sâmbătă , 12 august 2017

Ivan Patzaichin: „Niciodată nu am făcut ceva pentru bani”

Ivan Patzaichinfoto

În mai bine de zece ani de când mi-am ales meseria de om care scrie în presă (că mi-e greu să mă autointitulez jurnalist), am cunoscut tot felul de persoane faimoase, vedete, personalități din varii domenii, în special artistice și sportive, care au făcut în viață ceva prin care să atragă atenția ochiului public. Și de câte ori dădeam mâna cu un om care, cel puțin la noi, nu are nevoie de nicio prezentare, îmi aminteam clișeul acela conform căruia oamenii cu adevărați mari sunt buni și modești. Foarte mulți din cei pe care i-am cunoscut doar încearcă, uneori cu șanse de reușită, să-și mascheze narcisismul sub tencuiala falsei umilințe și faptul că se cred, de fapt, buricii pământului, sub declarații așa-zis modeste, care să ia ochii plebei avide de a se trage de șireturi cu excelența. Ei bine, Ivan Patzaichin nu face parte din categoria de VIP-uri amintite mai sus. De fapt, este unul dintre puținii oameni cu adevarat blânzi, cu adevărat calzi și cu adevărat modești, fără a-și nega valoarea, cărora am avut onoarea să le strâng mâna. Iar mărturie la spusele mele stau toți cei care-l cunosc și care-l iubesc.

Așadar, nu putea lipsi din revista noastră tocmai marele campion mondial și olimpic la canotaj, într-un interviu-portret cu care mă voi făli multă vreme de acum înainte. Profit de ocazie să mulțumesc și soției domnului Patzaichin, Georgiana, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material.

Care sunt primele lucruri pe care le faceți dimineaţa?

Primele trei lucruri pe care le fac dimineața sunt, în ordine, deschiderea televizorului (dacă nu cumva a rămas deschis de pe timpul nopții), prepararea cafelei și a unui mic-dejun frugal și fumatul a n-șpe țigări, timp în care îmi fac ordine în agenda zilei respective. După ce am ascultat câteva știri și m-am binedispus cu vreun matinal TV, în funcție de anotimp, sunt numai bun de curățat zăpada din fața casei sau de udat florile din balcoane.

Cum arată pentru dumneavoastră o zi perfectă?

Ziua perfectă, pentru mine, este cea la sfârșitul căreia pot spune că am realizat tot ce mi-am propus cum nu se putea mai bine. Și, pentru a fi perfectă, trebuie să se încheie cu o ieșire la un spectacol, un concert, împreună cu familia și prietenii.

Ce înseamnă luxul pentru dumneavoastră?

Luxul? Grea întrebare pentru unul ca mine, venit dintr-un mic sat pescăresc uitat de lume. La 17 ani, când am călătorit pentru prima dată cu trenul, până la București, mi se părea un lux să trăiești la bloc, într-un asemenea oraș, cu tramvaie, troleibuze și magazine cu lucruri fel de fel. Mai târziu, am realizat că luxul nu este despre A AVEA, ci despre A FI, a te bucura de ceea ce ești și ceea ce ai. Nu sunt ipocrit. Dacă ai acces și la niște posesiuni, și la niște articole de lux, cu atât mai bine. Însă, în fiecare zi, realizăm că, în România ultimelor două decenii, sănătatea este un lux pe care tot mai puțini și-l permit. Educația copiilor a devenit un lux, accesul la cultură, de asemenea. Însuși timpul acordat activităților recreative a devenit un lux. În timp ce o mână de oameni experimentează un lux deșănțat, din categoria lui A AVEA.

Dar sărăcia?

Sărăcia este despre A NU AVEA, din varii motive, resurse materiale pentru a duce un trai cât de cât decent, dar și resurse morale, spirituale, pentru a-ți depăși condiția. Trebuie să fie extrem de dureros să fii incapabil să asiguri un trai peste limita sărăciei celor care depind de tine, fie că sunt copii sau adulți.

Care e cea mai bună idee pe care ați avut-o vreodată?

Cea mai bună idee pe care am avut-o nu a fost în exclusivitate a mea! După ideea extrem de proastă de a abandona cariera sportivă, ca urmare a eșecului de la Jocurile Olimpice din ’76, de la Montreal, antrenorii, prietenii și, nu în ultimul rând, Georgiana, cu care mă căsătorisem de numai câteva luni, mi-au redat încrederea în forțele proprii și m-au determinat să nu abandonez. Bine AM făcut, bine AU făcut, pentru că de atunci, în niciun an nu am venit fără o medalie de aur la mondiale sau la Jocurile Olimpice.

Dar cea mai proastă?

Cea mai proastă idee este legată tot de Olimpiada de la Montreal. Multe dintre rezultatele mele au fost influențate de viteza și direcția vântului și de poziția culoarului pe care concuram. La Montreal, am intrat în concurs cu psihicul la pământ din cauza vântului care, timp de o lună, bătea dintr-o direcție defavorabilă mie. Deși eram favorit în cursa de o mie de metri, am avut un start șovăielnic, iar adversarii mei luaseră un avans considerabil, moment în care am abandonat lupta și am tras doar să trec linia de sosire. Ce credeți?! Pe cei care păreau a fi câștigătorii i-au părăsit forțele și au fost bătuți de un concurent care se afla în plutonul codaș, alături de mine. A fost o lecție dură, care ar fi putut să-mi schimbe radical cursul vieții. Apropo de „ideea extrem de proastă” la care mă refeream în răspunsul anterior.

În afară de canotaj, care credeți că e cel mai important talent al dumneavoastră?

Pentru că iubesc copiii și animalele, cred că aș fi putut fi un profesor de sport dedicat sau un dresor de animale talentat. Într-un cantonament la Piatra Arsă, după îndelungi tatonări, am reușit să mă împrietenesc cu o familie de vulpi, care ajunsese să-mi mănânce din mână, la propriu. În fiecare seară, luam cina împreună. Cu pisicuțele și, mai ales, cățeii, vorbesc aceeași limbă.

Care credeți că este cel mai mare mit despre sportivii de performanță?

Nu știu ce să zic… Probabil că sunt needucați, neinstruiți și plini de bani. Or, din cunoștințele mele, lista celor care sunt exact invers decât în percepția publică este mult mai lungă… În ciuda miturilor care circulă despre noi, sportivii, apartenența la această „tagmă” mă onorează. Se poate și mai rău, nu-i așa?

Când v-a fost ultima oară ruşine şi de ce?

Au fost câteva momente în care mi-a roșit obrazul că sunt român, dar cel mai penibil m-am simțit undeva, prin anii ’90-’91, când am fost la un concurs, în Belgia, în calitate de antrenor. La un moment dat, am fost invitat acasă la un polițist, fost sportiv. M-a supus unui interogatoriu cu întrebări de tipul „Câte camere are casa în care locuiești?“, „Ai și baie/WC în casă?“, „Aveți apă potabilă, canalizare?“, „Da’ mașină ai?“. Bine-nțeles că nu auzise de Dacia… La plecare, ne-a oferit niște pungi cu „cadouri” care constau în pachete cu sare, cacao, cârlige și frânghii colorate pentru rufe, săpunuri și treninguri second-hand. Evident că, la primul colț de stradă, „cadourile” au ajuns acolo unde le era locul… la tomberon. În anul următor, l-am evitat la modul ostentativ.

Care e cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o în timpul unei competiții?

Din păcate, am făcut o greșeală pe care am plătit-o scump. Eram la o competiție internațională, unde mă calificasem în trei probe. Două dintre ele le câștigasem en fanfare, iar în cea de-a treia concuram alături de un alt compatriot de-al meu. Antrenorul lotului de la acea vreme m-a rugat să-l las pe colegul meu să câștige proba, ca să-l stimuleze în vederea concursurilor viitoare. Zis și făcut! Am tras mai cu milă, doar că, ce să vezi, el a pierdut cursa pe ultimii zeci de metri. Așa că, am pierdut cu toții, inclusiv echipa a fost privată de o victorie sigură și niște puncte valoroase în clasament. De-atunci, n-am mai acceptat niciun deal. Pe uscat suntem prieteni, colegi de suferință, dar pe apă suntem adversari.

Care considerați că e cel mai bun lucru pe care l-ați făcut în viaţă?

Recunosc, sunt un răsfățat al sorții. Am avut parte de o carieră strălucită, dar destinul a hotărât să-mi rezerve și o familie frumoasă care să-mi fie alături, să mă susțină, să mă înțeleagă, la bine și la greu. Și, nu în ultimul rând, faptul că mi-am desăvârșit studiile abandonate odată cu plecarea mea din Mila 23 este un lucru bun care mi s-a întâmplat. Pe scurt, mi-am făcut o familie la timpul potrivit, mi-am terminat studiile la timpul potrivit și, foarte important, am decis să-mi închei cariera de sportiv de performanță cu demnitate, încă în glorie, adică la timpul potrivit. Mai sunt și oameni norocoși pe lumea asta!

Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ați face pentru bani?

Este greu de crezut, dar niciodată nu am făcut ceva pentru bani, nici ca sportiv și nici acum, ca antreprenor. Poate că am rămas tarat de epoca trecută, când, sportiv fiind, luptam din răsputeri pentru a învinge doar de dragul sentimentului de a fi învingător și, în ultimul rând, pentru recompensele materiale care, la drept vorbind, erau simbolice. Dacă n-am făcut atunci, când eram tânăr și cu mințile înfierbântate, de ce aș face acum lucruri groaznice?!

Dacă ar fi să dați timpul înapoi, în ce moment al vieţii v-ați opri pentru o vreme?

Categoric, m-aș opri pentru o vreme – să zicem, vreo doi ani! – la Jocurile Olimpice din 1968, din Mexic. Aveam 18 ani, eram la prima Olimpiadă, devenisem campion olimpic și toate acestea în Mexico City, un oraș fabulos, vesel, colorat, într-o perpetuă sărbătoare. Iubeam muzica mariachilor, dansurile și costumele mexicane, concertele din satul olimpic susținute de starurile acelor vremuri, atmosfera destinsă, prieteniile care se legau firesc între noi, sportivii, sentimentul de libertate pe care-l experimentam la o vârstă atât de fragedă. Aș fi vrut să nu se termine niciodată…

Care este forma de artă care vă emoţionează cel mai mult?

Tocmai m-am referit în răspunsul anterior la o formă de artă care mă emoționează: muzica, fără doar și poate. De asemenea, iubesc teatrul și pe slujitorii acestuia. Ca fiecare, și eu îmi doresc ceea ce nu am, adică voce și talent actoricesc. Puneți-mă să spun un text învățat pe de rost și ridicolul este desăvârșit… Ca și în cazul cântatului…

Trei obiecte fără de care viaţa v-ar fi mai grea:

Așa, repede, mă gândesc la un acoperiș deasupra capului, mașina sau, după caz, barca și, trebuie să recunosc, acest rău necesar, telefonul mobil.

Ce sunet detestați cel mai mult?

Zgomotul făcut de picamer, când mi-e somnul mai dulce.

Care e mirosul dumneavoastră preferat?

Îmi place mirosul naturii, primăvara. Mirosul pământului reavăn din bălțile deltei, mirosul copacilor înfloriți și, în general, mirosul naturii trezite la viață nu se compară cu nimic, în opinia mea.

Dacă n-ați fi fost Ivan Patzaichin, ce alt mare sportiv de la noi sau din lume v-ar fi plăcut să fiți?

Mi-ar fi plăcut să fiu Mark Spitz sau „Mark the Shark“, deținătorul a nouă medalii olimpice de aur, dintre care șapte doar la Jocurile Olimpice de la München, din 1972. Fiind de-o vârstă, am participat împreună la jocurile Olimpice din 1968 și 1972. De asemenea, amândoi am devenit campioni olimpici la 18 ani. Înotătorul american Mark Spitz a fost eroul J.O. de la München, cu recordul de șapte medalii de aur câștigate consecutiv, la o singură ediție a J.O., record depășit abia în 2008 de către copilul-minune al înotului, Michael Phelps. Performanța lui Spitz a fost fantastică, copleșitoare, dar trebuie să vă spun că era și un bărbat extrem de frumos, cu un fizic impozant și un zâmbet de actor hollywoodian, care a frânt multe inimi simțitoare. Ulterior, am aflat că celebra lui mustață a fost un fel de porte-bonheur, dar și modul lui de a se revolta împotriva celor care, în colegiu, îi cereau să și-o radă. Vă sună cunoscut, nu-i așa?

Ce capricii nu vă refuzați niciodată?

Nu-mi refuz niciodată plăcerea de a savura o cafea bună. Îmi permit să o beau la orice oră, pentru că nu am probleme cu somnul. Prietenii spun că sunt fițos în privința cafelei. Poate, pentru că tot timpul sunt în căutarea cafelei perfecte, cu o savoare bogată, aromată, cremoasă. Mai tot timpul, experimentez diverse amestecuri, gusturi, arome. Ador cafeaua de dimineață, băută în tihnă, savurată până la ultima picătură. O zi perfectă nu are cum să înceapă fără această licoare divină, iar dacă este savurată într-o companie plăcută, cu atât mai bine.

Care e cel mai mare viciu al dumneavoastră?

Eiii, dar o cafea bună fără o țigară bună nu are niciun farmec. După o tinerețe plină de privațiuni, mă străduiesc să „recuperez” tot ce am pierdut. Inclusiv fumatul! Știu că nu-i frumos să spun, mai ales că am fost sportiv de performanță, dar sunt un adversar declarat al exagerărilor din legea antifumat adoptată la noi. Ipocrizia este maximă! Industria tutunului este una prosperă, banii luați de la fumători sunt mulți și buni, dar să-i umilim, ținându-i în cuști și țarcuri, în ploaie și ninsoare, este moral și civilizat. Gata, mă opresc aici!

Care credeți că e cel mai frumos loc din lume?

Am văzut destule locuri frumoase, am călătorit destul de mult, dar, fără falsă modestie, cred că Delta noastră este cel mai frumos loc de pe pământ. Poate, pentru că cel mai frumos loc de pe pământ este acela unde te-ai născut, unde ai rădăcinile. Acolo unde îți este inima!

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ați primit până acum?

Este extrem de plăcut și măgulitor să văd că, în ciuda „valorilor” promovate de media zilelor noastre, oamenii nu uită lucrurile notabile pe care le-am realizat ca sportiv și antrenor și, în același timp, sunt la curent cu ceea ce fac în ultimii ani. Oamenii mă opresc pe stradă, îmi strâng mâna și rostesc cu sinceritate un cuvânt care mă emoționează: RESPECT!

Ce regretați cel mai mult în ce priveşte viaţa de familie?

În viața de familie, regret că nu am avut posibilitatea să văd cum crește fata lu’ tata, Ivona, și am absentat (motivat, zic eu) la momentele irepetabile și neprețuite ale devenirii ei.

Ce calitate admirați cel mai mult la o femeie?

Din nou, nu vreau să fiu ipocrit. Sunt bărbat și-mi plac femeile frumoase. Prima dată, îți place sau nu o femeie din punct de vedere fizic. Rămâi alături de ea, dacă, pe lângă fizicul corespunzător, îți înțelege nevoile, iar tu, ca bărbat, îi înțelegi așteptările și nevoile. Or, asta se realizează cu inteligență și comunicare, mai ales din partea ei.

Care sunt cele mai mari extravaganțe ale dumneavoastră?

Eram pe punctul de a spune că nu sunt un extravagant și nici nu am fost împotriva extravaganțelor manifestate de alții. Dar Georgiana m-a trezit la realitate: „Despre păr, ce ai de spus în apărarea ta?!” S-ar putea ca întrebarea însăși să aibă acest substrat! (Nota mea: nici vorbă! 🙂 )
În anii comunismului, când pletoșii erau vânați pe stradă și duși cu miliția la frizerie și rași pe cap, părul lung la bărbați putea fi o extravaganță sau o nesăbuință. Am avut ceva de furcă din cauza ambiției de purta păr lung, așa cum văzusem eu, în 1968, în Mexic, că purtau tinerii, de la cei din Beatles și Rolling Stones, până la mexicanii mititei și americanii joviali care ne făceau galerie din tribune. De fiecare dată cînd am ocazia, repet, ca să se știe: am oroare de penibil! Așadar, nu-mi vopsesc părul!

Când închideți ochii şi vă gândiți la viitor, ce vedeți?

Culmea, nu mă văd un bătrânel bogat și excentric, călătorind în locuri exotice și exclusiviste ale Terrei! Oare de ce? Cred că dețin o definiție greșită a noțiunii de succes… Sau a luxului? Mă văd, mai degrabă, un bătrânel simpatic, înconjurat de puștimea din Mila 23, povestindu-le ce norocoși sunt că trăiesc în cel mai frumos și binecuvântat loc de pe pământ, unde s-au născut cei mai mulți campioni olimpici. I-aș ruga să meargă la școli, aici sau în străinătate, pentru că, acum, teoretic, se poate. Dar, neapărat, să se întoarcă pe plaiurule natale, cu bagajul de cunoștințe, cu toată știința acumulată și să facă din Delta Dunării regina ecoturismului din Europa. Acesta este visul meu! Culmea, cu ochii închiși sau larg deschiși, visul rămâne același! Deci, este posibil să se împlinească, odată și-odată!

Dacă s-ar face un film despre viața dumneavoastră, cum s-ar numi?

Cultura mea cinematografică este destul de limitată. Dar, dac-ar fi să fie, „Greu de învins” ar fi o parafrază potrivită!

Ce vă enervează cel mai mult la oameni?

Nici măcar traficul din București, la ore de maximă circulație, nu a reușit să mă enerveze mai mult decât legea antifumat, cu excesele de zel tipic românești. Totuși, mă aricesc când intru în contact direct cu aroganța și cu mitocănia unora. În orice caz, nu fac parte din categoria celor care sparg televizorul din cauză că a pierdut echipa favorită de fotbal.

Dacă ați putea fura ceva fără să fiți prins, ce ați fura?

Se zice că pentru ca o plăntuță tânără să se prindă, în caz că este transplantată, e musai să fie furată. Luați-o ca pe un avertisment! Sau un autodenunț! Dacă aveți o grădină cu plante superbe, mai speciale, mai deosebite, vă anunț că nu voi ezita să „subtilizez” un puiet sau un lăstar, în vederea transplantării în grădina proprie. Iubesc plantele mai mult decît pe mine însumi, iar prietenii știu despre ce vorbesc. Mai bine vă faceți că nu vedeți și nu mă mai invitați altădată…

Privind din afară la viaţa dumneavoastră, acum, ce sfat v-aţi da?

Cea mai mare neîmplinire a mea este faptul că nu am reușit să câștig doar medalii de aur, la marile concursuri la care am participat în calitate de sportiv. Privind înapoi, cu detașare și obiectivitate, aș fi putut ca majoritatea medaliilor de argint și bronz să le transform în aur, ca un veritabil alchimist modern. Cu mai multă muncă, cu o tactică de concurs mai eficientă, cu mai multă încredere în forțele mele, aș fi realizat mai mult. În orice caz, episodul Montreal ’76 nu ar fi existat. A fost o prostie și o neșansă fără seamăn.

Ce faceți în fiecare seară, înainte să adormiți?

Aproape niciodată nu știu când este acel „înainte să adormiți”, pentru că sunt atât de frânt de oboseală, încât somnul mă cuprinde fără veste. Un lucru sigur apuc să fac: iau telecomanda în mână, mă fixez pe un post care m-ar putea interesa și, în următoarele minute (sub zece, de obicei), mi se rupe filmul. Nu o dată, însă, apuc și să-i mulțumesc Dumnezeului din inima mea, că mi-a dăruit și mi-a îngăduit să trăiesc atât de multe lucruri minunate într-o singură viață.

***

Vă invităm să accesați și pagina Rowmania, a asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23”.

Semnat de

2 comentarii

  1. Tocmai ma pregateam sa dorm. Intru pe facebook, apare acest articol, incep sa-l citesc, m-a prins, nu am renuntat. Felicitari pentru realizare!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus