vineri , 24 noiembrie 2017

Khaled Hosseini: despre dragoste, prietenie, zmeie și alte minuni

KHosseini

Foto: goodwp.com

I-am citit toate cele trei cărți și îl consider un povestitor extraordinar. M-am oprit la aproape fiecare pagină din romanele sale pentru a nota câte un adevăr ce merită ținut aproape, mereu. Khaled Hosseini, alături de alți câțiva scriitori pe care-i iubesc, reușește să ne facă să privim lumea altfel – ceea ce e nu doar deviza acestei reviste, ci probabil că ar trebui să fie și crezul oricărui artist.

Khaled Hosseini și minunatele lui adevăruri despre lucrurile care contează.  

~

Am o teorie despe căsătorie, domnule Boustouler. Întotdeauna vei ști cam din primele două săptămâni dacă va ține sau nu. E uimitor cât de mulți oameni rămân încătușați ani de zile, decenii chiar, într-o stare prelungită și reciprocă de autoamăgire, de falsă speranță, când au, de fapt, răspunsul în primele două săptămâni.

 ~

J’aurais etre plus gentille – ar fi trebuit să fiu mai drăguță cu ea. Ăsta e un lucru pe care în mod sigur nici o persoană nu-l va regreta vreodată. Nu-ți vei spune niciodată la bătrânețe – A, îmi doresc să nu fi fost drăguță cu acel om. Nu vei gândi niciodată așa.

 ~

Asta e treaba cu cei care spun numai ce cred. Își închipuie că și ceilalți fac la fel.

 ~

E greșit ce se spune despre trecut, că poți să-l îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele.

 ~

Acuma, ascultă aici, orice ți-ar spune molahii, să știi că există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor – dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. Ai înțeles?

  ~

– Într-o bună zi, Inshallah, vei ajunge un mare scriitor! a zis Hassan. Iar oamenii din lumea întreagă or să-ți citească poveștile!

  ~

Nu trecuse un minut și zmeul meu se îndrepta glonț spre cer. Scotea un sunet ca fâlfâitul aripilor unei păsări de hârtie. Hassan a bătut din palme, a fluierat și a fugit înapoi, spre mine.

  ~

S-a oprit, s-a întors. și-a făcut mâinile pâlnie la gură:

– Pentru tine aș face-o și de o mie de ori! a zis.

 ~

Eram fericit că nu trebuia să-i întorc privirea. Oar știa că știu? Și dacă știa, ce aș fi văzut eu, dacă chiar m-aș fi uitat în ochii lui? Reproș? Indignare? Sau, ferească Dumnezeu, lucrul de care îmi era cel mai teamă: o devoțiune fără margini?

  ~

–         Zice că e război, că în război nu există rușine.

–         Spune-i că se înșală. Războiul nu exclude decența. O cere, mai mult chiar decât pe timp de pace.

  ~

Niciun cuvânt rostit, nu pentru că nu am avea nimic de spus, ci pentru că nu trebuie să ne spunem nimic –așa se întâmplă cu cei care sunt unul pentru celălalt prima amintire, primul cuvânt, cei care au supt lapte de la același sân.

  ~

Stând în întuneric, lângă Hassan, mă întrebasem de atâtea ori dacă era adevărat ce citisem, că aerul mării miroase a sare. Prima oară când am văzut Pacificul, aproape că mi-a venit să plâng. Era la fel de vast și de albastru ca în filmele copilăriei mele.

 ~

Părul femeii i-a adus aminte de cel al mamei sale și el a început din nou să tânjească după ea, după blândețea sa, fericirea ei înnăscută, uluirea acesteia în fața cruzimii oamenilor.

 ~

Am urmărit cu privirea mașina lui Baba trecând de curbă, luând cu ea singurul om din lume al cărui prim cuvânt rostit fusese numele meu.

  ~

Și zmeie, desigur. Zmeie care zburau. Și pe care le vânam.

  ~

Transformă dimineața într-o cheie și arunc-o într-un puț

Alunecă încet, frumoasă lună, alunecă încet.

Fă soarele dimineții să uite a se mai ridica spre răsărit,

Alunecă încet, frumoasă lună, alunecă încet.

  ~

Orice femeie are nevoie de un bărbat. Chiar dacă acesta ucide cântecul din ea.

  ~

Mai credea și că era întotdeauna cel mai bine să spui adevărul, să-l spui pur și simplu, fără tam-tam, și cu cât adevărul era mai neplăcut, cu atât mai repede trebuia să-l spui.

 ~

Și l-am visat pe Hassan alergând prin zăpadă, în timp ce cingătoarea chapan-ului verde i se târa pe jos, iar zăpada scârțâia sub cizmele lui negre, de cauciuc. Striga peste umăr: „Pentru tine, de încă o mie de ori!”

  ~

Fuseseră omorâți de o mină de teren, cu doi ani în urmă, chiar la ieșirea din Bamiyan. O mină. Există oare o moarte mai afgană decât asta, Amir jan?

  ~

Visez că florile de lawla vor înflori din nou pe străzile Kabulului, iar muzica rubab se va revărsa din casele unde vor fierbe samovarele, în timp ce zmeiele vor pluti pe cer.

  ~

Scăldat în lumina argintie a cornului lunii, mi-am ridicat privirea spre cerul plin de stele. Greierii cântau în intuneric și o pală de vânt trecea printre copaci.

  ~

Mi-a spus: „Mi-e teamă”, iar eu am întrebat-o: „De ce?” Mi-a răspuns: „Pentru că sunt atât de profund fericită, dr.Rasul. O astfel de fericire e înspăimântătoare.” Am întrebat-o de ce și ea mi-a zis: „Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”, și a mai spus: „Ei, gata acum cu prostiile astea!”

  ~

Sunt mulți copii în Afganistan, dar prea puțină copilărie.

  ~

–  Acolo ninge?

–  Nu, dar e multă ceață. Știi, podul ăla roșu pe care l-ai văzut… (n.r Golden Gate, San Francisco)

– Da.

–  Uneori, ceața e atât de densă dimineața, că tot ce vezi e vârful celor două turnuri ițindu-se pe deasupra.

  ~

Să promiți ceva unui copil e o treabă periculoasă.

  ~

Există o cale de a fi din nou bun.

  ~

Ridic privirea și văd cerul albastru plin de zmeie verzi, roșii, galbene și portocalii. Strălucesc în lumina de amiază.

 ~

Știu acum că unii oameni simt nefericirea în același mod în care iubesc: în taină, intens și fără posibilitatea vreunui remediu.

~

Când am crescut mai mărișor, am citit în cărțile mele de poezii că yelda este noaptea fără de stele, care fură somnul îndrăgostiților chinuiți de întunericul fără sfârșit, în așteptarea răsăritului de soare care îi unește cu persoana iubită. După ce am cunoscut-o pe Soraya Taheri, fiecare noapte a săptămânii s-a transformat în yelda.

 ~

Mă simt ca și cum aș rătăci și aș aștepta să mi se întâmple ceva, ceva ce va schimba totul, ceva pe care l-am căutat toată viața.

 ~

Iau și eu o gură de cafea. Îmi amintesc că în copilărie luam micul dejun împreună cu Mama, la masa asta, în fiecare dimineață, într-o liniște aproape solemnă, înainte să plecăm la școală.

 ~

Dacă ceea ce i se făcuse era ca un val care s-a spart departe de mal, atunci apa acelui val se strânsese acum în jurul gleznelor mele, retrăgându-se apoi de sub picioare.

 ~

Dar timpul e precum șarmul. Nu ai niciodată atât de mult precum crezi.

 ~

Mă gândesc la el acum, necăjit și pierdut, clătinându-se pe picioare prin deșert, iar pe poteca din spatele lui se află toate acele bucăți mărunte și strălucitoare pe care viața le-a luat de la el.

 ~

Rămânea adesea o oră sau poate mai mult, uitându-se lung la stele și la norii care dădeau târcoale lunii. Ofta fericit și asculta vântul cum cobora din munți și păsările de noapte cântând.

 ~

Cred că așteptăm cu toții să ni se întâmple ceva extraordinar, în ciuda piedicilor insurmontabile.

 ~

Am găsit o zână mică, tristă

La umbra unui copac din hârtie.

Știu o zână mică, tristă

Care a fost suflată de vânt într-o noapte.

 ~

Doamna Wahdati s-a întins după pachetul de țigări de lângă platoul cu biscuiți și și-a aprins una.

 ~

Pe măsură ce o fură încet somnul, se simte înghițită de un val de liniște absolută. Închide ochii. Adoarme liniștită și, dintr-o dată, totul e strălucitor și limpede.

 ~

Văd procesul creator ca pe un act necesar de hoție. Cercetați ce se află în spatele unei poezii frumoase, domnule Boustouler, și veți găsi numai dezonoare. Să creezi înseamnă să vandalizezi viețile altor oameni, să-i transformi în participanți ostili și involuntari. Le furi dorințele, visele, le răscolești slăbiciunile și suferințele. Iei ceea ce nu-ți aparține. Și faci asta cu bună știință.

 ~

Apoi am început să mă îndrăgostesc. Des, cu disperare și, spre oroarea tatălui meu, de bărbații de care nu trebuia.

 ~

Au mers într-o cafenea și s-au așezat la o masă de lângă fereastră. El a comandat cafea și câte un mille-feuille pentru amândoi.

 ~

Poți să fii orice vrei tu, Laila.

 ~

Precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ții minte, Mariam.

 ~

– Au început să cadă frunzele, a spus fata, prietenoasă. Ai văzut? Toamna este anotimpul meu preferat.

– Hai să ne căsătorim, Laila. Am putea să ne căsătorim chiar azi.

 ~

Se spune: Găsește-ți un scop în viață și atinge-l! Dar, uneori, îți dai seama că viața a avut un scop doar după ce ai trăit, și probabil un scop pe care nu l-ai avut niciodată în minte.

 ~

Am râs. L-am îmbrățișat zdravăm și l-am sărutat pe obraz.

– Asta pentru ce a fost? Mi-a zis uimit, roșind.

L-am înghiontit prietenește. Și i-am zâmbit.

– Ești un prinț, Hassan. Ești un prinț și eu te iubesc!

 ~

Își ținuse promisiunea și vânase ultimul zmeu, pentru mine.

~

Pasajele de mai sus au fost extrase din cele trei cărți ale lui Khaled Hosseini: „Vânătorii de zmeie”, „Și munții au ecou” și „Splendida cetate a celor o mie de sori”. Le puteți găsi pe toate la librăria online LIBRIS

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus