nu vedeți „Narcos”. Și vă puteți antrena înainte cu lungmetrajul ăsta destul de ușurel în raport cu greutatea subiectului, ecranizare a romanului biografic scris de jurnalista Virginia Vallejo, amanta lui Escobar.

N-o să vă ridicați de pe scaune clătinându-vă la impactul dur al poveștii despre cum cel mai notoriu traficant de droguri/criminal/politician corupt/lider carismatic/afemeiat nașparliu, dar plin de bani din istorie a făcut ce a vrut burdihanul lui din Columbia și din departamentul guvernamental american de combatere a drogurilor (DEA) mai bine de 18 ani, dar nici n-o să stați non-stop cu ochii-n telefon, să vedeți ce s-a mai zis de madam Firea pe Facebook.

Și pentru că văd că insistați să-i dau o notă filmului, ok, nota 7 (virgulă cinci).

Semnat de Alina Grozea