marți , 20 noiembrie 2018

Marcel Iureş: „Cât am jucat cu Morgan Freeman, ne-am comparat durerile de spate și beam aceleaşi ceaiuri”

Marcel Iures1

Când te naşti cu un soi de prea-plin şi simţi nevoia să dăruieşti, când întâlnirea cu viaţa îţi pare un pahar cu urme şi mirosuri, când zâmbeşti în felul acela indefinibil de atrăgător, atunci cu siguranţa te numeşti Marcel Iureş… Luni, 13 mai, de la ora 23.00, un interviu cu marele actor, exclusiv la TVH.

Actor liber profesionist şi preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, punând astfel bazele primei scene independente de teatru din România, Marcel Iureş a dobândit un renume internaţional, jucând alături de titani ai cinematografiei Holywoodiene: George Clooney, Brad Pitt, Bruce Willis, Antonio Banderas, Tom Cruise sau Morgan Freeman, acesta din urmă fiind şi cel cu care şi-a petrecut o bună perioadă pe platourile de filmare. „Cât am jucat cu Morgan Freeman în Hoţii de onoare, ne-am comparat durerile de spate, beam aceleaşi ceaiuri ca să ne revenim şi totul era de-a dreptul simplu, uman, ca-n familie. Când te întâlneşti cu un om, se consumă un pachet de convenţii, după care, dacă eşti deschis poţi cunoaşte acel om, poţi adânci relaţia; în cazul nostru nu a fost aşa”, își amintește artistul.

Marcel Iureş surprinde atât de plăcut prin vivacitatea spiritului său, prin rafinament, gentilețe şi pasiune. Remarcabil atât în piesele de teatru, cât şi în rolurile sale cinematografice, Iureș spune: „Meseria de actor te solicită mult, conţine o doză mare de convulsii pe o perioadă foarte mare de timp; stai în picioare, aşteptând să te filmeze, să te cheme la cadru; restul nu se vede şi nu poate fi descris”.

Urmăriți continurea poveştii, despre trăirile şi cariera lui Marcel Iureş, despre viaţa sa perfectă prin imperfecţiune, cu poticneli, câştiguri şi spaime, luni, 13 mai, de la ora 23.00, la TVH.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus