miercuri , 24 ianuarie 2018

Mariana Nicolesco: „2003 – 2013 e deceniul renaşterii liedului românesc”

MN

Ediţia 2013 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc înseamnă celebrarea a 10 ani de când a început renaşterea marii arte a liedului în ţara noastră, şi a liedului românesc în primul rând.

Iniţiată în 2003 de marea soprană Mariana Nicolesco, această incursiune fără precedent în domeniul comorilor create de compozitorii români de 200 de ani încoace, pe fondul străvechi al cântecului de dor, a revelat bijuterii uitate sau necunoscute şi a format progresiv sute de tineri interpreţi subjugaţi de subtilitatea genului şi de rigorile sale stilistice.

Concursul şi Festivalul, Simpozioanele organizate sau Cursurile de Măiestrie Artistică au pus şi continuă să pună în valoare originalitatea liedului românesc în context european, reliefând raporturile sale cu liedul german, francez, italian, maghiar şi, în acest an, rus. La aceasta agăudându-se Recitalurile dedicate marilor creatori de lieduri, la diverse aniversări sau comemorări. Astfel, un eveniment excepţional a fost, în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO la 50 de ani de la trecerea în eternitate a maestrului, interpretarea în premieră mondială a integralei liedurilor sale, şi apoi, în triumf, la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Tokio, Nagoya, Praga, Roma, Paris şi New York.

Eveniment de excepție la Brașov

Joi, 24 octombrie, orele 18.30, are loc, la Cercul Militar din Braşov, ca în fiecare an, Deschiderea Festivă urmată de partea I a Recitalului de Lieduri Româneşti şi Ruseşti,  în interpretarea mezzosopranei Oana Andra, partea a II-a având loc vineri 25 octombrie, orele 19,00 cu sopranele Mădălina Barbu, Silvia Micu şi tenorul Adrian Dumitru, maestru acompaniator la ambele Recitaluri fiind Alexandru Petrovici.

Duminică, 27 octombrie, orele 11, are loc Simpozionul Naţional Liedul Românesc în tradiţia europeană: Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie rusă, cu participarea personalităţilor de mare prestigiu ale muzicii româneşti Carmen Petra-Basacopol, Octavian Lazăr Cosma, Adrian Pop, Cornel Ţăranu, Mihai Cosma, iar seara, la orele 19,00 este programată Gala Laureaţilor şi Festivitatea decernării premiilor 2013.

„2003 – 2013 e deceniul renaşterii liedului românesc. Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri care au readus în conştiinţa publică liedul românesc în aceşti 10 ani, declară Mariana Nicolesco. Noi orizonturi se deschid astfel acestei arte de suprem rafinament şi tinerilor interpreţi”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus