sâmbătă , 16 decembrie 2017

Mariana Nicolesco: „Am visat întotdeauna să fac cât se poate de bine ceea ce mi-am propus”

Mariana Nicolesco

Celebra soprană Mariana Nicolesco vorbește, într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, despre prima sa apariție pe scenă, despre viața alături de istoricul și criticul de artă Radu Varia, precum și despre planurile sale de vacanță pentru vara aceasta. Însă, înainte de toate, Regina della Scala, Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta, Ultima Divă – așa cum a omagiat-o presa internațională – se pregătește pentru o nouă ediție a Festivalului și Concursului Internional de Canto Hariclea Darclée și a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, ce se vor desfășura la Brăila.

Care este cea mai mare bucurie pe care v-o aduce organizarea evenimentelor de la Brăila?

Atmosfera colegială, amicală pe care am instaurat-o de la bun început, progresele fiecărui tânăr participant și bineînțeles, performanțele excepționale, care nu sunt rare.

Și cea mai profundă dezamăgire?

Pentru o natură de combatantă, ca mine, nu se poate vorbi de „dezamăgire”, poate cel mult de eforturi mai mari decât ar fi legitim să întâmpin pentru finanțarea acestor mari acte de cultură.

Cât de mare este interesul publicului pentru aceste evenimente? Este acesta mai mare în alte țări?

Interesul publicului românesc este enorm. Calitatea a ceea ce-i propunem e întotdeauna excepțională, și publicul resimte acest lucru. Teatrul în care a debutat Hariclea Darclée în 1881 e arhiplin la fiecare manifestare, pe Esplanada Dunării vin peste 10-15 mii de persoane să-i aplaude pe tinerii artiști. Iar emisiunile dedicate de TVR acestor evenimente, ore întregi, sunt reluate cu regularitate la cererea publicului. Nu veți găsi aceste lucruri în nicio altă țară.

Cât de dificilă este organizarea acestor manifestări? Și cum reușiți să le duceți mai departe, de atâta vreme, în contextul economic de azi?

Nu e lucrul cel mai ușor din lume, așa cum spuneam, dar toți au înțeles nivelul formidabil de ridicat a tot ce am făcut din 1995 încoace, toată lumea știe că fac aceste uriașe eforturi în mod gratuit și că nu las absolut nimic la voia întâmplării, după cum fiecare constată că se cântă altfel în România, tot mai bine de la an la an, de când am creat Concursul, Festivalul și Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes.

Cât de bine vă amintiți de prima dumneavoastră apariție pe scenă?

Perfect de bine. Cum ar putea să fie altfel? Eram încă studentă la Conservatorul Santa Cecilia la Roma, dar „mi se dusese vestea”, ca să spun așa, și Luchino Visconti, nimeni altul, mi-a oferit primul rol pe scenă, pe o mare scenă, Teatro dell’Opera, de la Roma, și în ce operă, și cu ce distribuție! Don Carlo de Verdi, ultima punere în scenă a acestui geniu, și alături de artiști legendari: Cesare Siepi, Martina Arroyo, Grace Bumbry, Gianfranco Cechele. M-a distribuit în rolul Pajului, iar eu, care în întreaga mea carieră nu aveam să fac practic nicio greșeală, distrată de scenă, de prezența celorlalți interpreți sau cine știe de ce, am uitat pur și simplu să dau replica: Il Re. Regele. Am izbucnit prima în râs, mi-am cerut scuze, iar Visconti, în loc să se supere pentru această neatenție, a spus pur și simplu: „Mariana e o prezență. Trebuie să fie mereu în scenă!” Și i-a dat instrucțiuni lui Tirelli, marele lui costumist, să-mi facă mai multe veșminte minunate.

Care au fost cele mai surprinzătoare revelații pe care le-ați avut despre oameni în această profesie?

Aș putea spune că există și în lumea aceasta a liricii oameni minunați, ca basul Cesare Siepi, cel mai mare interpret din toate timpurile al rolului Don Giovanni, de pildă, din opera lui Mozart. Deși el era o supervedetă mondială, și distribuția de la Roma era aceea pe care am menționat-o, el m-a situat din prima clipă la nivel stelar, și mă numea Stelassa, stea în milaneza lui. Am rămas prieteni pe viață și destinul, care a vrut să debutez alături de el, a vrut de asemenea să fiu alături de el la deschiderea stagiunii de la Houston în ceea ce avea să fie, cred, ultima lui apariție pe scenă, și anume în Simon Boccanegra de Verdi. Era Fiesco, eu eram Amelia Grimaldi.

Ați fost dintotdeauna omagiată la superlativ de presa mondială. Totuși, asta nu v-a schimbat caracterul în niciun fel!

Am știut din instinct, de la bun început, că triumful de azi nu garantează succesul de mâine. Și am pășit întotdeauna pe scenă de parcă ar fi fost și prima și ultima ocazie în care trebuia să dau tot ce puteam, să mă apropii de perfecțiune, să mă apropii de absolut. Publicul a resimțit asta cu o intensitate răscolitoare, și presa la fel.

Care este tabietul dumneavoastră favorit înainte de-a urca pe scenă?

N-am niciun tabiet, nicio superstiție. În drum spre Teatrul alla Scala, traversând Piazza del Duoma și Galleria Vittorio Emmanuele, aveam mâinile reci. Era singurul simptom de concentrare, care dispărea de îndată ce intram în teatru, prin Via Filodrammatici.

Cum se „împacăîn viața de zi cu zi două personalități de anvergura dumneavoastră și a lui Radu Varia?

Am spus-o mereu, fără Radu ar fi fost greu de realizat tot ce am realizat, a fost și este un scut formidabil, o pavăză de o uriașă importanță într-o lume a conflictelor care e teatrul de operă, cu fauna care-l înconjoară. Ce aș spune, apoi, e că Radu are umor, mori de râs cu el, ceea ce face viața o încântare, ca să nu mai vorbim de cultura lui excepțională, de cunoașterea formidabilă a vocilor, absolut nativă, pentru că de fapt nici nu știe notele muzicale, și de farmecul personalității lui, îndrăgită de atâți mari oameni ai secolului.

Există vreun vis profesional pe care încă nu l-ați împlinit?

Nu. Am visat întotdeauna, ca să folosesc cuvântul tău, să fac bine, cât se poate de bine, cum nu se poate mai bine, ceea ce mi-am propus să fac. Nu ceea ce nu mi-am propus.

Unde veți petrece vacanța anul acesta?

Foarte probabil la Malaga, în Spania, într-un loc care e un mic paradis, pe care-l cunosc până acum doar „virtual”, prin Internet. Cântul m-a purtat în trecut la Barcelona, unde am cântat La Traviata, transmisă în direct de Radio España. Publicul m-a așteptat la ieșirea din teatru, pe Ramblas, unde, deși era după miezul nopții, am fost întâmpinată de urale, în timp ce nenumărate mașini claxonau ca la nuntă. Apoi la Palatul Regal din Madrid, cu Requiemul de Verdi, la invitația personală a Reginei Sofia, în fine la Sevilla, salutată ca „La Gran Diva Rumana  care, în Requiemul Polonez de Penderecki a dat o adevărată lecție de canto”. Asta ca să nu mai vorbesc de vizitele la Figueras, unde se află Muzeul Dali, la crearea căruia Radu a luat parte, în anii ’70, alături de marele pictor. Acum însă voi avea revelația Spaniei estivale, într-un loc ferit de lume și, totuși, plin de viață.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus