J. Nadimi: „Ar trebui să avem o singură cultură, aceea de a fi buni unii cu alții”

Există un loc cu totul special în Atlanta, unde ne place să mergem din când în când: J’s Cigars, un magazin de trabucuri cu un spațiu mic și foarte plăcut unde poți să stai și să fumezi, un fel de bar în care te simți ca la tine acasă, în sufragerie. Cafeaua ți-o oferă chiar J., patronul, și e din partea casei, iar în scurtă vreme n-ai încotro: nu doar că te relaxezi complet, dar începi să intri în vorbă cu oamenii din jur, care par și ei atât de destinși, uitându-se la televizor, lucrând pe laptop sau citind o revistă, încât zici că ar fi pe canapeaua lor de acasă, odihnindu-se după o zi grea, cu un trabuc bun în colțul gurii. Ne-am făcut deja prieteni la J’s Cigar, iar cu J. ne place întotdeauna să stăm la povești. Să-l intervievăm a fost un pas firesc, așa că l-am invitat la o discuție despre afacerea lui, dar mai ales despre adaptarea lui în Statele Unite, unde s-a mutat din Iran când era puști, și despre obstacolele peste care a trecut de-a lungul anilor. Viziunea lui optimistă o să vă facă să priviți lumea altfel.

Povestea ta începe în Iran. Cum îți amintești de copilăria ta acolo?

Da, vin din Teheran. Se spune că niciodată nu-ți vei uita copilăria, dar eu nu-mi amintesc prea multe din perioada aceea, pentru că mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții aici. Am venit (n.r.în Statele Unite) cu mult timp în urmă, acum aproape 40 de ani. Eram adolescent când am ajuns aici.

Părinții tăi au decis să se mute în America sau cum s-a întâmplat?

Nu, eu am venit mai întâi, și după mulți ani, s-au hotărât și ei să vină. Am venit aici la școală. Și, nu știu, poate a fost întâmplare, poate a fost intervenție divină, dar m-am căsătorit aici. Soția mea e de aici și suntem căsătoriți de mulți ani.

Și părinții tău unde sunt acum?

Ei sunt în vârstă și s-au pensionat, trăiesc aici, și eu am grijă de ei.

Cunoșteai pe cineva în Statele Unite, când ai ajuns?

Nu, nu știam pe nimeni.

În ce oraș te-ai dus la școală?

Am mers la un colegiu privat din Carolina de Nord.

Hai să vorbim despre trabucuri! Spune-ne, când au început să-ți placă?

Când eram la facultate, aveam un prieten, un tip extraordinar, care era expert în tutun. Pe atunci fumam țigări, iar el mi-a zis că nu sunt sănătoase și mi-a oferit un trabuc. De atunci iubesc mireasma. În plus, un trabuc e natural, e tabac pur, fără chimicale, nimic toxic. Pur și simplu te bucuri de mirosul și de gustul lui, iar după ce iei un fum, poți să-l stingi. Nu-l inhalezi. M-am îndrăgostit de ideea asta, de tutun pur, dar niciodată nu m-am gândit că voi deschide un magazin de trabucuri. Pur și simplu s-a întâmplat.

Ce-ți place la experiența aceasta de a fuma un trabuc?

Când ții un trabuc în mână, simți că faci ceva ce nu face toată lumea. E o satisfacție a minții și a trupului, și te bucuri de ea în ambele sensuri: corpul tău miroase și gustă tutunul natural, iar mintea ta se relaxează. Ești calm, nu vrei să fii deranjat și nu vrei să deranjezi pe nimeni. Asta-mi place. Și-apoi, să fumezi trabuc e un lucru elegant, sunt politicieni, doctori, oameni de afaceri care fumează trabuc, și ai mai mult control. Dacă fumezi azi unul, în vreo două zile poate simți că ai mai fuma unul, dar poți trece peste poftă. Pe când la celelalte lucruri, cum ar fi țigările, drogurile, alcoolul… e mai greu să renunți.
Dar cel mai important lucru este că fumatul de trabuc creează o întovărășire – oamenii se adună, vin pentru un trabuc, dar găsesc mai mult de atât. Și întâlnești o mulțime de oameni de treabă.

Cum îți amintești de perioada când ai ajuns în America? Ai trăit și tu așa-numitul „șoc cultural”? Cum te-ai obișnuit să trăiești aici?

Când ești foarte tânăr, nu ai sentimentul ăsta. Eram un copil și, oricum, sunt o persoană adaptabilă. Cred că sunt diferit de alți oameni, mă adaptez ușor. Locuiam în Fort Payne, Alabama, un loc unde mai nimeni nu voia să trăiască. Știi, Alabama, acum 35 de ani. M-am obișnuit în vreo două luni și m-am îndrăgostit de oamenii de acolo.
Dacă ar trebui să mă întorc acum în Iran, n-aș avea nicio problemă. Dacă mă duc în America Centrală sau de Sud, n-am nicio problemă. Aș trece rapid peste bariera lingvistică, aș învăța limba și ar fi OK. Pentru că oamenii sunt oameni, și ei știu dacă ești un om bun. Pentru mulți ar fi un șoc mare, dar nu pentru mine. Nu văd atât de multe diferențe între oameni. Mi se pare că sunt la fel în toate țările. Am fost peste tot în lume și cred că suntem toți ființe umane, cu excepția faptului că vorbim limbi diferite și unii suntem mai deschiși sau mai închiși la culoare, asta e tot, pentru mine. Ar trebui să avem o singură cultură, și anume aceea de a fi buni unii cu alții, de a ne apropia unii de ceilalți. Eu nu am niciun fel de barieră culturală. Mă înțeleg bine cu albii, cu negrii, cu rasa galbenă, de asta mi-a fost atât de ușor să mă îndrăgostesc de oameni. Așa sunt eu.

Spune-ne de momentul în care te-ai îndrăgostit de soția ta.

S-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Am cunoscut-o, am intrat în vorbă cu ea și m-a plăcut, am scos-o în oraș de vreo două ori și am construit o prietenie. E întotdeauna mai bine să construiești o prietenie mai întâi, nu o relație. Cu cât a aflat mai multe despre mine, cu atât mai mult s-a îndrăgostit de mine, și eu de ea. Dar nu vrei să ai o relație și să te desparți, și să-l faci pe celălalt să sufere. Așa că asta am făcut, i-am fost un prieten bun.

Deci crezi că prietenia primează sau ar trebui să primeze.

Întotdeauna. Prietenia e mai importantă decât o relație. Din păcate, mulți oameni au mai întâi o relație, nu știu prea multe unul despre celălalt, apoi observă că sunt multe diferențe între ei și se despart. Și asta îi rănește pe amândoi. De asta îmi place ca mai întâi să construiesc o prietenie cu oamenii, chiar și înainte de a face afaceri sau orice altceva.

Știm că locul acesta a fost la început un atelier de reparații electronice. Cum l-ai transformat în bar și magazin de trabucuri?

Mi-am luat diploma la Georgia Tech (n.r. Georgia Institute of Technology), în inginerie electrică, așa că făceam reparații de electronice. Cu ani în urmă, era o afacere bună. Am avut shop-ul de reparații vreme de doi ani, dar apoi, din păcate, totul a devenit dispensabil. Acum, dacă li se strică televizorul, oamenii se duc și-și cumpără altul, pentru că e ieftin, toată lumea face tot felul de lucruri în China. Așa că afacerea mea se ducea în jos. Un prieten de-al meu mi-a spus: Știi, ar fi o idee bună să faci un business cu tabac. Așa am început, aici, în locul unde era atelierul de reparații. Am început modest, cu doar câteva branduri de trabucuri, dar apoi a tot crescut, până când a devenit pe deplin un magazin de trabucuri. Afacerea merge, nu te îmbogățești din ea, dar ești fericit. Întâlnești mulți oameni, faci destul bani cât să plătești facturile și sunt multe avantaje pe care le ai.

Ne-ai spus, mai devreme, despre faptul că oamenii se împrietenesc când se adună să fumeze un trabuc. Ce fel de oameni vin aici?

Frumusețea acestui loc este că tot felul de oameni, din diferite culturi, pot veni aici și se pot simți bine. Înveți cum să te înțelegi cu toată lumea. Construiești prietenii, nu confruntări. Oamenii învață că pot fi împreună, unul lângă altul, fără să se certe, învață că pot fi toleranți. Confruntarea nu e bună niciodată. Cred că, cu cât oamenii află mai multe unii despre ceilalți, cu atât pot mai ușor să trăiască în pace. Magazinul de trabucuri e un exemplu bun, tot acest mediu pe care l-am creat. Sunt oameni care provin din culturi diferite și descoperă că pot trăi în pace unii cu alții și se pot bucura de viață.

Ai un trabuc favorit?

Da, toată lumea are! Monte Cristo No.2.

De ce îți place tocmai acesta?

Pentru că e fin, discret, cremos. Nu e aspru, nu-mi place nimic aspru, vreau ca totul să fie fin, blând, inclusiv oamenii.

Cât de des fumezi trabuc?

De fiecare dată când sunt în toane bune. Să fumezi trabuc nu e ca atunci când fumezi o țigară, trebuie să fii într-o pasă bună. Când fumez un trabuc mă simt liniștit, mă relaxez. Când nu ți-e foame și vrei să mănânci – ce risipă! Când nu ai nimic util de împărtășit cu cineva și doar deschizi gura și vorbești – ce risipă! De asta cred că ar trebui să fii într-o stare bună, să te relaxezi, să ții în mână un trabuc și să te bucuri de aroma și mireasma lui.

Ce alte plăceri mai ai?

Îmi place mai ales să citesc, îmi place să învăț limbi străine – încerc să învăț spaniola, e limba mea preferată acum. Uneori, în weekend-uri, mă duc și joc fotbal. Vreau să mă mențin tânăr, asta te face să te simți bine cu tine.

Îți petreci mult timp aici, în magazin?

Da, pentru că nu e o afacere mare, sunt singur aici. Nu facem atâția bani încât să ne permitem să angajăm pe cineva. Sunt obișnuit cu oamenii care vin aici, sunt parte din familia mea. Am două familii: oamenii pe care-i văd zi de zi în magazin și familia de acasă. E un dublu sentiment plăcut pentru mine, mă bucur de ambele vieți. Când mă duc acasă, iubesc să fiu acasă; când vin aici, dimineața, iubesc să fiu aici.

În viitor, te vezi având magazinul și barul și făcând același lucru?

Știi, nu vreau să fiu un visător și să trăiesc în trecut sau în viitor. Din acest moment, de acum, când vorbesc cu voi, vreau să obțin tot ce-i mai bun. Poate că-mi voi construi un viitor frumos, dar el e necunoscut. Când mă ocupam de electronice, nimeni n-ar fi zis că aș fi urmat să dau faliment. Dar afacerea s-a dus, așa că a trebuit să mă apuc de altceva. În viitor, aș vrea să vând trabucuri angro, iar dacă asta va funcționa, ar fi grozav. Dacă nu, poate că Dumnezeu are altceva plănuit pentru mine. Sunt foarte optimist că ceva bun se va întâmpla.

Care ai spune că a fost cea mai bună lecție pe care ai învățat-o având propria ta afacere?

E un sentiment plăcut să nu ai un șef. Ești propriul tău șef și ai mai mult control. Uneori îmi spun: Aș fi vrut să nu am afacerea asta, pentru că nu câștig atâția bani, nu am siguranță, orice se poate întâmpla, dar poate ar fi mai rău dacă ar trebui să mă duc să muncesc pentru altcineva. Așa că simți această libertate, iar asta e cea mai mare plăcere a mea, faptul că nu trebuie să muncesc pentru nimeni decât pentru mine însumi. Banii sunt limitați, dar libertatea, nelimitată!

Ai spune că America, acum, e un mediu bun pentru afaceri? De când ai început și până acum, lucrurile s-au schimbat în bine sau în rău?

Nu e mai rău, sper ca „mai rău” să nu vină niciodată! Uneori e bine, alteori e rău, apoi e bine din nou. Viața e o provocare și trebuie să tolerezi gândul ăsta. Uneori economia scade puțin și ar trebui să fii destul de puternic, iar așteptările tale ar trebui să scadă și ele, trebuie să înțelegi că nu poți avea cea mai fițoasă mașină sau să mergi la cel mai scump restaurant. Așa că trebuie să fii pregătit, dar, în același timp, nu ar trebui să-ți faci griji pentru asta. Frica e cel mai mare dușman al omului. Nu vă temeți niciodată, fiți mereu optimiști în legătură cu viața și aveți energie pozitivă! Nu sunt singur, dacă se întâmplă ceva, li se va întâmpla multor oameni. Aveți mereu o atitudine pozitivă față de viitor! E necunoscut. Viitorul meu, de fapt, ar putea să nu vină niciodată, cu toții trăim aici și acum. Momentul ăsta, pe care-l petrec cu voi, ar putea fi ultimul pentru mine. Așa că nu vreau decât să fiu fericit acum și sper ca în viitor să fie bine.

Ai fost mereu așa, fără frică, sau viața te-a învățat să fii așa?

Mulți oameni se tem și sunt mereu nefericiți, le e mereu frică să facă un lucru sau altul. Frica înseamnă că nu ai încredere în viață. Dacă ai încredere în viață, dă tot ce ai mai bun și nimic rău nu ți se va întâmpla. Frica e cel mai mare dușman.

Totuși, mă gândesc că ți-a fost și ție frică, la un moment dat, în viață. Când te-ai temut cel mai mult?

Nu cred că m-am temut vreodată. Mi-am spus: Ce voi pierde nu am avut înainte, așa că de ce să-mi fac griji? (râde) Mâine, dacă pierd afacerea asta, mă gândesc că n-o aveam acum 25 de ani! Așa că de ce să-mi fac griji? Poate Dumnezeu are alt plan cu mine.

Să zicem că se întâmplă ceva și trebuie s-o iei de la capăt. Ce ți-ar plăcea să faci?

Mi-ar plăcea să fiu profesor, să predau electronică sau psihologie, de asta am și făcut multe cursuri de psihologie. Aș vrea să-i învăț pe oameni lucruri care să-i facă mai buni, să-i facă oameni de mai bună calitate. Dacă aș câștiga destui bani cât să supraviețuiesc, asta mi-ar plăcea să fac.

Tuturor celor care citesc sau ascultă acest interviu, ce le-ai spune?

Nu renunțați niciodată. Întotdeauna să aveți o atitudine pozitivă vizavi de voi și de viitor, pentru că viitorul va fi un loc mai bun pentru noi toți. Niciodată să nu vă temeți. Frica e cel mai mare dușman al vostru.

***

Ascultați interviul nostru mai jos:

Semnat de Corina Stoica, Paul Leslie