LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Motto: „Lumea întreagă se mișcă adesea numai ca să ajungi să nu-ți mai ocupi locul și să-l poți uzurpa pe al celuilalt, numai pentru asta, spre a-ți uita de tine însuți și a-l îngropa pe cel care ai fost. Toți obosim îngrozitor să fim cei care suntem și cei care am fost.”
Din același instinct de reînnoire, cred, citim cărți. Ca să uzurpăm locul altora, viețile altora, să ne însușim visurile, slăbiciunile, fericirile sau spaimele lor, până când suntem gata să ne întoarcem la cei care vom fi. Să-l citesc pe Javier Marías – acum știu, după „Bărbatul sentimental” și „Inimă atât de albă” – e pentru mine un act de abandon total și de transformare. E ca o meditație intensă în care mi se arată adevăruri uimitoare despre tot ce sunt și tot ce-i în jur. La final, închid și redeschid ochii și văd lumea altfel, ca un om nou, ca după o ședință de hipnoză. Pe care autorul o dirijează de la distanțe temporale și geografice considerabile, prin doar forța cuvintelor. Magie literară de cea mai frumoasă și impresionantă factură!
„Inimă atât de albă” e o carte despre capacitatea noastră de a ne asimila trecutul negativ, de a-l privi drept în ochi și de a-l povesti mai departe și altora, metamorfozându-l cu sau fără voie, ca să reușim să ne iertăm și să trăim mai ușor cu noi înșine în prezent și în viitor. Întreaga carte e o suită de gânduri de pus în ramă, mai jos sunt doar câteva dintre cele care m-au atins cel mai mult.
***
Să te gândești la viitor e pentru oricine una din cele mai mari plăceri care se pot concepe, dacă nu chiar salvarea de zi cu zi a tuturor: să te gândești vag, să-ți zburde mintea iscodind ceea ce trebuie să se întâmple sau poate să se întâmple, să te întrebi fără prea multă concretețe ori interes ce se va alege de noi chiar mâine sau peste cinci ani, ceva ce oricum nu putem prevedea.
***
Până și lucrurile cele mai trainice au o durată, ca cele care pier fără urmă sau nici măcar nu se întâmplă.
***
Cel mai primejdios e să asculți, căci înseamnă să afli, să știi și să fii la curent, urechile sunt lipsite de pleoape ce s-ar putea închide instinctiv la auzul cuvintelor rostite, nu te pot feri de ceea ce presimți că vei asculta, totdeauna e prea târziu.
***
Lucrurile cele mai importante se fac din logică și ca să le încerci sau fiindcă sunt inevitabile.
***
Aproape toată lumea se rușinează de tinerețea sa, nu-i foarte adevărat că-i duci dorul așa cum se spune, mai degrabă o surghiunești sau fugi de ea și, cu ușurință ori cu strădanie, îi anulezi începuturile înscriindu-le în afara viselor urâte, sau a romanelor, sau a ceea ce n-a existat vreodată. Tinerețea se ascunde, tinerețea e secretă pentru cei care nu ne mai cunosc ca tineri.
***
Bărbații se căsătoresc doar când nu mai au încotro, din panică sau din disperare sau pentru a nu pierde pe cineva pe care nu suportă să piardă.
***
Adevărata legătură între soți și chiar între perechi o fac cuvintele, mai mult decât cuvintele rostite – rostite voluntar – cuvintele care nu sunt trecute sub tăcere fără intervenția voinței noastre.
***
Îndrăgostiților li se pare întotdeauna că s-au întâlnit prea târziu, de parcă timpul pasiunii lor m-ar fi niciodată cel mai potrivit sau niciodată destul de lung privit retrospectiv (prezentul nu inspiră încredere), sau poate că nu sunt în stare să suporte ideea că n-a existat între ei pasiune, nici măcar intuită, pe vremea când amândoi erau deja pe lume, antrenați în tumultul ei năvalnic și totuși cu spatele unul la celălalt, fără să se cunoască și poate fără să dorească să se cunoască.
***
A fi împreună cu cineva înseamnă în mare măsură a te gândi cu voce tare, adică a te gândi la orice de două ori în loc de o dată, prima oară cu gândul și a doua oară cu povestitul, căsătoria e o instituție cu vocația povestitului.
***
Povestirile deformează, povestitul unor fapte le deformează și le tegiversează și aproape le tăgăduiește, tot ce se povestește ajunge să fie ireal și aproximativ, chiar dacă e veridic. (…) Adevărul nu-ți ia ochii niciodată, cum se spune, fiindcă singurul adevăr este cel care nu se cunoaște, nici nu se transmite, cel care nu se tălmăcește prin cuvinte ori imagini, ascuns și necercetat, și poate din pricina asta se povestește atât de mult sau se povestește totul, pentru ca tot ce e rău, odată povestit, să pară că nici nu s-a întâmplat.
***
Vezi tu, propria-ți viață nu depinde de faptele tale, de ceea ce faci, ci de ceea ce se știe despre tine, de ceea ce se știe că ai făcut.
***
Am uneori senzația că nimic din ce se întâmplă nu se întâmplă cu adevărat, că totul s-a petrecut și în același timp nu s-a petrecut, fiindcă nimic nu se întâmplă neîntrerupt, nimic nu dăinuie și nu persistă și nu se amintește instantaneu, și chiar și existența cea mai monotonă și rutinară se distruge prin autonegare în aparenta-i repetiție până când nimic nu mai e nimic și nimeni nu mai e nimeni ca înainte, și nevolnica roată a lumii e împinsă de cei lipsiți de memorie care aud și văd și știu ceea ce nu se spune și nici nu are loc și nici nu poate fi cunoscut sau dovedit.
***
A te naște depinde de o mișcare întâmplătoare, de o frază spusă de un necunoscut în celălalt capăt al lumii… Fiecare pas făcut și fiecare cuvânt rostit de orice om în orice împrejurare au consecințe inimaginabile, care-l afectează pe cel care nu ne cunoaște, pe cel care nu s-a născut sau nu știe că va trebui să ne suporte.
***
Totul este trecut, chiar dacă nu s-a întâmplat de fapt. (…) Totul este trecut, până și ceea ce se petrece chiar acum.
***
Totul poate fi povestit. E de ajuns să începi, un cuvânt vine după altul.
Prezentarea cărții (editura Rao)
Prezentarea cărții (editura Rao)
Cartea „Inimă atât de albă” poate fi găsită și la librăria online Libris.
Semnat de Corina Stoica
