sâmbătă , 20 octombrie 2018

Kevin Costner este ,,Criminal”, din 15 aprilie, pe marile ecrane

criminal

Cu o distribuţie impresionantă, care îi aduce împreună pe Kevin Costner, Ryan Reynolds, Gary Oldman, Tommy Lee Jones şi Gal Gadot, filmul ,,Criminal” duce suspansul la cote maxime, din 15 aprilie, în cinematografele din toată ţara.

Despre provocările acceptate odată cu rolul său din ,,Criminal” Kevin Costner declară: „Sunt mereu atras de proiecte care au mai multe nivele, iar această poveste este exact aşa. Criminal este un film de acţiune, care m-a făcut să reflectez mult la complexitatea personajului meu, la toată starea de confuzie şi de agitaţie pe care o resimte Jerico atunci când ajunge să accepte experienţa pe care o trăieşte”, a fost de părere actorul.

În faţa unei ameninţări teroriste fără precedent şi după pierderea singurului agent care putea salva misiunea, CIA ia măsuri extreme şi apelează la cunoştinţele unui genetician. Astfel, conştiinţa şi memoria agentului Bill Pope (Ryan Reynolds) sunt implantate în creierul unui condamnat la moarte extrem de periculos cu scopul de a duce la bun sfârşit misiunea. Operaţiunea experimentală este un succes, iar siguranţa naţională ajunge în mâinile criminalului Jericho (Kevin Costner), tulburat acum de amintirile şi sentimentele lui Bill.

„Criminal” este varianta proaspătă şi provocatoare a unui film de spionaj care ne introduce în lumea secretă a memoriei şi a identităţii, totul desfăşurându-se într-o cursă feroce contracronometru. Regizorul Ariel Vromen – cel care a realizat şi filmul poliţist „The Iceman” – a văzut în „Criminal” o poveste plină de acţiune ce poate da naştere unui hibrid: combinaţia dintre elementele unei lupte psihologice şi ale unui SF uimitor cu jocul de-a şoarecele şi pisica al unui film de spionaj.

Conceptul futurist dar bazat pe ştiinţă care stă la baza „Criminal” a fost inventat de echipa de scenarişti formată din Douglas Cook şi David Weisberg, cei care ai scris thrillerul evadării din „The Rock” – „Fortăreaţa”, printre altele. O producţie Summit Entertainment şi Milennium Films, „Criminal” are premiera pe marile ecrane din ţară din 15 aprilie. Un film distribuit de Freeman Entertainment.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus