luni , 23 octombrie 2017

La mulți ani, Mama Zina!

Zina Dumitrescu

Ieri a fost ziua de naștere a doamnei Zina Dumitrescu. „Mama modei românești” sau „Mama Zina”, cum îi spun apropiații și presa, a împlinit 80 de ani, pe care se pregătește să-i serbeze printr-o petrecere, la azilul unde este internată.

În 10 ani de jurnalism, mai ales când făceam presă cotidiană, am cunoscut oameni de toate felurile. Pe cei mai mulți îi știam de la televizor și aveam, ca oricine, o anume percepție asupra lor. Unii m-au surprins neplăcut, căci eram convinsă, din imaginea pe care și-o creaseră, că sunt persoane admirabile, care n-ar face niciodată ceva reprobabil. Alții s-au dovedit a fi de 10 ori mai buni și mai spectaculoși decât mi-aș fi putut imagina. Aceștia din urmă sunt și cei mai amabili și mai naturali, sunt lipsiți de orice fason de vedetă, iar modestia lor e invers proporțională cu realizările lor și cu faima de care se bucură. Așa e Mama Zina. O femeie bună, caldă, drăguță și amuzantă, un personaj în cel mai flatant sens al cuvântului!

Această doamnă rămâne cel mai important nume în moda românească, căci aproape tot ce vedem azi în moda de la noi i se datorează. Cel puțin jumătate dintre oamenii care azi se numesc „designeri” sau „modele” au fost copiii Mamei Zina, fără de care, recunosc și ei, n-ar fi ajuns prea departe. Deschizătoare de drumuri, reper de eleganță și, mai ales, un om în preajma căruia oricine și-ar fi dorit să se afle!

Am făcut numeroase interviuri cu Mama Zina – chiar așa îi ziceam și noi, ziariștii, când o sunam sau o întâlneam. Din fiecare discuție am învățat ceva și am râs, am râs cu poftă, pentru că Zina făcea mereu câte-o poantă bună, indiferent ce-ți povestea. Mi-o amintesc așa, frumoasă și cochetă, ca-n fotografia de mai jos, deși viața în azil și sănătatea precară au schimbat-o mult, în ultimii trei ani. Nu mă uit la pozele de azi, că mi se strânge inima. Mă bucur însă că familia și prietenii o vizitează, din când în când, și îi doresc liniște și mulțumire, și sănătate!

La mulți ani, Mama Zina! Mi-e tare dor de tot ce-a fost și nu mai e.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus