sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Lucrurile pe care le facem cu mâinile noastre

foto

Am avut mereu o mare admirație față de oamenii care pot face cu propriile mâini lucruri frumoase și valoroase. Când am venit în America, m-am gândit chiar mult la asta: ce bine ar fi fost să am o meserie mai practică, pe care s-o pot lua cu mine oriunde în lume, și care să mă ajute să-mi câștig existența fără să depind de un anume loc geografic sau de o anumită limbă.

Eu scriu, deci ceva-ceva fac și eu cu astea două mâini ale mele, dar încă simt piedica necunoașterii suficiente a limbii, cel puțin momentan. Să fii jurnalist sau altfel de creator de texte e o muncă foarte dificilă, câteodată, chiar și-n limba ta, darmite într-o alta. Cuvântul e un instrument extrem de fin și trebuie să-l cunoști bine, altfel te trădează fără ezitare. Așa că mi-a trecut prin minte să fac, poate, un curs de masaj sau să învăț patiserie la modul profesionist și să trăiesc din prăjituri și biscuiți (dacă nu cumva le-aș mânca pe toate). Adevărul e că am rareori satisfacții atât de mari ca atunci când scot din cuptor o tavă de fursecuri aurii sau când îmi iese câte un quiche mai bun ca la restaurant!

Mama face, uneori, pâine de casă. Cu ani în urmă, am luat de la ea rețeta – trăiam la București – și am făcut și eu, pentru prima oară-n viață, pâine. A fost un moment special, pe care nu l-am mai trăit de atunci, să văd crescând și rumenindu-se în cuptor bucata aia de aluat pe care o frământasem, și-mi amintesc că am mâncat pe loc jumătate din pâine, cu unt!

Altfel, trebuie să recunosc, n-am talent la confecționat lucruri frumoase. Mă căznesc câteodată și să împachetez un cadou, nu prea-mi iese. De pictat, dacă mă pui, concep cele mai abstracte imagini – în loc de oaie, fac un câine cu pene, și-n loc de copil, rezultă un marțian excentric, cu un singur ochi. Nu mai vorbim de sculptură, de origami, de bijuterii, tricotaje sau orice alte obiecte handmade! Așa că-i admir pe toți cei care pot face astfel de lucruri cu talent. Le prețuiesc îndemânarea și vorbesc despre ei de câte ori am ocazia.

Cutie realizată 100 % manual / Handmade for Home

De curând, am descoperit-o pe Diana Encea, care face tot ce nu pot eu să fac: felicitări, albume foto, cutii pentru cadouri sau de folosit ca spații de depozitare, fețe de pernă croșetate și alte obiecte pentru decor, toate 100 % făcute de mâinile ei. Și toate au o patină vintage, pentru care am o mare slăbiciune.

Cel mai mult îmi plac brățările astea croșetate, cu mărgele de sticlă – și pentru brățări am o slăbiciune, iar astea le-aș purta cu mare plăcere, mi se par feminine și ușor de asortat.

Diana lucrează sub sigla Handmade for Home și o găsiți mai ales pe pagina ei de Facebook sau pe Instagram. Vă invit s-o susțineți cu un Like, înseamnă mult. Sau, și mai simplu, dacă vă doriți lucruri făcute de ea, pentru voi sau ca să le oferiți cuiva cadou, îi puteți scrie la dianaencea@gmail.com.

În final, aș vrea să vă întreb și m-aș bucura dacă mi-ați răspunde: vouă ce lucruri handmade vă ies bine? Pictați, sculptați, croșetați, faceți animale din hârtie? Care-i punctul vostru forte?

***

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă laRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus