miercuri , 26 iulie 2017

Laura Câlțea: „Mie cărțile mi-au schimbat viața”

Foto: Ema Cojocaru

Pe Laura am cunoscut-o acum nu-știu-câți ani, la un curs de Relații Publice pe care l-am urmat împreună. Ne-am împrietenit pe loc, cum se întâmplă destul de rar, cu oamenii care, pur și simplu, se recunosc unul într-altul. Vreme bună a scris articole pentru LaRevista.ro, stârnindu-vă pofta de lectură și invitându-vă să priviți lumea altfel – ridicând ochii, din când în când, din paginile unei cărți. Când spațiul acesta i-a devenit prea îngust, s-a mutat pe blogul ei, Blogul unei cititoare de cursă lungă, care azi e probabil cel mai citit și prețuit site literar din România. În afară de asta, Laura e seminarist universitar și redactor-șef al editurii Nemi. Cum să n-o invit la un interviu? Evident, de cursă lungă.

Laura, pentru că vreau să încep într-o notă amuzantă, te întreb și pe tine, cum sunt întrebate vedetele prin reviste: cum arată o zi din viața ta? Stai toată ziua și citești și scrii? 🙂

Haha, în principiu, da, doar că nu pot citi toată ziua cărți sau să scriu ce mi-ar face plăcere. În timpul săptămânii scriu mai cu seamă mailuri și citesc manuscrise, redactez cărți sau verific printuri înainte de a le trimite în tipar. Petrec foarte mult timp pe net făcând cercetare sau pur și simplu ca să mă pun la curent cu cele mai noi informații din domeniul ăsta al cărților care, încet-încet, mi-a acaparat toată existența. Încerc să-mi păstrez libere pentru citit și scris pe blog serile și weekendurile, însă evident că nu pot face doar asta. De puțin timp mi-am făcut și abonament la o sală de sport, pentru că cititul și scrisul sunt activități sedentare, care, pe termen lung, dăunează sănătății, și evident că ies și pe la tot felul de evenimente sau doar ca să mă plimb.

Blogul tău a ajuns foarte cunoscut, iar de ceva timp chiar te poți încadra în tagma vedetelor online, cu platforme de succes. Care crezi că a fost acel „ceva” al tău, care a atras atenția oamenilor?

Cred că e cam mult zis vedetă, nu m-am gândit niciodată așa nici la mine, nici la blog. Nu am făcut ceva special ca să am succes pe blog, am scris cum am simțit și se pare că asta a fost suficient. De asemenea, am preferat să nu am o prezență online agresivă, cu multe postări sau autopromovare forțată. Am lăsat cărțile să vorbească pentru mine, și eu, ca persoană, am încercat să rămân undeva în fundal. De fapt, ăsta a fost și motivul pentru care am făcut o pagină dedicată cărților și nu am continuat să postez pe contul meu personal. Laura Câlțea e cititoare, dar și redactor-șef, și soție, și prietenă, și colegă, și o grămadă de alte lucruri. Blogul unei cititoare de cursă lungă e despre cărți și așa va rămâne.

Dacă ar fi să mă gândesc la ceva care a fost un fel de „rețetă de succes”, cred că ar fi felul în care, încă de la început, am combinat scrisul despre cărți cu pozele frumoase cu cărți. Asta nu înseamnă că am fost prima care a făcut poze cu cărți, doar că am făcut asta în mod constant și, în cele din urmă, a devenit o parte a „brand-ului” personal. De asemenea, și felul în care am ales să scriu, accesibil și prietenos, astfel încât mesajul să ajungă la cât mai multe persoane, a contat foarte mult.

Am început să scriu din dorința de a vorbi despre cărți, dar și de a educa publicul. În plus, oricine este în căutarea succesului ar trebui să știe că în rețetă intră și munca și consecvența.

Cât de mult contează pentru tine să ai succes în ce faci? În ce măsură te influențează?

N-o să fiu ipocrită și să spun că nu contează, pentru că, de fapt, contează foarte mult. E o muncă pe care o fac zilnic (muncă, nu hobby) și faptul că lumea reacționează bine la ceea ce fac compensează că de mult nu mai am seri și weekenduri libere. Aprecierea asta nu e măsurată doar în like-uri și share-uri pe Facebook, primesc multe mesaje private în care oamenii vor doar să-mi mulțumească sau să-și exprime admirația față de ceea ce fac. Uneori e vorba despre oameni pe care nu-i cunosc și care citesc din plăcere, alteori am avut surpriza să fie persoane pe care eu însămi le admir. Și, evident, nimic nu se aseamănă cu momentul când cunoști pe cineva nou și primul lucru pe care ți-l spune e „te urmăresc pe blog și-mi place mult ce faci, ține-o tot așa”.

Blogul tău, cred, ți-a adus și un job, așa e? Cum s-a legat colaborarea ta cu Editura Nemi?

Da, așa este, mai întâi datorită blogului am devenit tot mai cunoscută, și apoi au început să apară și oportunități de job-uri. Legat de Nemi, totul a început cu un mesaj pe care mi l-a dat Ana Nicolau, directoarea Editurii Nemira, și care mi-a propus ceva complet neașteptat pentru mine, și anume să coordonez colecțiile de cărți pentru copii de la Nemira. Dacă ar fi fost să aleg un domeniu editorial în care să lucrez, cred că ăsta ar fi fost printre ultimele. Însă s-a dovedit că intuiția ei a fost foarte bună, pentru că acum, la doi ani după discuția noastră, pot să spun că-mi place foarte mult și ce fac, și cum a crescut Nemi.

Înainte de acest mesaj mă întâlnisem cu Ana fix de trei ori, dintre care două întâlniri au fost la târgurile de carte unde vorbiserăm împreună la lansările Nemira. După ce am început să lucrez la Nemi, am devenit nu doar colege, ci și foarte bune prietene.

Ce presupune munca ta acolo? Mergi zilnic la redacție?

Munca mea constă în alegerea manuscriselor (majoritatea sunt abia în stadiul de manuscris, foarte rar citesc cărțile în formă finală și tipărită), citirea lor și achiziția, atunci când îmi place ceva și mi se pare că se potrivește liniei editoriale pe care am ales-o pentru Nemi. Apoi traducerea cărților, redactarea lor, machetarea, alegerea copertei (împreună cu Ana), discuții pentru strategia de promovare, evenimente etc.

Cum ziceam și mai sus, munca de redactor-șef presupune multe mailuri și discuții, atât cu colegii, cât și cu autorii cu care colaborăm (în special cei români), cu traducători, ilustratori sau tot felul de alți parteneri. Din fericire pentru mine, lucrez mai mult de acasă, iar pe la editură trec de obicei o dată pe săptămână.

Care a fost, până acum, proiectul tău cel mai drag la Nemi?

Păi, Nemi cu totul îmi e foarte drag. Mai ales că nu e vorba despre o singură colecție, sunt mai multe, fiecare cu specificul ei. Sunt și cărți ilustrate, și romane, vor fi și cărți de știință, traduceri din moderni sau clasici și cărți scrise de autori români, și fiecare își are propria frumusețe.

Dacă e să menționez un proiect, aș zice de unul foarte recent, minunata carte a lui Iulian Tănase ilustrată de Alexia Udriște, „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”. A fost prima carte pe care am lucrat-o cu un autor și un ilustrator român și, într-un fel, ăsta mi s-a părut că a fost cu adevărat debutul meu ca editor, pentru că a fost o carte al cărei concept a trebuit să-l fac de la zero și pe care am urmărit-o luând formă și apoi prinzând viață în mâinile cititorilor mici și mari care s-au bucurat de ea. Deja am în pregătire și alte proiecte foarte frumoase și, foarte important, multe cu autori români.

Foto: Ema Cojocaru

Cât de mult te ajută studiile tale, cu precădere specializarea în Știința imaginii, în ceea ce faci acum?

Cred că specializarea asta și faptul că atâta timp am studiat literatura și artele în același timp a contribuit și la felul în care am gândit blogul (cu text și imagine care se completează). În rest, mă bucur că am avut ocazia să am parte de o educație interdisciplinară și de tip enciclopedic, nu doar o educație specializată, cum este moda de ceva timp încoace.

Ți-a plăcut perioada în care ai fost profesoară de română, la licee din București?

Da, mi-a plăcut foarte mult și cred că, de fapt, adevărata mea menire e cea de profesor. M-am întors să predau de un an, dar în învățământul universitar: de anul trecut am un seminar de Istoria ideilor și mentalităților la Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la Litere. Îmi place foarte mult și cred că voi continua s-o fac, poate și cu alte cursuri.

Care e partea cea mai dificilă în ce privește munca pentru blogul tău?

Acum, cel mai dificil e să găsesc cât mai mult timp pentru scris. În ultima vreme, împărțită între toate proiectele pe care le am, a fost tot mai dificil să găsesc timpul și concentrarea necesară ca să scriu. Și vreau să remediez asta, pentru că e foarte important pentru mine să continui să scriu pe blog.

Și partea cea mai frumoasă care e?

Întâlnirea cu alți cititori de cursă lungă, oameni pe care altfel nu aș fi ajuns să-i cunosc.

În ce măsură se poate monetiza un blog, mai ales un blog literar? Îl vezi ca pe o sursă consistentă de venit, acum și mai târziu?

Un blog literar este un blog de nișă, nu va avea niciodată popularitatea și puterea de influență a unui blog comercial sau a unuia aparținând unei vedete. Însă cred că și nișele își au partea lor de succes și, pe termen lung, cred că au cititori mult mai fideli și pe care se pot baza. Nu am scris articole plătite până acum pe blog, nu pentru că nu mi s-ar fi cerut, ci pentru că cererile au venit din partea unor companii ce nu aveau deloc de-a face cu domeniul cărților și mi s-a părut complet inadecvat. Nu aș cere niciodată bani pentru recenzii, nu mi se pare etic, și cred că cei care fac asta au mai degrabă de pierdut decât de câștigat. Capitalul de imagine se câștigă încet și greu, dar se poate pierde extrem de ușor.

Pe de altă parte, pe blog nu pun bannere de reclamă decât plătite. Spre deosebire de recenzii, care presupun o interpretare personală a unei cărți, bannerele sunt publicitate fățișă și atunci mi se pare normal să fie plătite. Deși de ceva timp blogul reprezintă pentru mine și o sursă de venit, nu îl văd ca pe o sursă consistentă de venit pe viitor, ci doar ca pe o eventuală sursă auxiliară. Însă chiar și dacă e vorba de publicitate plătită, nu aș accepta decât dacă ar avea legătură cu domeniul cărților și doar dacă aș considera că ar fi folositoare pentru cititorii blogului. Altfel, nu.

Pentru ce fel de autori ai o predilecție? Exista vreunul căruia să-i fi citit absolut toată opera?

Sunt o cititoare eclectică, nu pot citi doar un singur gen literar sau să fiu fidelă unui singur scriitor, citesc în aceeași măsură ficțiune, eseistică și memorialistică, carte de știință și, mai nou, cărți pentru copii. Așa că nu pot spune că am o predilecție pentru un anumit fel de autori sau că prefer oricând opera scriitorului X, față de cea a scriitorului Y. Îmi place să rămân deschisă și să experimentez. Cred că se poate spune că am o pasiune pentru Marguerite Yourcenar, Margaret Atwood, Oliver Sacks, Alberto Manguel, Donna Tartt, Siri Husvedt, Edgar Morin, Jacques Le Goff, Umberto Eco, Bill Bryson, Roland Barthes, Gilbert Durand, Gaston Bachelard sau André Leroi-Gourhan, dar sigur sunt și alții care-mi scapă acum.

Autori români citești? Mă refer, de fapt, la cei care sunt pe val acum, oameni ale căror cărți sunt un soi de extensii ale blogurilor lor și care au avut succes mai întâi online.

Da, citesc tot mai multă literatură română contemporană, pentru că avem tot mai mulți autori buni și foarte buni. Nu pot să spun că-i urmăresc mai degrabă pe cei care au avut succes mai întâi online, deși, da, e foarte bine ca autorii să nu rămână doar pe coperta cărții și să iasă în întâmpinarea cititorilor prin orice fel de mijloace. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să-și cucerească cititorii cu orice preț. Adevărul e că nu orice scriitor știe să se folosească de mijloacele de promovare online și sunt destui care devin mai degrabă obositori și chiar agresivi încercând să-și facă cunoscută cartea cu orice preț. E bine ca autorul să fie prietenos, deschis dialogului cu cititorii, dar e bine și să iasă din bula în care cartea sa este singura și cea mai bună carte din lume. Poate părea dur ce spun acum, dar am întâlnit foarte multe cazuri de autori care și-au pierdut cititorii încercând să-și facă cunoscută propria operă. Comunicarea online este de un mare ajutor, dar există anumite limite și reguli de bună-purtare, și nerespectarea lor poate avea consecințe neașteptate.

Ești posesivă vizavi de cărți? Îți place să le păstrezi după ce le citești, să le ai în casă?

Da, sunt foarte posesivă. Nu-mi place să împrumut oricui cărțile mele, mai ales pe cele la care țin. Eu nu pot citi o carte decât cu creionul în mână și, eventual, cu un carnețel sau un post-it alături, așa că lectura transformă o carte în cartea mea. Recitirea înseamnă să merg pe cărări deja bătătorite, să recitesc impresii mai vechi, și e foarte important să mă plimb cu ușurință printre paginile unei cărți deja citite. Și, evident, nu-mi plac oamenii care uită să-mi mai aducă înapoi cărțile, așa că, de multe ori, am preferat să mai cumpăr o dată o carte și s-o fac cadou decât s-o dau pe a mea. De un an de zile ne-am mutat într-o casă nouă și acum chiar am o cameră care este doar biblioteca mea, cu un birou imens și cărți pe toți pereții. Nu mă văd locuind într-o casă fără cărți.

Foto: Ema Cojocaru

Citești doar pe hârtie sau și pe e-reader? Ce variantă ți se pare mai plăcută și mai confortabilă?

Citesc în ambele feluri, deși prefer pe hârtie tocmai pentru că am obiceiul să subliniez și să notez pe margine (întotdeauna cu creionul!). Se poate sublinia și scrie și pe e-reader, evident, doar că am tot schimbat mai multe de-a lungul anilor și, de fiecare dată, am pierdut notițele. Nu pot citi pe kindle, am avut unul mai demult și nu mi-a plăcut deloc, dar am o tabletă care suportă orice fel de ebook și mă înțeleg foarte bine cu ea. Mai ales manuscrisele primite la editură le citesc în format ebook sau cărțile în limbi străine, care sunt puțin mai ieftine, așa pentru că scapi de costul de transport.

Există vreo carte pe care o recomanzi repetitiv, pe care o faci deseori cadou oamenilor, la zile de naștere sau alte evenimente? Care este aceea și de ce?

În general recomand cărți doar atunci când îmi sunt cerute recomandări sau dacă, în cursul unei discuții, îmi dau seama că cineva are anumite preocupări și interese și atunci, involuntar, mă trezesc întrebând: „Dar ai citit…?” La fel și în cazul cărților făcute cadou, încerc să ghicesc mai degrabă plăcerile de lectură ale celuilalt. În rest, aș recomanda oricând „Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar (care este, probabil, cartea mea de suflet), „Breviar pentru păstrarea clipelor”, de Alexandru Paleologu, „Ochi-de-pisică”, de Margaret Atwood, „Femeia de hârtie”, de Rabih Alameddine, „Fotograful Curții Regale”, de Simona Antonescu, „Alesul”, de Thomas Mann, „Binevoitoarele”, de Jonathan Littell, „Viteza luminii”, de Javier Cercas, „Valurile”, de Virginia Woolf, „Marea, marea”, de Iris Murdoch, „Regele și cadavrul”, de Heinrich Zimmer, „Gestul și cuvântul”, de André Leroi-Gourhan, „Clinamen: Cum a început Renașterea”, de Stephen Greenblatt, „Cucerirea socială a pământului”, de Edward O. Wilson, orice carte de Alberto Manguel, Oliver Sacks, Irvin D. Yalom, Bill Bryson, Edgar Morin, Zeruya Shalev, Donna Tartt, Siri Husvedt, Umberto Eco, Jacques le Goff, Dostoievski, Roland Barthes, și, evident, pot continua la nesfârșit.

Cât de mult contează – mai ales acum, că ești redactor-șef al unei edituri, trebuie să știi – coperta unei cărți?

Contează foarte mult, aș spune că e un factor decisiv al succesului unei cărți, deși poate părea o superficialitate. Coperta reprezintă, de fapt, primul contact al cititorului cu cartea și, chiar dacă nu e factorul decisiv în cumpărarea și citirea cărții, este cel care te face sau nu să-i citești descrierea și s-o răsfoiești. Poate fi înșelătoare, evident, dar orice copertă completează, de fapt, cartea și, oricât de mult am nega-o, aparențele contează.

Care a fost ultima carte pe care ai citit-o, care avea o copertă urâtă, dar al cărei conținut l-ai descoperit a fi foarte bun?

„Ready Player One”, de Ernest Cline, care a apărut la Nemira (o să mă omoare Ana) și care are o copertă ce reproduce grafica unui joc video din anii ’80. Am urât coperta aia, mi s-a părut cea mai proastă idee, dar am citit cartea pentru că toți colegii erau înnebuniți după ea. Și, deși era vorba despre războaie cibernetice și jocuri video (lucruri pe care le înțeleg foarte puțin și cu care nu relaționez), nu doar că am reușit să înțeleg despre ce era vorba, dar chiar mi-a plăcut enorm de mult, nu am putut să mai fac nimic până nu am terminat-o. Tot cu surprindere am constatat că, de fapt, coperta se potrivea conținutului cărții (sper că m-a iertat Ana).

Și care dintre cărțile citite ai simțit că te-a făcut să-ți pierzi timpul? Avea o copertă frumoasă? 

De-a lungul timpului probabil că au fost multe, dar o să dau două exemple de cărți citite recent: „Fata din tren”, de Paula Hawkins, și „Când înflorește liliacul”, de Martha Hall Kelly. Prima este un thriller insipid care pornește de la o idee interesantă, dar se pierde pe parcurs, a doua este un roman istoric despre Al Doilea Război Mondial bine documentat, dar prost scris. Din punctul meu de vedere ambele au coperte urâte, însă ambele au fost bestseller-uri (și pe plan internațional, și la noi), așa că, până la urmă, treaba asta cu coperta pare mai degrabă subiectivă.

Există vreun scriitor (sau mai mulți) pe care să-l consideri un impostor in literatură? Un autor de cărți la care planeta se închină, iar tu nu înțelegi de ce…?

Mi se pare prea mult să zic impostor, dar sunt mulți scriitori de succes care mie mi se par ori supraevaluați, ori deloc interesanți. Trec peste clasicele exemple cu Paulo Coelho, Dan Brown sau, mai nou, E.L. James, pentru că aici e vorba de literatură ușoară care va prinde întotdeauna pe scară largă. Dintre scriitorii de succes care pe mine nu m-au cucerit i-aș menționa pe Haruki Murakami (da, știu, oroare!), Julian Barnes (îl ador când scrie eseuri, dar nu pot să-l consider la fel de genial în proză; însă nu am renunțat, mai încerc), Boris Vian (aici nici nu încape discuție, nu-mi place și pace!), Alain de Botton (complet insipid), Margaret Mazzantini (în afară de Venit pe lume, nu mi-a plăcut nici una dintre cărțile ei), Elif Shafak (este o mare povestitoare, dar proza ei mi se pare foarte inegală, amestecă aiurea prea multe chestii), Agatha Christie (după ce am citit-o n-am mai citit ani de zile literatură polițistă; din fericire, l-am descoperit pe Andrea Calogero Camilleri, care e genial și savuros, și mi-a trecut supărarea pe cărțile polițiste). O mare dezamăgire a fost și „Magicianul” lui John Fowles (deși mi-a plăcut enorm „Colecționarul”) sau „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (deși am citit și recitit obsesiv „Să nu mă părăsești”).

La polul opus, ai putea spune că exista vreun scriitor care ți-a schimbat viața?

La modul cel mai propriu, mie cărțile, cu totul, mi-au schimbat viața. Sunt absolut convinsă că aș fi fost un cu totul alt om dacă nu aș fi citit. Și știu asta pentru că, în ciuda a ceea ce crede toată lumea, eu nu am citit dintotdeauna, am început să citesc cu pasiune abia din liceu, așa că îmi pot da seama ce schimbare au adus în viața mea cărțile. Nu mai reiau lista de scriitori, majoritatea i-am enumerat mai sus.

Ce faci când nu (trebuie să) lucrezi, când nu citești și nu scrii?

Dorm, cel mai des. 🙂 Câteodată gătesc, mă plimb, fac poze… Sunt puține lucrurile pe care vreau să le fac în afară de a citi și a scrie. Unul dintre cele care-mi ocupă prea mult din timpul de lectură e cel petrecut online, însă mă tratez. 🙂

Care sunt cele mai mari bucurii ale tale?

Cititul, scrisul, discuțiile cu prietenii, umorul inteligent (și un pic înțepător), serile banale și liniștite petrecute acasă cu soțul meu. Știu că sună stereotipic și puțin patetic, dar cred că suntem cu atât mai fericiți cu cât învățăm să ne bucurăm din plin de ceea ce avem și reușim să ne înțelegem și să ne acceptăm pe noi înșine. Nu vreau să spun că am ajuns la o asemenea înțelepciune, dar e ceva spre care tind.

Foto: Machromart

Care sunt frivolitățile cărora le dai curs cu cea mai mare plăcere?

Sunt înnebunită după genți și după căni. Niciodată n-am destule, așa că mereu găsesc motive să iau câte una nouă. Acasă am o grămadă de căni desperecheate (ar fi prea mult să-mi iau de fiecare dată seturi și, oarecum, inutil) și nu plec niciodată din casă fără geantă, chit că mă duc doar ca să cumpăr ceva de jos (bine, nu iau mereu geantă până jos, am și o grămadă de trăistuțe care țin și loc de geantă și de plasă de cumpărături). De asemenea, nu permit nimănui (mai ales unui bărbat) să mă ajute „să-mi car geanta”. Mi se pare complet nepotrivit, deși văd asta întruna pe stradă. Dar, deh, dacă mă pui să fiu frivolă, nu vreau să pretind că nu sunt! 🙂

Trebuie să te întreb: cum se poate să iubești cărțile și pisicile și să nu-l fi citit pe Murakami? Ce alți scriitori celebri, ce alte cărți cunoscute ți-au scăpat? Spune tot!

Haha, ce să zic, până și pisicile au puteri limitate și ale mele nu-l citesc nici ele pe Murakami! 🙂 Cred că am răspuns parțial la întrebarea asta mai sus referitor la scriitorii celebri pe care nu i-am citit, aș putea să mai adaug câteva „scăpări” celebre, mai ales dintre așa numitele „capodopere”, cărțile despre care toată lumea a auzit, dar foarte puțini le-au citit. Am ratat „Ulise”, de Joyce (începută și apoi planificată pentru la pensie, evident), ciclul „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust (citit pe fragmente și niciodată în ordine), „Marile speranțe” ale lui Dickens, „La răscruce de vânturi”, de Emily Brontë, „Moby Dick”, de Herman Melville, și, dintre contemporani, pe lângă Murakami, nu m-a convins Salman Rushdie. Nu i-am citit, dar am de gând să recuperez, pe Jonathan Franzen, Roberto Bolaño, Orhan Pamuk (am început de mai multe ori „Mă numesc Roșu” și am renunțat, dar acum avem în română multe alte romane din care să aleg și primul pe listă este „O ciudățenie a minții mele”) și Ian McEwan (am citit de curând „Coaja de nucă” și mi s-a părut genial).

În ce carte te-ai muta azi, dacă s-ar putea?

(Mă prefac că nu am văzut că ai scris carte, la singular.) M-aș muta într-una din cărțile Simonei Antonescu (în oricare dintre cele trei pe care le-a scris deja – „Fotograful Curții Regale”, „Darul lui Serafim” sau „Hanul lui Manuc” – și, cu siguranță, în orice carte va mai scrie de acum încolo), în „Biblioteca nopții” a lui Alberto Manguel, în „Prințese date uitării sau necunoscute” de Phillipe Lechermeier, cu ilustrațiile Rébeccăi Dautremer, în satul elfilor din „Un băiat numit Crăciun”, de Matt Haig, sau în minunata lume din „Stăpânul inelelor” creată de J.R.R. Tolkien (mi-ar plăcea un locșor în Vâlceaua Despicată, dar m-aș mulțumi și cu fundătura lui Bilbo Baggins).

***

lauracaltea.ro

Blogul unei cititoare de cursă lungă

Semnat de

2 comentarii

  1. uite ca interviul asta ma face sa ma simt mai bine cu faptul ca am si eu carti din literatura clasica pe care nu le-am citit, carti care se regasesc in lista Laurei :). nu am avut ocazia atunci cand le a fost timpul iar acum nu ma mai vad citindu le. imi plac mult jurnalele in ultima vreme, cartile contemporane, ca tot cititorul de azi nu mai am nervi si rabdare sa citesc pasaje intregi cu descrieri si reflectii. poate mai la pensie, incolo :).

    • Si eu am devenit la fel, Vavaly. Nu mai am rabdare cu cartile care nu ma prind repede, renunt la ele, ceea ce nu faceam cu ani in urma. Ah, si nu mai spun cate carti celebre mi-au scapat… fara sa ma mai simt azi aiurea pentru asta.
      Cred ca imbratranim! 🙂

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus