marți , 15 august 2017

„Karamazovii”, în regia Nonei Ciobanu, noua premieră a Teatrului Mic

Karamazovii”, de Horia Lovinescu și Dan Micu, în regia Nonei Ciobanu, adaptare a romanului „Frații Karamazov”, de F.M. Dostoievski, este cea de-a cincea premieră propusă de Teatrul Mic în această stagiune.

Construită ca un decupaj uneori cinematografic, cu un decor care se metamorfozează continuu, lumea Karamazovilor se arată publicului „paradoxală, complexă, totală, o lume în care suferința este necesară, asumată, mântuitoare; o lume polifonică, în care sufletul omenesc e întors pe toate fețele, până la ultima consecință”, după cum declară Nona Ciobanu

Karamazovii Marian Râlea (Feodor), Cristian Iacob (Ivan), Radu Zetu (Dimitri), Rareș Florin Stoica (Alioșa) și Bogdan Talașman (Smerdiakov) – își consumă trăirile și sunt captivi într-un loc în care vin atât Dumnezeu, cât și Diavolul, un spațiu industrial abandonat, care poartă amprenta puternică a scenografului Peter Košir.

Textul care stă la baza acestui spectacol este unul care a făcut istorie în teatrul românesc, în anii ’80. Muzica ambelor spectacole „Karamazovii”, cel din prezent, regizat de Nona Ciobanu, și din cel din 1981, în regia lui Dan Micu, este compusă de Vasile Șirli, care, din 1990, este director muzical la Disneyland Paris. „Vasile Șirli știe, ca nimeni altul, să audă muzica marilor texte de teatru, în toată bogăția, subtilitatea și profunzimea lor”, crede Nona Ciobanu.

Dostoievski ne este absolut indispensabil. [….] Acest Shakespeare al romancierilor îşi înzestrează personajele cu o intensitate a trăirii pe care doar operele Marelui Will au atins-o şi, în plus, le face să poarte povara ruşinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil să-l realizeze.” – Harold Bloom 

„Karamazovii” – regia Nona Ciobanu – 3, 4, 8 și 9 iunie, ora 19.00, Sala Atelier a Teatrului Mic
Premiera oficială este programată pentru data de 8 iunie.

Ce alte premiere mai puteți vedea, stagiunea asta, la Teatrul Mic

La Teatrul Mic se mai joacă, în prezent, poemul teatral rock „Deșteptarea Primăverii”, de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache și pe muzica live a trupei FiRMA; „Rendez-vous pe Lună”, de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag; „Familia Fără Zahăr”, în regia lui Radu Apostol, coproducție cu Centrul de Teatru Educațional Replika, și „Singularity”, coproducție cu Teatrul de Artă București, în regia Marianei Cămarășan.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus