sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Leonard Miron: „Mă trezesc în fiecare dimineaţă mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat ieri”

Leo

O conversație cu Leonard Miron e plăcere pură. Nu doar pentru că este un om atât de onest, care-și asumă cu un curaj fantastic orice face și orice spune, ci și pentru că știe să pună un strop de farmec în fiecare cuvânt prin care-ți răspunde la întrebări. După o perioadă agitată și plină de schimbări din viața lui, ni s-a făcut dor de Leo, așa că l-am invitat la un interviu. Ne-a răspuns cu vădită bucurie, cu profunzime, cu aceași minunată îndrăzneală de a rosti adevărul.

Leonard Miron, în dialog cu LaRevista.ro.

La manualul de jurnalism te învaţă să nu adresezi într-un interviu banala întrebare Ce mai faci?. Dar noi nu am mai vorbit de mult, aşa că asta aş vrea să ştiu, în primul rând: ce mai faci?

Păi, ca să parafrazăm: îmbătrânesc şi-mi pare… bine! Serios, nu glumesc; la anul fac 45 de ani şi stau şi mă gândesc că, în șase din cele șapte zile ale săptămânii, mi-aş dori ca ziua să aibă măcar 25 de ore. Lucrez acum în regim de la 9 la 5, care are avantaje şi dezavantaje, într-o mediu extrem de competitiv, în care încă învăţ o meserie absolut nouă pentru mine, aceea de banker personal. Sunt în anul trei la Open University, la cursul de Media Management, am încheiat deja capitolul căutării unei noi case, şi acum a început nebunia cu mutarea. Lucrez la un proiect caritabil de educaţie financiară dedicat categoriilor defavorizate. Şi, în plus, caut să găsesc timp pentru mine şi Miguel în fiecare sfârşit de săptămână şi, cât de des putem, pentru evadări în marea noastră pasiune – croazierele maritime.

S-au petrecut multe schimbări în viaţa ta de când am vorbit ultima oară. Pe care dintre ele ai perceput-o ca fiind cea mai importantă?

E greu de spus, nu m-am gândit la asta. Fiecare decizie pe care am luat-o şi fiecare schimbare pe care am făcut-o a avut importanţa şi, mai ales, motivaţia ei. În plus, oricât ar părea la un moment dat că shimbările au fost mai mult sau mai puţin spontane, fiecare dintre ele a avut în spate un munte de gânduri şi dileme şi, mai ales, susţinerea lui Miguel, care de 12 ani de zile este parte a fiecăreia dintre deciziile care mă priveşte, care ne priveşte.

Acum, dacă stau şi mă gândesc bine, cu siguranţă că cea mai importantă schimbarea fost primirea cetăţeniei britanice, în luna mai.

Cetatenie

Momentul în care am semnat actul prin care am devenit cetățean britanic. Eram extrem de emoționat.

Ce s-a schimbat odată cu asta?

A fost momentul în care viitorul a început să aibă mai multe certitudini, în care am ştiut că pot face planuri pe termen lung, mult mai lung ca înainte. Am căpătat şi mai multă încredere în mine şi în acelaşi timp eforturile, renunţările şi căutările din ultimii 12 ani şi-au conturat un rezultat paplabil. Mă simt mândru, acum, să spun că sunt cetăţean britanic născut în România.

De ce ai renunţat la activitatea de însoțitor de bord? Şi cum te-ai decis pentru un domeniu aparent atât de rigid, precum cel bancar?

Un lucru important pe care l-am învăţat în ultimii ani este că, atunci când începi să te simţi confortabil într-o anumită poziţie, este cazul să începi să te uiţi dincolo de limitele stabilite anterior confortului prezent. Aşa s-a întâmplat şi cu zborul; după 10 ani şi parcurgerea tuturor etapelor, de la însoţitor de bord junior la manager, am simţit că e cazul să pun punct şi să o iau de la capăt, de la zero. Contactat de o agenţie gen headhunting, care a vizat experienţa mea în customer service, am decis să învăţ o meserie nouă şi aşa am ajuns la Barclays.

Nu cred că este o meserie rigidă; evident că un bancher personal (poziţia în care lucrez acum) trebuie să respecte o serie de reguli, proceduri şi legi, dar factorul uman este extrem de important. Înainte de a aborda un client, prezent sau potenţial, trebuie să stabileşti nişte canale de comunicare foarte puternice, şi provocarea asta îmi place. Am foarte mulţi clienţi care îşi fac programări sub pretextul unor analize financiare, dar, de fapt, simt nevoia să împartă cu mine experienţe de viaţă de tot felul. Îmi place să îmi sun clienţii nu numai pentru a-i informa de schimbările în valoarea dobândei sau scadența unui termen, dar şi pentru a le spune La mulţi ani sau a mă interesa de performanţele şcolare ale juniorilor lor. Îmi place să cred că Barclays este mai mult decât o bancă, este o parte din familia celor care ne trec pragul. Evident că deja am început să mă gândesc la următoarea schimbare şi m-am înscris deja într-un program de leadership în domeniul bancar, cu ţinta de a deveni manager de filială până în 2015. În plus, Barclays preţuieşte foarte mult potenţialul individual, şi aşa am ajuns să mă implic în programe de educaţie financiară destinate categoriilor defavorizate (bătrâni, persoane cu handicap, persoane instituţionalizate)

Îţi place mai mult ce faci acum? Nu ţi-e dor să zbori? Nu ţi-e dor de televiziune?

Da, îmi place foarte mult, fiecare zi este diferită, chiar dacă nu sunt genul care să lucreze pe tiparul de la 9 la 5; cred că aşa se explică de ce sunt primul pe lista voluntarilor la ore suplimentare, sâmbete şi sărbători legale.

Mi-e dor de zbor şi probabil că, dacă nu mă lăsam ameţit de poziţia de manager într-o linie aeriană, spuneam şi acum, la 10.000 de metri altitudine, Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să vă legaţi centurile de siguranţă!. A fost o greşeală pe care o regret enorm, dar şi asta face parte din procesul de învăţare.

Cât despre televiziune, e o boală de care e clar că nu te poţi vindeca. Mi-ar plăcea enorm să am şansa să o iau de la capăt pe micul ecran, deşi e limpede că nu prea mai există drum de întoarcere. Mă mai apucă, aşa, după o zi lungă, nostalgia zilelor şi nopţilor petrecute în Dorbanților 191, dar, ca să nu alunec din nostalgie în depresie, dau vina pe paharul de gin tonic din faţa mea. Cred că lucrul în TVR este ca armata: după o perioadă, amintirile se estompează şi îţi aduci aminte numai de momentele plăcute.

Semnat de

3 comentarii

  1. un interviu perfect pentru o seara de luni. multe amintiri mi a evocat acest interviu, legat de placerea cu care urmaream odata emisiunile tv, de bucuria care se simtea atunci si de autenticitatea si profesionalismul atator oameni evocati de Leonard Miron. tin minte ca tare imi mai placeau zambetul si charisma lui :).
    un om care a facut atatea lucruri diferite, care si a dat voie sa viseze si sa isi urmeze visele nu poate fi decat o inspiratie pentru cine citeste interviul.
    mie mi-a dat avant pentru o noua saptamana citind acest interviu. ca de obicei, o placere, draga Corina.

  2. Vavaly, ce ma bucur! Si Leo se va bucura cu siguranta. Iti multumim amandoi.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus