vineri , 24 noiembrie 2017

„Le Meraviglie”, cu Monica Bellucci și Alexandra Lungu, deschide Festivalul de Film „Anonimul”

MB

Inclus în Competiţia Oficială Cannes 2014 şi distins cu Grand Prix de către Juriul prezidat de Jane Campion, filmul “Le meraviglie”/ “The wonders”/ “Minuni” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti, pe 12 august.

„Le meraviglie” este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Gelsomina, cea mai mare dintre cele patru surori, este moştenitoarea desemnată a unui „regat” ciudat, construit de tatăl lor pentru a le proteja de „sfârşitul lumii”. O vară extraordinară, în timpul căreia regulile stricte, care până acum au ţinut familia unită, tind să fie încălcate: în parte din cauza sosirii lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar şi de participarea comunităţii locale la filmările unui concurs cu premii mari, „Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), prezentat de misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci).

Rolul principal, cel al Gelsominei, este interpretat de românca Alexandra Lungu, care locuieşte alături de familia sa în Italia încă din 2006. Alexandra a fost descoperită de regizoarea Alice Rohrwacher, în timpul unei ore de religie. „Nu ştiam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă ştiam că o voi recunoaşte când o voi vedea. Şi exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie. Avea 11 ani”, spune regizoarea.

Pentru rolul interpretat în „Le meraviglie” Alexandra Lungu a câştigat un premiu special din partea Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia.

Din distribuţia filmului mai fac parte Sam Louwyck, Alba Rohrwacher, Sabine Timoteo şi Agnese Graziani.

Cine este Alice Rohrwacher

Alice Rohrwacher s-a născut în 1981 în Fiesole (Italia) şi a studiat în Torino şi Lisabona. „Corpo celeste”, primul ei lungmetraj, a avut premiera la Cannes 2011, în cadrul secţiunii Quinzaine des realisateurs, şi a câştigat 4 premii la festivaluri de film internaţionale, printre care şi Premiul pentru debut la Göteborg Film Festival 2012. “Le meraviglie” este cel de al doilea lungmetraj al său.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România,  Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Foto: melty.it

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus