vineri , 11 august 2017

La Sovata se răsfață fata

alina-grozea-sovata

Săptămâna trecută, începând cu vineri şi terminând cu duminică, m-am îmbăiat cât pentru zece vieţi, pentru că am fost invitată să vizitez un loc special, în care răsfăţul suprem sunt terapiile pe bază de apă sărată (preferata mea): Danubius Health Spa Resort din Sovata. Sună bine, nu?

După un drum lunguleţ în care am dormitat ca un porcovete în autocar şi am ascultat Sia în draci (deci nu mă întrebaţi de frumuseţile maravilioase ale patriei, că nu m-am uitat pe geam, n-aş putea să vă încurc), am ajuns vineri după-amiază la Sovata şi ochiului meu i-a plăcut ce a văzut. Staţiunea balneară a copilăriei mele e îngrijită, cochetă, deloc bătrânicioasă. Am apreciat și că sunt reprezentate, marcate şi scoase în evidenţă toate colţişoarele pitorești de natură, printre care Lacul Ursu, cu apa lui binefăcătoare, dar şi nişte adunări modeste de apă cu pretenţie de lac – sunt îngrădite, turiştii le pot contempla, pot citi despre ele, aceasta atenţie la detalii e remarcabilă pentru o zonă dintr-o ţară cu turismul în paragină.

De la agonie la extaz

Apropo de turism pe patul de moarte, doar cu câteva zile înainte de excursia la Sovata, am fost să vizitez Neptun-Olimp, un loc drag mie de pe malul Mării Negre, ce-mi trezeşte dulci amintiri din tinereţe. Am plecat de acolo ca de la priveghi, cu un nod în stomac, apă sărată în ochi şi o tristeţe adâncă, după ce am plâns la căpătâiul celei mai luxoase zone litorale a României anilor ’70-’80. Lanțul hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic e o ruină, pe tresa lui mai găseşti doar două stele amărâte şi nici pe acelea nu le merita. O epavă dezolantă a ceea ce a fost odată o navă luxoasă, de pe terasa căreia poţi încă admira o privelişte de cinci stele şi unde încă poţi savura, nu ştiu prin ce minune, cel mai bun profiterol.

În acelaşi timp şi într-o parte mai harnică de ţară, unii au demonstrat că se poate să creşti, să te dezvolţi, să investeşti, să te modernizezi, în timp ce alţii agonizează împotmoliţi în nepricepere, rea-voinţă şi corupţie.

1

În perioada 2013-2014, Grupul Danubius a investit în România 7 milioane de Euro în realizarea unui upgrade spectaculos al hotelului Brădet**, devenit acum Danubius Health Spa Resort Brădet****, care a câştigat două stele şi care a intrat astfel în categoria hotelurilor de patru stele Superior. În ceea ce priveşte viitorul, sunt vizate noi investiţii care vor consta în renovarea Hotelului Făget** şi construcţia unei piscine exterioare, precum şi noi amenajări ale ştrandului Lacul Ursu.  S-a făcut deci enorm şi lucrurile nu se opresc aici, that’s the spirit!

2

Noi aici am fost cazați, la Brădet, în camere cu vedere spre marea de brazi, cu paturi moi în care dormi ca un prunc, cu covoare pufoase şi cu papa bun la restaurant. Iar în zona de spa şi terapii e răsfăţ total, doar soarele şi plaja pe malul lacului Ursu te pot scoate de acolo, că-n rest nu-ţi prea vine să ieşi din hotel. Piscine cu apă dulce, piscine cu apă sărată, saună, masaj din cap până-n tălpi, băi cu lapte şi miere (la propriu), bai sărate pentru diverse afecţiuni ginecologice şi reumatice. De dimineaţă şi până seara dacă stai la spa și tot nu ai cum să te plictiseşti. Au şi sală de fitness, dacă vrei să faci pauză de bălăceală şi să tragi un pic de fiare, plus locuri de joacă pentru copii.

4

Terapii spectaculoase

Din păcate, lumea nu vine la Sovata doar pentru răsfăţ, ca mine, ci şi din cauza unor probleme de sănătate care pot fi tratate cu succes aici.

Apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen, ambele extrase din Lacul Ursu și utilizate exclusiv în baza de tratament Danubius-Sovata și baza de tratament Lacul Ursu, vindecă sau ameliorează pe termen lung afecţiunile reumatologice. Și, ce mi s-a părut mie cel mai interesant, au efect antiinflamator, de stimulare hormonală și de relaxare a sistemului nervos, iar rezultatele sunt uimitoare în tratamentul sterilităţii feminine, mai ales al celei psihogene, induse de stres. Aşadar, dacă vezi că bebe se lasa prea mult aşteptat, tu nu mai aştepta şi, înainte de a trece la proceduri complicate şi scumpe de fertilizare in vitro, vino două săptămâni şi fă un tratament la Danubius – Sovata.

3

Rata de succes în obținerea sarcinilor la baza de tratament de aici este de 18,5%, pe un lot de circa 700 paciente, examinate în perioada 2013-2014 (date raportate în ianuarie 2015 de către Dr. Vasilescu George, medic primar ginecolog cu specializare în infertilitate de cuplu). Aceste paciente au beneficiat numai de tratament natural cu apă sărată și nămol extrase din Lacul Ursu, fără alte tratamente, cum ar fi hormoni sintetici de stimulare sau alte intervenții, după investigarea detaliată a cauzelor personale de infertilitate.

Tratamentele ginecologice se desfășoară pe durata a două săptămâni și constau din irigații vaginale cu apă sărată, tampoane vaginale cu nămol, împachetări externe cu nămol, băi sărate, electroterapie cu efect antinflamator. Tratamentul ginecologic include consultație ginecologică, respectiv consiliere de specialitate pentru infertilitate de cuplu.

Cauzele de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul Danubius-Sovata sunt: îngustarea sau obstrucția trompelor uterine (ca urmare a bolii inflamatorii pelvine, aderențelor, infecțiilor, etc), insuficiența ovariană – cu slabă formare a foliculilor sau endometru insuficient dezvoltat, sindromul de ovare polichistice, hipoplazia uterină, endometrioza, alterarea pH-ului vaginal (infecții repetate în antecedente, candidoze recurente), stările postneosalpingostomie de dezobstrucție tubară (în urma intervenției chirurgicale laparoscopice de lărgire a trompelor, cicatricile restante rigide pot fi ele însele cauză de îngustare tubară – în aceste cazuri tratamentul Sovata înmoaie cicatricile și eliberează lumenul trompelor), pierderi repetate de sarcină sub 10 săptămâni cauzate de insuficienta dezvoltare a endometrului.

Din ce în ce mai multe cupluri apelează din motive obiective la fertilizare în vitro FIV, așa că merită amintit faptul că tratamentul Sovata efectuat cu una până la trei luni anterior FIV crește șansa implantării embrionului) la fertilizare în vitro (pregătește uterul pentru FIV). Altfel spus, tratamentul Danubius-Sovata crește în mod incontestabil șansa de succes a fertilizării în vitro, adică obținerea și ducerea la termen a sarcinii obținute prin FIV.

5

6

7

Alte afecțiuni ginecologice ce beneficiază de tratament la Danubius-Sovata sunt: boala inflamatorie cronică pelvină – anexite, metroanexite și salpingite repetate, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual, stările postoperatorii în sfera genitală. Instalarea menopauzei poate fi amânată cu circa cinci-opt ani prin tratament ginecologic Sovata, anual sau bianual, după vârsta de 40 de ani. Cred că-mi fac abonament acolo, cuvântul ăla cu „m“ mă sperie tare, eu sunt încă un copil, cum să păţesc aşa ceva? 😀

Nămolul, sănătate curată

Nu puteam să plec din Sovata fără o butelcă de nămol terapeutic, să ne ungem în familie pe toate încheieturile, pentru că nămolul sapropelic peloidogen extras din Lacul Ursu are efect benefic intens asupra aparatului locomotor (articulații, mușchi, sistem nervos, țesut subcutanat), atât în cazul afecțiunilor reumatologice deja constituite, cât și pentru prevenirea acestora.

Tot cu namaol de-ăsta bun îţi poţi trata artroza, herniile de disc cervicale şi lombare sau te poţi reface după intervenţii chirurgicale.

Durata recomandată pentru tratamentul reumatologic este de două săptămâni, sub forma „Curei de recuperare Danubius-Sovata“, cură ce include împachetări parțiale sau generale cu nămol, băi în apă sărată, kinetoterapie și hidrokinetoterapie, masaj medical, electroterapie, hidroterapie, respectiv oxigenoterapie și inhalații cu apă sărată în cazul cointeresării cutiei toracice (deformări toracice și/sau ale coloanei vertebrale). După aceea, timp de un an te simţi alt om şi vii iar, în vacanţă, să repeţi terapiile-răsfăț nedureroase, frumos mirositoare (mie îmi place mult mirosul de nămol şi apa sărată) şi degrabă vindecătoare.

Alergiile şi bolile respiratorii sunt şi ele mult atenuate prin curele antialergie Danubius-Sovata, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv (și mai ales) la copii. Aceste cure de una sau două săptămâni includ aerosoli și inhalații cu apă sărată, masaj medical, gimnastică respiratorie și de readaptare la efort, oxigenoterapie forte, și, la nevoie, electroterapie și împachetări cu nămol (în caz de asociere a unor afecțiuni ale cutiei toracice).

Am adunat câteva fotografii, să vedeţi cât e de frumos acolo şi ce lucruri minunate vă aşteaptă în acest colţ de Românie care s-a priceput de minune să îmbine turismul de relaxare cu cel terapeutic, întru bucuria şi sănătatea celor care-l aleg pentru refacere sufletească și trupească sau, pur și simplu, ca destinație de vacanță.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus