luni , 20 august 2018

„Mă numesc Octavian Bellu şi sunt un dascăl”. Marele antrenor, invitat la „Profesioniștii”

Octavian Bellu la Profesionistii

În săptămâna în care TVR 1, TVR HD şi TVR+ difuzează, în direct de la Moscova, Campionatele  Europene de Gimnastică Artistică, partenerul de dialog al Eugeniei Vodă la Profesioniştii este nimeni altul decât bine-cunoscutul antrenor al echipei naţionale de gimnastică, Octavian Bellu.

„Mă numesc Octavian Bellu şi sunt un dascăl”, se prezintă invitatul Eugeniei Vodă, precizând apoi că, pe o carte de vizită cu numele lui ar scrie, simplu, „om”. La fel ca toate poveştile spuse în atmosfera intimă a emisiunii găzduite de Eugenia Vodă, şi această ediţie a Profesioniştilor va putea fi urmărită atât la TVR 1, cât şi online, pe platforma video a TVR, www.tvrplus.ro. Emisiunea va fi difuzată sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 23.10.

De vineri până duminică, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD, precum şi cei care urmăresc programul TVR online, pe www.tvrplus.ro, pot vedea evoluţia gimnaştilor noştri la Moscova pe parcursul a aproape douăsprezece ore de transmisiuni în direct, după cum urmează: vineri, 19 aprilie, de la orele 12.00, respectiv 16.30; sâmbătă, 20 aprilie, de la 12.30; duminică, 21 aprilie, tot de la 12.30. Alina Alexoi va comenta, pentru telespectatorii TVR, toate probele de la Moscova în cele trei zile de concurs.

Evoluţia gimnaştilor români la campionatele internaţionale a fost mereu strălucitoare. De multe dintre succesele lotului naţional de gimnastică feminină a României se leagă numele antrenorului şi profesorului Octavian Bellu. Şi el multiplu medaliat olimpic, mondial şi european, inclus în International Gymnastics Hall of Fame, Bellu este şi denumit „Cel mai de succes antrenor din lume”, de Worlds Records Academy.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus