luni , 2 octombrie 2023

Liana Stanciu: „Cea mai mare dezamăgire a mea este că nu stau suficient cu cei pe care îi iubesc”

Liana

Liana Stanciu, vedeta de la TVR 2 și vocea familiară de la Magic FM, ne-a răspuns la câteva întrebări, în cadrul unui interviu-portret inedit și captivant.

Emisiunile mele preferate sunt… serialele, în general Dr. House, Grey’s Anatomy, The Mentalist, Lie to me…

Ziarele şi revistele pe care le citesc mereu sunt… cam pe toate le citesc, intră în fișa postului la radio, nu rezonez neapărat cu toate, dar le citesc.

Consider că cei mai influenţi trei oameni de pe planetă sunt, acum… greu de zis; deși e în lumea celor drepți, încă îl consider pe Steve Jobs un vizionar.

Cea mai mare reuşită în cariera mea este… 22 spre 23 de ani de radio și vreo 16 de TV.

Şi cel mai mare eşec… că nu am reușit să termin Facultatea de Medicină.

Cei mai buni oameni de televiziune mi se par… sunt mulți: Mihai Rădulescu, Andreea Esca, Mircea Badea, Sandra Stoicescu, Mișu Găinușă, eheeee…

Animalul meu totemic este…

Nu am.

Parfumul meu favorit este… de flori și citrice, dimineața, în părul Teodorei, miroase atât de bine…

Partea mea preferată a zilei este… seara, pentru că o petrec alături de cei mai frumoși oameni din lume, pentru mine…

Cei mai spectaculoși oameni pe care i-am cunoscut esunt Kevin Costner, Gianni Morandi, Toto Cutugno…

Cea mai folositoare invenţie este, pentru mine… telefonul și aparatul de cafea.

Cel mai păcătos obicei pe care îl am este… că sunt impulsivă.

Când vreau să ies dintr-o stare proastă, primele lucruri pe care le fac sunt… să dau muzica tareeeeeeeeee! (zâmbește)

Cea mai mare dezamăgire a mea este… că nu stau suficient cu cei pe care îi iubesc.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată a fost… să ignor lumea care vorbește prea mult.

Desenul meu animat favorit este… acum, Mulan, mâine s-ar putea schimba.

Scena de film la care plâng întotdeauna este… În filmul The Pursuit of Happiness – când Will Smith obține slujba de pe Wall Street și aleargă la grădiniţă fiului său să-i spună că nu vor mai suferi niciodată fiindcă sunt săraci, și că tati nu va mai avea niciodată costumul murdar de vopsea…

Dacă aş merge la un bal mascat, m-aş costuma în… Wonderwoman.

Cele mai importante lucruri în viaţă le-am învăţat de la… mama.

Accesoriul de care nu mă despart niciodată este… telefonul.

Ţinuta mea de zi favorită este compusă din… ceva comod și platforme.

Când eram mică, cel mai mult îmi plăcea să mănânc… înghețată.

Iar astăzi, nu mă pot abţine de la… lista e luuuuungă rău.

Cele mai importante calităţi ale soţului meu sunt  că e un tată și un soț minunat.

Şi cel mai mare defect al lui este… că doarme târziu dimineața.

Care sunt plăcerile tale de zi cu zi?

O cafea fierbinte și vocea somnoroasă a copilului meu, care zice Bună dimineaața, mami!!!

Care este cea mai mare extravaganţă a ta?

O zi liberă doar pentru mine.

Ce bizarerii te caracterizează?

Nu-mi plac petrecerile.

Dacă viaţa ta ar fi un film, ce fel de film ar fi?

Nu m-am gândit, poate Cenușăreasa.

Dacă ai putea să locuieşti într-o carte, care ar fi aceea?

Forsyte Saga.

Dacă ai putea salva un obiect din casa ta, într-un incendiu, ce ai salva?

Fotografiile și discurile mele.

Cum ţi-ar plăcea să îmbătrâneşti?

Frumos.

Când închizi ochii şi te gândeşti la viitor, ce vezi?

Când închid ochii adorm instantaneu, nu prea visez…

Dacă ar trebui să alegi un singur cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Iubire…

Liana Stanciu prezintă, la TVR 2, alături de Costea Lupescu, trei emisiuni speciale la începutul lunii mai:

– miercuri, 1 mai, ora 15.10 – „1 Mai muncitoresc”

– duminică, 5 mai, ora 15.10 – „De Paşti, e mai bine în 2”

– luni, 6 mai, ora 15.10 – „Vara începe în 2”

Liana Stanciu

Foto: TVR

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *