marți , 23 ianuarie 2018

Jennifer Lawrence: La Hollywood mi s-a spus să țin dietă, pentru că sunt grasă

LJ

Este una dintre cele mai apreciate tinere actrițe de la Hollywood, grație rolurilor sale din „Hunger Games” și „Silver Linings Playbook”. Cu toate astea, deși lăudată pentru performanțele sale actoricești, Jennifer Lawrence mărturisește, într-un interviu recent, că unii dintre cei care activează în industria filmelor i-au recmandat să țină dietă, pentru că este „grasă”.

Se vede cu ochiul liber că Jennifer Lawrence nu are nevoie de o dietă, însă chiar și așa, actrița de 23 de ani declară că i s-a spus că ar trebui să slăbească, dacă dorește să se înscrie în trendul cvasianorexic de la Hollywood. „A fost genul de porcărie prin care trebuie să treacă actrițele. Cineva mi-a spus că sunt grasă și că o să fiu concediată dacă nu scap de un anumit număr de kilograme”, a spus Jennifer Lawrence într-un interviu pentru noua ediție a revistei Harper’s Bazaar, unde apare pe copertă. „Au adus niște fotografii cu mine, unde eram practic goală, și mi-au spus să le folosesc ca motivație pentru dietă. Au crezut că, având în vedere felul în care a evoluat cariera mea, asta nu m-ar mai durea”, a adăugat actrița. Deși, când era mai tânără, s-ar fi simțit rănită de astfel de remarci, acum, Lawrence se declară suficient de puternică pentru a riposta la această atitudine. „Dacă cineva încearcă să-mi șoptească la ureche cuvântul dietă, îi spun: Poți să te duci dracului”, a spus vedeta, care a mai dezvăluit că are o slăbiciune pentru chips. „Nu rolul mă motivează. Vreau să am catering pe platourile de filmare”, a glumit ea.

În prezent, Jennifer Lawrence filmează la partea a treia și a patra a francizei „The Hunger Games”, alături de Liam Hemsworth.

Foto: scinetilla.wordpress.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus